Viitorul Arad

Viitorul a știut să o blocheze pe Lupeni pentru un punct prețios! Voicu: „Deficitari în atac” v.s. Sculici: „Nu știu dacă meritam mai mult”






Minerul Lupeni și Viitorul Arad s-au întâlnit de patru ori în ultimele 5 luni și de trei ori au terminat la egalitate, fără goluri. Asta s-a întâmplat și sâmbătă după-amiază în Valea Jiului, acolo unde Viitorul o bătuse cu 3-0 pe formația hunedoreană și promova pe teren în Liga 3-a. Ulterior, „minerii” au urcat și ei din județ, profitând de retragerea din campionat a celor de la Șoimii Lipova.

Voicu: „Nu mă mulțumește rezultatul, suntem tot acolo”

Ocaziile mai mari și mai numeroase au avut, totuși, gazdele, dar Gârlea și-a închis încă odată poarta. „Nu mă mulțumește rezultatul, am avut în primele 15 minute două, poate chiar trei situații mari și nu am reușit să marcăm. Apoi, jocul s-a echilibrat, pe final am controlat din nou partida, dar nu am reușit mai nimic. Am fost deficitari pe faza de atac și nu am reușit să concretizăm nici ocaziile, dar nici să ne mai creăm ocazii pe final de repriză. Schimbarea făcută cu Mândreci chiar a fost un plus pentru noi, dar, din păcate, nu am marcat și îmi pare rău pentru acești oameni, această galerie minunată și spectatorii care au fost la stadion că nu am reușit să învingem pentru ei. Egalurile de ieri, cu cel de azi…și suntem tot acolo. Nu s-a distanțat nimeni, dar am fi avut o șansă să ne distanțăm de cei de la locul 4 în jos. E clar că, campionatul se va juca până la final, toate echipele au o potență bună, sunt echipe foarte bune, ce se apără bine. Stau bine în teren și exploatează momentul când te prind descoperiți”, a declarat Dan Voicu, antrenorul celor din Lupeni, la finalul meciului cu UTA.

Sculici: „Având în vedere problemele de lot ne convine acest egal”

Dacă acasă nu se simte deloc bine și a câștigat un singur punct, cel din manșa tur al duelului cu Lupeni, Viitorul scoate al 5-lea rezultat pozitiv în deplasare. Prin urmare, debutul lui Cristian Sculici pe banca tehnică a fost de bun augur, ținându-i locul și colegului Flavius Pavel, care a lipsit aproape toată săptămâna de la echipă din motive personale.„Având în vedere problemele de lot ne convine acest egal. Ne-am fi dorit mai mult, dar – până la urmă – nu știu dacă și meritam mai mult. Iar un punct e mai bun decât nimic. Nu ne interesează celelalte rezultate, important e să facem noi puncte și vom vedea la final unde ne clasăm. Nu ne-am temut de acest meci, vrem să câștigăm fiecare meci, nu mereu reușim. Am avut probleme de lot, felicit băieții că s-au mobilizat și am reușit să obținem un punct. Nu știu dacă în seria noastră locul este concludent, deoarece fiecare bate pe fiecare, repede se schimbă locul. Lupeniul e o echipă matură, puternică, chiar dacă a avut și ea absențe. Practică un joc direct și bazat mult pe duel fizic. Sunt foarte frumoși fanii, felicit gazdele, suporterii, așa e frumos să joci pe un stadion pe care sunt spectatori”, a punctat și Sculici, care nu a putut conta azi Popescu, T. Bodri, Munteanu, Miculaiciuc, Sabău, Nica și Vezan.

Dacă Lupeniul joacă etapa viitoare în deplasare, la Ghiroda și Giarmata Vii, Viitorul are derby-ul cu Pecica, în Sânnicolau Mic.

Minerul Lupeni – Viitorul Arad  0-0

Formații:

Lupeni: Raţ – N. Toma, Dulap, Vlad, Doboș – Bedea, Marinca, An. Petea, Eshun – Jeler (57 Mândreci), Baidoo. Pe bancă: Drîngă – Hârsan, Androne, Prem, Bănceanu, Iepure, Mândreci, Tonca.Antrenor: Dan Voicu

Viitorul: Gârlea – Stoianovici, Stoia, Gomboș, Pantea – Lazăr, Hațegan (87 Al. Catanzariti) – Blickling (90+4 Dolga), A. Gavrilă, Sas – Bădăuță. Rezerve neutilizate: Grec – Narsesovici, Bokse, Bulzan, Cijevschi, Al. Catanzariti, Lobonț. Antrenor: Flavius Pavel

Arbitri: Mircea Salomir – Robert Mereș, Cosmin Bogdan (toți din Cluj-Napoca). Rezervă: Darius Iviniș (Zlatna – Alba)

Observatori FRF: Cătălin Botaș (Timişoara), Sergiu Găman (Târgu Jiu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button