UTA Arad

UTA o înfruntă pe FC Bihor în amical, pe „Francisc Neuman”! Cu cine pregătește Mircea Rednic vizita Craiovei?


După 8 ani, echipele fanion ale județelor Arad și Bihor se vor afla din nou față în față. Profitând de „fereastra” rezervată echipelor naționale, UTA și FC Bihor se întâlnesc într-un meci amical, sâmbătă, de la ora 14, pe arena „Francisc Neuman”, la care accesul spectatorilor e gratuit și se face doar la tribuna I „Coco Dumitrescu”.

„Bătrâna Doamnă” se află la al 5-lea său sezon consecutiv în SuperLigă, pe când bihorenii tocmai au promovat în Liga a 2-a, pornind un nou proiect după falimentul din 2016. Nici una dintre cele două formații nu o duce prea bine în campionat. Arădenii sunt pe locul 12, cu 18 puncte din 16 meciuri, pe când bihorenii au ajuns la cota 11 puncte din 12 runde. De altfel, argentinianul Gustavo Aragolaza a plătit cu postul de antrenor după parcursul slab, la cârma echipei de pe Crișul Repede venind Gheorghe Ghiț. Acesta a debutat cu un eșec, 1-2, pe terenul fostei „lanterne roșii” din Mioveni, iar un eventual rezultat pozitiv la Arad i-ar da moral pentru confruntarea cu o altă vestică, Corvinul Hunedoara, dar pe puncte, de pe 24 noiembrie, de la ora 13,30, de pe „Iuliu Bodola”.

UTA se reîntâlnește cu foștii săi jucători, Albert Stahl, Adelin Nica și Ioan Hora, primii doi fiind arădeni get-beget. Dacă bihorenii ar trebui să se deplaseze în efectiv complet pe Mureș, Mircea Rednic are destule probleme de lot, în special la nivelul fundașilor centrali. Ibrahima Conte este plecat la naționala Guineei, iar Alexandru Benga e în Spania, unde se operează la mușchii aductori și va lipsi cel puțin până în luna ianuarie. Poulolo este singurul apărător central disponibil, iar amicalul cu Bihorul e prilejul perfect pentru Rednic să testeze și alte variante, pe lângă Trif, pe care l-a încercat deja acolo.

Apoi, rămâne de văzut dacă Rednic va apela la Van Durmen și Dumiter, ambii confruntându-se cu pubalgii, dar cel mai probabil îi va menaja. Probabil, nici Iliev nu e pregătit încă să apere, în timp ce Câmpanu și Mihai ar trebui să prindă ceva minute pe gazon. O absență de ultim moment este cea a atacantului Agustin Vuletich, care acuză ceva probleme la spate și nu s-a antrenat cu echipa în ultimele zile. În schimb, spectatorii ar putea să-l vadă în sfârșit la lucru pe portughezul Ze Pedro, care a prins doar un loc pe banca de rezerve la meciul din Giulești, cu Rapidul.

UTA va juca următorul meci oficial luni, 25 noiembrie, de la ora 20,30, când la Arad vine Universitatea Craiova, formație de pe locul 4 în SuperLigă. În precedentul test disputat tot pe arena „Francics Neuman”, „Bătrâna Doamnă” a trecut cu 4-3 de o altă divizionară secundă, CSM Reșița.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button