Pancu îi sugerează lui Rareș Pop să plece de la Rapid în iarnă: „Cade la mijloc, acolo nu va prinde mult timp de joc”
Apropiat de clubul Rapid pentru trecutul său de fotbalist și antrenor în Giulești, Daniel Pancu a avut un cuvânt de spus când Dan Șucu a băgat mâna în buzunar pentru transferurile lui Cătălin Vulturar și Rareș Pop. Ambii fuseseră împrumutați la UTA pentru partea secundă a sezonului precedent, iar în acest sezon fac parte din lotul rapidist. Primul încă nu a debutat în „alb-vișiniu”, în timp ce Pop a fost trecut pe bancă de Marius Șumudică, odată cu transferurile lui e N’Jie și Dobre.
Acum, selecționerul naționalei de tineret îi sugerează lui Rareș Pop să plece de la Rapid în iarnă, ca să joace mai mult și să intre în calcule pentru un loc în lotul naționalei de tineret pentru „europeanul” de tineret de la anul. „Pentru Rareș Pop va fi dificil să joace. Jucătorii care evoluează pe postul lui sunt bine plătiți, aduși să demonstreze acum și să ajute Rapid să își îndeplinească obiectivele. Nu că ar exista o diferență mare între Pop și concurenții săi, dar dacă l-ai adus pe N’Jie și îl ții pe bancă, ai o mare problemă, tu, club. Este o greșeală să aduci un jucător plătit atât de bine și să-l lași pe bancă. În acest context, un jucător tânăr, precum Rareș Pop, care a ajutat echipa și antrenorul, cade la mijloc. Rareș Pop are o singură soluție în iarnă: să plece din nou împrumut, cu siguranță. La Rapid, obiectivul este Cupa, deci nici acolo nu va prinde prea mult timp de joc”, a spus Daniel Pancu, conform gsp.ro.
Rareș Pop a fost titularizat de Șumudică imediat după ce acesta a preluat Rapidul din mâna lui Neil Lennon și a răplătit încredere cu goluri de trei puncte la Iași și Clinceni (cu Slobozia). Totodată, arădeanul de 19 ani are un gol și în succesul echipei sale la Botoșani, în Cupă.
Alo, domnule Sumudica, nu te mai crampona sa il tii degeaba pe banca de rezerve pe RARES , este un jucator tanar care vrea sa joace fotbal , lasa-l sa plece imprumut la alta echipa unde are sanse sa joace !!!