UTA Arad

Kouya Mabea – al treilea fotbalist al UTA-ei suspendat în acest sezon, Trif își ia tricoul de titular cu Rapidul!






UTA se pregătește de vizita în Giulești, de sâmbătă seara (ora 21), din cadrul primei etape a turului SuperLigii. Iar Mircea Rednic are destule dureri de cap în special când vine vorba despre jucătorii defensivi. V-am informat despre absența stoperului Alex Benga, dar și despre cea a „închizătorului” Cristi Mihai, însă antrenorul arădenilor trebuie să se descurce și fără unul dintre fundașii laterali.

Kouya Mabea a reușit „performanța” să încaseze patru cartonașe galbene în cele cinci apariții în tricoul „Bătrânei Doamne” și va fi suspendat. Cel mai probabil, titular va fi Răzvan Trif, însă dacă se va întâmpla ceva cu unul dintre cei doi fundași centrali, Poulolo sau Conte, cu cine va fi improviza Rednic? Primul gând se îndreaptă spre Denis Hrezdac, dar există și varianta Râpă. Fostul campion al României cu Oțelul sau FCSB își va lua postul ca fundaș dreapta, iar Tsouka poate juca el în centrul defensivei sau să-l trimită pe Trif acolo și să evolueze el în stânga.

Ivorianul Mabea este al treilea utist care e suspendat în acest sezon, ceilalți doi fiind tot africani. Primul a stat kenyanul Omondi, pentru că a încasat patru cartonașe galbene în primele 7 runde și a ratat meciul de la București, cu FCSB (0-2). Apoi, pe margine a fost nigerianul Jordan Kadiri, timp de trei meciuri (cu Sepsi, Buzău și în Cupă, la Iași), după eliminarea din meciul cu Petrolul.

7 comentarii

  1. Fundașii laterali sunt mult sub ce au arătat Diogo și Căpușă, iar Stolnik juca legat de picior mai bine decât axul central.

    10
    4
  2. Iar Omondi, la primul galben luat va sta din nou… are deja 6 galbene luate în acest sezon, fără a fi un jucător care sa bage piciorul la minge sau să sară la cap. Luate aiurea, pe impingere, ținere sau piedici pe la mijlocul terenului sau în terenul adversarului.

    7
    4
  3. in Africa,cand joci descult si dezbracat ,e mai greu sa iei cartonas ..nu pui nici cramponul pe glezna si nici nu exista tineri de tricou..propun onor frf sa dea o derogare pentru ai nostrii,sa poata juca ca la ei acasa..de exepmlu lui KADIRI i-ar sta bine gol pusca,eventual cu o frunza de brusture legata de falnicul madular din dotare…

    3
    1
  4. Da, se pare ca avem o problema repetitiva cu majoritatea jucatorilor legitimati din Africa si nu numai, in ceea ce priveste adaptarea rapida a atitudinii disciplinare in joc, la rigorile Europene VAR !

    Cineva din club ar trebuii s-ai prelucreze la singe despre regulament si VAR inainte de a fi introdusi in teren ! Si foarte important sa le faca cunoscut de amenzile la care se expun pentru suspendari din cauza cartonaselor galbene si rosii !

    4
    0
  5. @coradu

    Inseamna ca nu cunosti fotbalul african, incearca sa privesti niste meciuri acolo, se intra tare acolo, de multe ori la rupere, ei au in sange un fotbal mai brutal, de aceea e greu sa se adapteze fotbalului european, care este mai academic.

    P.S. Eu am experienta unui meci jucat impotriva unor nigerieni, a fost cel mai urat (de tare si cu intrari alunecari la nivelul coapselor) meci jucat vreodata de mine.

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button