Fotbal junioriViitorul Arad

Viitorul 2013 a câștigat un puternic turneu în capitală, colegii de la 2017 s-au întors acasă cu „bronzul“!






Timp de trei zile, baza sportivă a celor de FCSB, a găzduit unul dintre cele mai tari turnee din țară pentru copii. Ediția 2024 a Cupei Juniorului s-a jucat la 6 categorii de vârstă (2012-2017), iar două dintre ele a participat și Viitor Arad. Iar rezultatele au fost excelente pentru formațiile grupării patronate de Giovanni Catanziriti, care se întorc acasă cu medaliile de aur și bronz.

Viitorul a câștigat fără gol încasat sfertul, semifinala și finala de la 2013

La categoria de vârstă 2013 au participat 12 echipe, iar Viitorul Arad a făcut parte din Grupa A, unde a câștigat două partide: 7-0, cu Inizio Focșani (marcatori Tulvan 2, Bier 2, Golomici 2, Dumitru) și 6 -1, cu Kinder Constanța (Golomici ,Voichițoiu ,Tulvan 2, Dumitru 2) și a pierdut una, 0-2, cu Blue Lions.

În sferturile de finală, „roș-albii” au trecut cu 1-0 de Rapid, după golul lui Popa, iar în semifinale și-au luat revanșa în fața celor de la Blue Lions. Scor 2-0, după „dubla” lui Golomici. A urmat marea finală, pe care Viitorul a câștigat-o cu 1-0 în compania gazdelor de la Juniorul București, grație reușitei lui Bier.

Lotul campionilor, aliniat de antrenorii Casian Maghici și Alex Hojda, a fost format din: Andrei Ember, Ianis Cornea, Kevin Moț, Matei Rugan, Alexandru Popa, Vlad Golomici, Daniel Dolca, Amir Ianțoc, Nicolas Bier, Andrei Dumitru, Matei Tulvan, Luca Han, Rareș Henț, Alexandru Dan, Patrick Bloj, Luca Bureana și Nicolas Voichițoiu.

Sub Viitorul 2013 au terminat echipe ca FCSB, U. Cluj sau Rapid.

 

Academia Hagi a stopat parcursul spre titlu a celor de la Viitorul 2017

Tot 12 formații împărțite inițial în trei grupe au participat și la categoria de vârstă 2017 și cei de la Viitorul au jucat tot în Grupa A. Au fost trei victorii fără drept de apel pentru arădeni: 6-2 cu CS Dinamo București 6-2, 9-1 cu ACS Juniorul București 9-1 și 8-1 cu CS Lazio Celesti București 8-1.

Ghinionul arădenilor a fos că a dat peste Academia Gheorghe Hagi, care s-a impus cu 7-4. Prin urmare, Viitorul a rămas să joace finala mică, pe care și-a adjudecat-o cu scorul de 6-3 în fața celor de la FCSB.

Așadar, un prețios loc 3 și pentru elevii lui Tiberiu Bier și Ioan Pașcu și anume: Tudor Matica, David Olaru, George Mocan, Victor Sulea, Yasin Gabor, Colin Fratarcangeli, Robert Ștef, Alex Calalb, Ayan Brita, Luca Talpaș, Filip Fertadi, George Cighirean și Victor Ghiran.

Maghici: „O experiență frumoasă la unul din cele mai puternice turnee din România”

Concluzia turneului a tras-o Casian Maghici, conducătorul delegației arădene și „principal” al grupei ce a venit acasă cu trofeul. „A fost o experiență frumoasă la unul din cele mai puternice turnee din România. Copiii ambelor echipe de la Viitorul au fost la înălțime, le transmit sincere felicitări pentru că au dat dovadă de curaj și, evident, de calitate fotbalistică. În special meciurile din fazele finale ale pline de trăiri amestecate. Procesul lor de formare e în plină dezvoltare de la un an la altul, Aradul are generații de 2012-2013 foarte bune, cu copii foarte talentați de care noi, antrenorii, trebuie sa avem grija sa ii dezvoltam corect . Mulțumesc tuturor părinților pentru susținerea necondiționată”, a fost mesajul fostului fundaș al celor de la FC Botoșani, FC Brașov, Unirea Alba Iulia sau Voința Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button