Petre: „Am câștigat meritat în fața unei echipe cu un antrenor cu experiență, cu foarte mulți jucători străini, s-au investit mulți bani acolo…”

Chiar dacă a pierdut rău cu FCSB în Cupa României (0-4), în SuperLigă, Dinamo a legat două succese la zero, cu două goluri marcate la Sibiu, cu Hermannstadt și unul pe „Arcul de Triumf”, cu UTA. Și, dacă U. Craiova nu o bate pe FCSB duminică seara, „câinii” vor termina turul pe locul 2, dar asta și pentru că restanțele Oțelul – CFR Cluj și Botoșani – FCSB se vor juca după ce va începe returul.
Până una alta, dinamoviștii bat monedă pe această clasare excelentă pentru ei, care în vară se salvau de la retrogradare doar după barajul cu Csikszereda. „Am câștigat în fața unei echipe UTA cu un antrenor cu experiență, cu foarte mulți jucători străini. S-au investit bani mulți acolo, este normal să avem să fim mulțumiți cu acest rezultat. Pentru noi cel mai important și cel mai important este că am terminat turul pe locul 2, nimeni nu ne dădea nicio șansă la începutul campionatului. Dar uite că am reușit să facem o performanță frumoasă. Mai avem foarte mult de muncit, mai avem foarte multe meciuri pe viitor și ne dorim, ca după fiecare joc, să fim fericiți. În decembrie, să fim fericiți. Munca de echipă întotdeauna există. Suntem o armată de oameni care lucrăm pentru binele clubului. Fiecare adversar este tratat special. Că mai avem de lucrat, toate echipele din Liga 1 mai au de lucrat. Nu există echipă perfectă. Poate FCSB-ul”, a spus Florentin Petre, cel care i-a ținut locul pe banca tehnică lui Zeljiko Kopic, suspendat după eliminarea de pe Cibin.
Întrebat cum și-a revenit echipa din punct de vedere mental după „dușul rece” cu FCSB (0-4), „Piticul” a adăugat: „Orice minune ține trei zile. Trebuie să fim foarte conștienți de lucrurile pe care le dorim, pentru că, până la urmă, a fost doar un joc. FCSB a fost un pic norocoasă la goluri, iar băieții s-au concentrat, s-au conectat și s-au mobilizat foarte, foarte bine. Iar astăzi, cele trei puncte au fost meritate, din punctul meu de vedere”.
De sâmbătă seară, cei de la Dinamo se gândesc deja la meciul cu CFR Cluj, de peste o săptămână, tot de pe teren propriu. Și „câinii” sunt îngrijorați pentru Opruț și Homawoo, care au ieșit accidentați de pe teren la meciul cu UTA. „Poimâine vom afla gravitatea accidentărilor pe care le au jucătorii. Îmi doresc din toată inima să nu avem probleme. Dacă nu vor fi valizi, vom juca cu cei pe care îi avem. Avem încredere în ei, îi antrenăm zi de zi pentru orice moment care vine pe viitor”, a completat „secundul” lui Dinamo.
Croatul Kopic va reveni pe banca celor de la Dinamo cu ocazia vizitei celor de la CFR, de vineri, 8 noiembrie, de la ora 21.
FOTO: prosport.ro (Răzvan Păsărică – Sport Pictures)

