De ce crede Rednic că UTA a stagnat comparativ cu turul sezonului trecut? „Am pierdut puncte pe mâna noastră și avem un lot mai bun”

UTA a încheiat prima parte a sezonului pe locul 11 în Superligă, cu 18 puncte, tot atâtea câte a făcut și în turul campionatului 2023-2024. Diferența este făcută de faptul că echipa pregătită de Mircea Rednic nu a pierdut în această vară-toamnă nici un meci pe teren propriu și are un golaveraj ceva mai bun: – 1, față de -4.
Pe de altă parte, numărul golurilor marcate este mai mic cu trei, dar și al celor al punctelor scoase din deplasare, cu unul. De altfel, în acest sezon, „Bătrâna Doamnă” pierdut 5 partide pe terenuri străine și a câștigat doar două, cu echipe din categorii diferite: 1-0 cu Unirea Slobozia, care dorește să se salveze de la retrogradare și 3-1 cu CFR Cluj, formație pretendentă la titlul de campioană.
Pentru arădeni urmează a 8-a deplasare stagională, sâmbătă seara, pe terenul celor de la Rapid, iar Mircea Rednic recunoșate că echipa sa are o problemă legată de faza ofensivă. Chiar și atunci când jucătorii săi au spațiu pentru contraatacurile pe care cel puțin în a doua parte a sezonului trecut le-au interpretat mai bine. „Poate și de calitate e vorba, poate ne-am mișcat puțin mai greu legat de transferuri. Jucătorii noi nu au venit așa cum ne-am fi așteptat din punct de vedere fizic. Perioada de pregătire am făcut-o numai de dragul de a o face, pentru că s-au schimbat mulți jucători. Și încă odată fac o paranteză, noi nu am schimbat pentru că am vrut eu sau conducerea, ci pentru că nu ne-am înțeles cu jucătorii care au fost în sezonul trecut. Și nu e diferență, că tot același număr de puncte avem ca și anul trecut și tot mai mult pe contraatac făcute. Adică eram recunoscută ca o echipă letală în momentul când avem spații. Eu m-am adaptat în funcție de jucătorii pe care i-am avut la dispoziție. Sigur, eu cred că e diferență mare față de anul trecut, când noi, în primele șapte-opt etape chiar am suferit. Acum nu a fost cazul, ci am avut multe meciuri în care am pierdut puncte clar pe mâna noastră. De exemplu la două meciuri acasă, cu Rapid și cu Farul. De aceea făceam așa o comparație cu unele echipe care au știut să conserve rezultatul și au folosit tot felul de tactici de-astea de stat pe jos, de jucat cu portarul. La noi e mai greu și mai ales acasă, când lumea ne cere să atacăm, să facem spectacol. Câte puncte am pierdut la limită? Au fost multe egaluri și acasă, în care am fi meritat să avem mai multe puncte, 4, 5 sau 6 puncte. Mă gândesc că am făcut egal în jocuri pe care le-am avut în mână. Plus deplasările, nu mai vorbesc de Botoșani, în care am ratat foarte mult. O fi și problemă de calitate, dar e vorba și de puțină șansă. Dar așa, ca joc, o spun și îmi asum, eu cred că avem un lot mai bun decât sezonul trecut, o să vedem la sfârșit”, a fost analizat succintă a turului ediției 2024-2025 a SuperLigii, pus în antiteză cu precedentul.


O inconstanta supărătoare la majoritatea componenților. Când a existat gradualitate pozitiva au venit și punctele. Câte sunt. Exista niște relații de joc puse în umbra de neîncredere în coechipier. E de ajuns o pasa greșită și își face loc o pierdere de coeziune, propagata în lanț. Scăpări care compromit o munca titanica de integrare. Se vede ca Rednic nu a mai fost confruntat cu asa ceva. Asta îl ambiționează. Altfel ar fi renunțat demult. E ca fata morgana care te atrage spre o imagine virtuala. Asa ca parcursul UTA stârnește mai degrabă uimiri de sezon, în locul unor judecați de valoare prea grăbite.!!
