Gazonul alb din Calea Aurel Vlaicu e „tratat” de degivrare și instalația de fotosinteză, Rednic ar vrea și un sintetic bun de antrenament!
Iarna a venit în noiembrie în România. Astăzi a căzut prima zăpadă și la Arad și ea a făcut cunoștință cu noul gazon de pe „Francisc Neuman”. Față de anii precedenți când degivrarea nu funcționa decât pe fâșii, de această dată cei care întrețin gazonul i-au dat drumul la capacitate maximă. Și nu au făcut-o doar de azi, ci de la începutul săptămânii, când temperaturile au scăzut. În paralel, a fost utilizată și instalația de fotosinteză, adică acel sistem de iluminat artificial care generează atât lumină, cât și căldură și facilitează creșterea sau refacerea gazonului atunci când lumina naturală a soarelui și temperaturile nu sunt suficiente.
Indiferent de capriciile vremii, UTA ar trebui să beneficieze de un gazon bun luni seara, cu U. Craiova. În schimb, Mircea Rednic se plânge de condițiile de antrenament, respectiv de lipsa unui teren sintetic de o calitate mai bună decât „Șega” și „Motorul”. „Avem de suferit din punctul ăsta de vedere, nu sunt mulțumit. Am făcut apel la toată lumea pentru că trebuie să ai condiții bune să te antrenezi. Acum vine și iarna, iar noi nu avem un sintetic de ultimă generație ca să mai faci un antrenament, să mai încerci să-ți protejezi terenul. Azi o să jucăm tinerii cu bătrânii, o transpirație bună și gata”, a spus Mircea Rednic la conferința de presă ce precede meciul cu U. Craiova.