Progresul Pecica

Pecica a bătut-o în premieră pe Poli și acum vrea să puncte și pe „Banatul”, cu Viitorul! Suslak: „Să ne păstrăm spiritul și concentrarea!”


După două înfrângeri la rând, Progresul Pecica risca să iasă din zona play-off la finalul rundei cu numărul 11 a SuperLigii. Cu atât mai mult cu cât adversarul era unul pe care nu l-a învins niciodată în istoria sa. Însă, „galben-albaștrii” au strâns rândurile, au trecut și peste numeroasele probleme de efectiv, apărute inclusiv în timpul partidei și au trecut cu 1-0 de Poli Timișoara. Andrei Haloș, fotbalist care anul trecut îmbrăca tricoul „alb-violet”, a fost cel care a decis meciul cu o execuție frumoasă de la marginea careului, în minutul 13.

Apoi, pecicanii, care și așa nu au putut conta pe Iurasciuc, Borcea, Aldan și Bozian, i-au mai pierdut pentru accidentări și pe Suslak, M. Salka și Olăroiu și – totuși – au rămas în picioare în fața formației de pe Bega și au acumulat trei puncte mari pentru prezența în „careul de ași”. Primul care a ieșit de pe teren sâmbăta trecută a fost Adrian Suslak, după 35 de minute și prezența sa pe teren cu Viitorul e incertă la ora aceasta. „Oricât mi-aș fi dorit să rămân pe teren, mai ales la un meci cu Poli, pe care noi, arădenii și foștii utiști îl simțim puțin altfel, nu s-a putut. Am avut dureri foarte mari la tendon încă din săptămâna premergătoare meciului și după o primă jumătate de oră intensă cu Poli nu am mai putut. Îmi felicit colegii, nu era simplu să învingă o formație bine pregătită, de tradiție, care probabil își dorește să intre și ea în play-off. Dar, a trecut, de luni ne gândim deja doar la următorul meci, cel de sâmbătă, cu Viitorul”, afirmă Suslak, care e folosit de Dan Stupar și Bogdan Bozian în special în centrul liniei mediane, dar cu Poli a jucat fundaș stânga în absența lui Aldan.

Fotbalistul de 32 de ani și-a tratat tendinita la Norbi Varga și speră să fie pe gazon sâmbătă, de la ora 14, în duelul cu Viitorul Arad, de pe „Banatul” din Sânnicolau Mic. Suslak își amintește că a debutat în Liga a 2-a în urmă cu 12 ani la UTA, când președintele clubului era Giovanni Catanzariti, care acum investește la Viitorul. „Sunt amintiri frumoase, îmi amintesc și acum că am debutat ca titular în 2012 la un meci în deplasare cu FC Argeș. Mister Roland Nagy m-a folosit mijlocaș stânga, am bătut 2-0, aveam o echipă frumoasă. Aveam o relație foarte bună cu Gio, el m-a vrut și în această vară la Viitorul, am avut o discuție, dar – până la urmă – am ales Pecica. Din ceea ce văd din exterior, Viitorul are grupe de copii și juniori bune, cu siguranță mulți dintre ei vor fi promovați în Liga a 3-a în acest sezon sau în următoarele”, mai afirmă Suslak.

Acesta încrucișează armele și cu foștii colegi, Andrei Gavrilă și Ioan Ungureanu, dar îi cunoaște foarte bine și pe ceilalți adversari. „Cu Andrei am jucat la Lipova, cu John în urmă cu vreo 10 ani la Ineu, sunt doi mijlocași buni, dar au în general o echipă bună. I-am bătut în tur, dar, dacă nu mă înșel, e singura lor înfrângere în deplasare. În schimb, acasă, au ceva probleme, vom încerca să profităm și noi de ele, dar trebuie să ținem cont că au schimbat și antrenorul sau ceva de genul și ne putem aștepta la orice din partea lor. Dar, până la urmă, trebuie să ne facem jocul, să ne recuperăm dintre băieții cu probleme și să jucăm cu spiritul și concentrarea de la meciul cu Poli. Au și ei destui jucători care pot face diferența dacă le dai spațiu și timp, Bădăuță înainte de toți, așa că trebuie să facem un meci aproape perfect dacă vrem să câștigăm și să ne vedem de drumul pe care vrem să mergem în acest sezon, adică să jucăm în play-off”, a mai afirmat Adi Suslak, care în vară s-a întors acasă, la Arad, după ce pusese umărul la promovarea celor de la Unirea Ungheni în Liga a 2-a.

Cel mai probabil, Dan Stupar și Bogdan Bozian nu vor putea conta încă pe Aldan și M. Salka, așa că primul „11” cu Viitorul ar putea arăta astfel: Burtic – Haloș, Iurasciuc, Wild, Suslak – Arsene, D. Salka – Șimăndan, Călin, Olăroiu – Kyrychenko

Arbitri: Raul Chiorean (Satu Mare) – Krisztian Toth (Petreşti – Satu Mare), Romeo Popa (Craiova). Rezervă: Norbert Kemenes (Baia Mare)

Observatori: Zaharia Kiev, Livian Hotico (ambii din Timişoara)








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button