Tudorie înscrie pe bandă rulantă la Petrolul, Rednic îl regretă pe Luckassen: „A avut opțiune de prelungire la 12 mii de euro, nu puteam risca”
Oțelul Galați are cel mai slab atac din SuperLigă, după care, în clasamentul la zi și oră, vin alte trei formații la egalitate de goluri marcate – 15. Printre ele se află și UTA, care împarte penultima poziție în clasamentul ineficacității cu Botoșani și Slobozia.
În tot acest timp, Alexandru Tudorie, vârf de careu la care arădenii au renunțat în vară, a ajuns la cota 7 reușite stagionale în tricoul celor de la Petrolul. Iar toate golurile fotbalistului de 28 de ani au venit din acțiune, căci alți fotbaliști bat penalty-urile „lupilor”. În ciuda acestor statistici, Mircea Rednic susține că nu-l regretă pe Tudorie, ci pe Kevin Luckassen, fotbalist care a înscris un gol și a dat două pase decisive pentru Al-Batin, formația de pe locul 15 din liga secundă din Arabia Saudită. „Nu, nu îmi pare rău, Tudorie a venit 3 luni la noi nepregătit. Din 3 luni, două a fost accidentat și el avea opțiune de prelungire a contractului la 12 mii de euro. Exact cât noi i-am oferit lui Luckassen, care jucasem meci de meci. Nu aveam cum să riscăm, nici eu nu puteam să zic: <<Da dom’le, hai să-l luăm pe Tudorie care n-a jucat sau a jucat foarte puțin, mai ales că nici ultimele sezoane nu au fost complete, tot timpul cu probleme. S-a dus acolo și acum îl regretăm? Eu nu îl regret pe Tudorie, eu îl regret pe Luckassen, îmi doresc un jucător ca Luckassen”, au fost cuvintele „Puriului”.
Întrebat ce mai știe despre Luckassen, atacant pe care l-a antrenat în România la Iași, Viitorul (Farul) și UTA, Rednic a spus: „A dat un gol în vreo 7 meciuri acolom, joacă în Liga a doua, e mulțumit financiar, asta a căutat. Sunt un pic supărat pe el pentru că am avut o discuție și din cauza lui noi tot am tărăgănat, tot am așteptat. Tot ne-a zis că să vedem, că i-am oferit cât și-a dorit, doar că în ultimul moment a zis că i-a venit o ofertă. Acum nu trebuie să ne mai gândim, eu sunt obligat să-i fac să înscrie pe jucătorii pe care îi avem. Ajungem în fața porții, de multe ori avem situații, dar execuțiile nu sunt cele corecte. Fabry a înscris un gol de la 25 de metri, în timp ce Costache și Omondi au fost singuri și au ratat”.
În acest sezon, UTA a marcat un singur gol prin atacanții săi centrali. A făcut-o Jordan Kadiri, în victoria cu 3-1 a arădenilor la Cluj, cu CFR-ul.
FOTO: Mălina Guler
Reteta este consacrata,ca si acum…La noi se aduc niste infirmi,la noi se trateaza cateva luni,nu presteaza absolut nimic,apoi pleaca si marcheaza…Nu esti prost destul,daca nu esti si fudul…si tot pe noi ne musca si ne ataca..Da-l naibii si pe Luckassen,ditamai ciubarul,tot pe jos era…Ne trebuie o zvarluga…dar cand faci schimbari prin minutul 88,esti chiar tampit…