Pecica nu a dus-o prea bine în ultima lună și are de stins dorința de revanșă a Ghirodei! Wild: „Să ne schimbăm și atitudinea și să ne facem jocul!”
Progresul Pecica a obținut o victorie mare cu Poli în urmă cu două etape, dar a fost un foc de paie, căci, luat per ansamblu, parcursul din ultima lună a fost mai degrabă negativ. Lângă punctele cu „alb-violeții” au mai venit trei eșecuri, toate trei în deplasare, două dintre ele în derby-urile locale cu Cermei și Viitorul.
Ewald Wild: „Cât am fost echipa de bază, am fost constanți și am avut rezultate”
Sâmbăta trecută, elevii lui Stupar și Bozian au cedat cu 3-1 pe „Banatul” din Sânnicolau Mic în fața nou promovatei patronată de Giovanni Catanzariti. „La Viitorul am început bine, am respectat tactic ce am pregătit în primele 10-15 minute. Atât cât am putut ține pressingul sus a fost ok, apoi am slăbit ritmul. Ei au echilibrat și au marcat pe final de repriză. Dacă intram la pauză cu 0-0, poate ieșeam altfel. Oricum puteam reveni, era doar 1-0, dar cu lotul decimat de mulți accidentați și cu alți colegi care au jucat dar nu erau refăcuți, nu am reușit mai mult. Nici schimbările de posturi nu ne-au avantajat. S-a văzut la început de campionat, cât am fost echipa de bază, am fost constanți, am legat jocurile, am avut rezultate. Acum s-a acumulat și oboseala, suntem puțini numeric și cu multe accidentări, toate acestea au influențat negativ jocul și rezultatele. S-au discutat problemele, încercăm să facem ceva, să ne schimbăm și atitudinea, să reușim să facem puncte în meciurile care au rămas în acest an”, afirmă Ewald Wild, unul dintre cei mai vechi componenți ai Progresului.
„ Ghiroda e în revenire de formă și nu cedează, luptă până la final!”
Din această postură, fundașul central de 31 de ani a lucrat și cu Sorin Bălu, care acum e antrenorul celor de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, echipă pe care Pecica o va întâlni sâmbătă, de la ora 14, pe arena „Pădurice”, în cadrul rundei cu numărul 13 din seria a 9-a a Ligii a III-a. Timișenii vor dori să răzbune și eșecul din tur, semnat prin golul lui Șimăndan. „Am lucrat cu Sorin Bălu, știu cum pregătește meciurile, cunoaște adversarii, are informații despre ei la zi. Știe jucătorii perfect și ce picior folosesc, a fost și la noi la Pecica, ne-a antrenat pe câțiva, este un tehnician redutabil. Dar, dacă ne facem jocul din primele etape, putem obține puncte. I-am mai bătut la ei acasă, am putea să o mai facem o dată, nu ne temem de dorința lor de revanșă. Ei sunt în revenire de formă, ne-au luat fața în ultimele etape, e o echipă care nu cedează, luptă până la final. Chiar conduși cu două goluri, tot au revenit și au întors rezultatul cu Lupeniul. Vom avea un meci greu, asta e clar, cum vor fi și restul, cu Șag și Lupeni. Depindem și de forma de moment, dar mai ales de ce jucători putem alinia în ziua meciului”, mai susține Wild, care ar putea face din nou cuplu în centrul defensivei cu Iurasciuc, tânărul fotbalist împrumutat de la UTA revenindu-și după problemele la gleznă.
Aldan rămâne incert, în timp ce Mario Salka și Samir Borcea par să-și fi revenit, așa că ar exista variante de echipă pentru Dan Stupar și Bogdan în fața unei echipe ce are un moral excelent, după ce a revenit de la 0-2 cu Lupeni și a bătut-o în prelungiri cu 3-2. Acum, Ghiroda e pe locul 2, cu 23 de puncte, cu unul mai puțin decât Peciu Nou și trei mai multe decât pecicanii și Minerul Lupeni.
Formații probabile:
Pecica: Zamfir – Haloș, Iurasciuc, Wild, Suslak – M. Salka, Arsene – Borcea, Călin, Șimăndan – Kyrychenko.
Ghiroda: Flonta – Datcu, Butnărașu, Fridrich, Coroiu – Stoi, D. Pop – Mancaș, Jichici, F. Trip – Popovici.
Arbitri: Narcis Bodocan – Paul Pojar, Cosmin Bogdan (toți din Cluj-Napoca). Rezervă: Norbert Rus (Timişoara)
Observatori: Răzvan Nistoran (Reşiţa), Sorin Găman (Târgu Jiu)