Pe langa cei 3 jucatori cu destinatia Rapid, am mai pierdut pe cei cu care clubul nu s-a inteles (din cauza salarizarii) dar si pe cei pe care Rednic ii luase in colimator (razvratitii, grevistii, nemultumitii, cu exceptia lui Fabry). Este limpede ca Rednic prefera jucatori disciplinati, cuminti, care sa joace dupa cum canta el. Strainii sositi au acceptat sa joace pentru salariile mici (ma refer la cei cu 5-6-7,000 euro) in speranta relansarii carierei (unii) ori plecare catre Europa de Vest ori macar Centrala (altii). Faptul ca , de cele mai multe ori, jucatorii romani sunt mai „scumpi” decat africanii nu mai este, de pe acum, o noutate, iar refuzul unora (cei care au optat pt U Cluj de ex) este graitor in acest sens. Ca in viata de zi cu zi, o oferta cu 10% mai mare poate nu este atata de atractiva daca te simti bine cu seful si colegii, dar de la 15-20% in sus te gandesti ca mai bine accepti. IN cazul fotbalistilor activi in Romania si la salariile de 5-10,000 euro, eu cred ca se pleaca pentru 1000-1500 euro in plus. Pe de alta parte ce jucator nu viseaza sa joace la echipe cu „dare de mana” FCSB, Rapid, echipele din Cluj chiar si Craiova ori Dinamo. Mai au si nevoie de atractiile marilor orase pentru timpul liber. Sa nu uitam si primele de instalare, care la noi lipsesc cu desavarsire. Chiar si 1 salariu prima de 5-6-7,000 ar fi fost apreciat. Partea fixa si cea variabila (banii la victorie, egal , pase decisive ori goluri marcate) este o alta mare discutie. Din lucrul cu agentii de vanzari mi-am data seama ca, cei tineri, accepta un 60% fix si 40% legat de performante sau % din vanzari. Asta pentru ca viseaza sa faca multi bani. De indata ce nu reusesc sau se casatoresc, au familie si copii, situatia se schimba si vor stabilitate (rate la banca etc). Si atunci cu greu ti se accepta si 80% cu 20 sau asa. Daca altii iti ofera 100% din cat se considera ca e „pretul pietii” plus bonusuri, de ce ai mai sta pe ganduri. Iar cei mai multi nu sunt constienti de valoarea lor de piata, se supraapreciaza, le mai canta si impresarul la ureche. Sunt nenumarate cazurile in care unii fotbalisti au dat randament maxim intr-un anume context, la o anume echipa, cu un anume antrenor, cu anumiti colegi si, odata iesiti din „zona lor de confort”, au dat chix. Pe de alta parte, degeaba joc eu cu varf avansat, pivot, turn de control, cum vrem sa-l numim, daca nu are cine sa-l serveasca, daca el nu ajunge sa atinga mingea de 10 ori pe meci, daca e tot timpul izolat intre fundasii centrali adversi , ori daca nu se demarca. Nu in ultimul rand, Rednic este hulit din cauza trecutului dinamovist (se uita ca e hunedorean cu care galeria e infratita), ca e tatal Luanei (si se presupune ca incaseaza %, de parca Apostu a fost ingeras si a lucrat pe gratis) si ca e apropiat de Meszar (de parca Balint, Poenaru ori Badea ieseau din cuvantul lui). Sa se aduca jucatori valorosi, sa aduceti atacanti de careu si fundasi de fier, de parca aia buni umbla dezlegati pe afara si noi nu stim, abia asteptand oferte de sub 10,000 de la UTA., afirma unii. Pe ce bani, de unde, credeti ca bugetul e asa un elastic de care putem intinde la nesfarsit? De ce nu se inghesuie sponsorii? Cu siguranta din cauza lui Meszar zic mai toti. Mai bine in Liga a 2-a decat asa, mai tipa altii. Se uita ca drepturile de TV in Liga a 2-a sunt de 20-25,000 euro pe sezon, fata de aproape 1,5 milioane in Liga 1. Un ziarist scrie ca 20,000 nu iti ajung decat vreo 3 etape pentru organizarea meciurilor pe teren propriu. Stie cineva cat ne costa o deplasare la Bucuresti, Botosani ori Constanta (strict transport, mese, hotel, recuperare etc). Va mai aduceti aminte ce jucatori aveam in lot in Liga a 2-a in ultimii 2 ani dinainte de promovare? Vi i-ati dori si astazi in lot?
@suporterutabuc…Ai descris exact cum este situatia…Gand la gand…Bravo.perfect punctat…
Un nebun frumos a crezut in readucerea UTA-ei in primul esalon,asa cum a stiut el,cu toate sacrificiile,pe toate partile posibile,pe cand nimeni nu l-a sustinut…Meszar si-a girat bunuri personale…Cati dintre noi am fi facut asta???
Asa ca….Ultrasii??Ma scuzati,va rog….Nu le iese…Poti sa ai milioonuri de TIR-uri,afaceri de leasing,de fapt nu ai nimic….e pe hartie…
Investori din astia ar fi dar se uita la un salam de calitate,comparativ cu un parizer LIDL…..
„De aceea făceam așa o comparație cu unele echipe care au știut să conserve rezultatul și au folosit tot felul de tactici de-astea de stat pe jos, de jucat cu portarul. La noi e mai greu și mai ales acasă, când lumea ne cere să atacăm, să facem spectacol.”
Iar suporterii sunt vinovati ?
P.S.1 Mai suporterilor, cereti echipei sa se apere, sa stea pe jos si sa joace cu portarul, ce naiba de suporteri sunteti si voi, ca sa nu ajutati echipa sa faca „tactici de-astea” ?
P.S.2 Sa recunoastem ca e nevoie de mult talent ca sa stii sa gasesti tot felul de vinovati ca sa scuzi „anturajul sportiv de performanta” al echipei.
P.S. 3 „Perioada de pregătire am făcut-o numai de dragul de a o face…” Aici, jos palaria, omul spune adevarul, eu personal am observat asta clar, insa totusi multi mai cumparau gogosi de la ghereta. Deci, echipa a mers aiurea in Slovenia ca sa cheltuie niste bani pe dezinteres de pregatire, de aceea se faceau antrenamente de pregatire generala, ca sa fie ceva acolo, nu cu gandul la pregatirea sezonului…UTA nu are nevoie de niciun cantonament pre-sezon, nu are niciun rost, caci se asteapta transferurile.