Fotbal feminin

Utistele au dat lovitura în prelungiri la Baia Mare pentru al doilea succes stagional în Liga a 2-a






În urmă cu două sezoane, orașele Arad și Baia Mare erau reprezentate pe scena primului eșalon de fotbal feminin. AC Piroș Security se baza pe câteva dintre actualele jucătoare ale UTA-ei, care astăzi au învins-o în „Dealul Florilor” pe ACS Fotbal Feminin Baia Mare, cu 2-1.

După o primă repriză albă, gazdele au deschis scorul după un șut de la marginea careului. Din minutul 55, scorul era din nou egal, căci Dalia Ursuțiu a profitat de pasa filtrantă primită de la Ciobanu și a marcat cu un șut la colțul scurt, din 13 metri ușor lateral dreapta. Meciul s-a jucat pe contre până la final, „roș-albele” au mai avut două ocazii mari, prin aceeași D. Ursuțiu, așa că succesul ce avea să vină în cel de-al doilea minut de prelungire a fost meritat. Carla Kugler a fost cea care a taxat prompt o eroare a defensivei moroșencelor și a adus cea de-a a doua victorie stagională pentru UTA.

Valentina Calalb nu s-a putut bucura pe deplin pentru victorie, căci a pierdut-o, cu 10 minute înainte de final, pe Mogoșanu. „Am început greu jocul de astăzi, dar pe final șansa a fost de partea noastră. Sunt bucuroasă că în sfârșit mi-am găsit înlocuitor în poartă, pe Casiana Roz, care și astăzi a avut multe intervenții salvatoare. Vreau să felicit fetele pentru această victorie muncită, însă avem o pierdere mare, pe Mogoșanu”, a spus Valentina Calalb după succesul echipei sale de la Baia Mare.

Antrenoarea UTA-ei le-a aliniat azi pe: Roz – J. Ursuțiu, Gligor, Roman, Mihăieș  – D. Ursuțiu, Ciobanu, Mogoșanu, Laszlo, Kugler – Gomoi. A mai jucat Pârv.

Arădencele au acumulat 6 puncte în clasamentul seriei a doua a ligii secunde și peste două săptămâni vor juca tot în deplasare, la Bradu, cu fetele de la Campionii Fotbal Club Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button