S-a stins „eroul” arădean al fotbalului românesc: Helmut Duckadam avea 65 de ani și suferise 5 operații la inimă!
![](https://www.sportarad.ro/wp-content/uploads/2024/12/duckadam.jpg)
Zi neagră în fotbalul românesc și cel arădean. Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani, în jurul orei 11,30 la Spitalul Militar din Capitală, acolo unde ar fi fost internat încă de sâmbătă. Fostul portar a intrat în legendă după ce a apărat 4 penalty-uri în finala dintre Steaua și Barcelona, din 1986, de la Sevilla când bucureștenii au câștigat Cupa Campionilor Europeni.
La scurt timp după ce a intrat în istorie cu performanța din finala de acum 38 de ani, Duckadam a fost diagonsticat cu o boală rară de sânge, care l-a ținut mult timp departe de terenul de fotbal. A revenit pe gazon trei ani mai târziu, la Vagonul Arad, în eșalonul secund, dar în anul 1991 s-a retras definitiv.
Cel care a dat primul cumplita veste a fost Marcel Pușcaș, fostul coleg al lui Helmut Duckadam, pe un site de socializare. „A fost un foarte bun prieten și un foarte bun fotbalist. Dumnezeu să te odihnească, ai fost un familist convins, un om generos”, a transmis actualul conducător al FC U Craiova.
Ce probleme de sănătatea a avut „eroul de la Sevilla”?
Pe finalul anului în care a câștigat finala, după ce a alunecat la miuță cu prietenii și mâna i s-a învinețit pe loc, a ajuns la spitalul din Arad. Aici i s-a spus că un cheag de sânge îi blochează circulaţia în braţ, așa că a ajuns la București unde a fost operat la Spitalul Militar. Acesta a fost și motivul retragerii din activitate la doar 27 de ani. Ulterior, fostul mare fotbalist născut la Semlac a mai fost operat în alte trei rânduri la braț, în anul 2009 și de două ori în 2012, la Constanța și la București, dar a mai avut intervenții chirurgicale și la cei doi genunchi.
În vară, fostul sportiv a fost operat pe cord deschis și, ulterior, a dezvăluit că lua zilnic între 18 și 22 de pastile, iar costul anual al medicamentelor era cuprins între 5.000 și 8.000 de euro. „Eu, de 40 de ani încoace, iau 18-22 de pastile pe zi. Am 4 operaţii pe artere, iar ultima a fost pe cord deschis. A fost decontată de Casa de Asigurări”, spunea Duckadam în vară la Digi Sport, acolo unde a fost colaborator în ultimii ani.
Duckadam a jucat la patru echipe din Arad, inclusiv la UTA între 1978 și 1982
Helmuth Duckadam s-a născut pe 1 aprilie 1959, în comuna arădeană Semlac. A făcut junioratul la Semlecana Semlac și la Gloria Arad, iar ca senior a fost legitimat la: Constructorul Arad (1977-1978), UTA (’78-’82), Steaua (ianuarie ’83-’86), Vagonul Arad (’89-’91) și CPL Arad (’93-’94).
A debutat în Divizia A pe 17 septembrie 1978, în partida CS Târgoviște – UTA 2-0, adunând în total 133 de partide pe scena primului eșalon. A disputat ultima partidă în Divizia A pe 14 iunie 1986, Steaua – SC Bacău 2-1. Duckadam a jucat și 11 meciuri în cupele europene, în care a luat doar 6 goluri.
În palmares, arădeanul are o Cupă a Campionilor Europeni (’86), două titluri de campion (’85, ’86) și o Cupă a României (’85), toate cu Steaua. Helmuth Duckadam are și două selecții în naționala de seniori, în amicalele cu Danemarca (scor 1-0) și în RDG – România 4-1, când a fost pe teren în ultimele trei minute. Arădeanul este singurul român din Guiness Book, după performanța de la Sevilla, din 1986.
Privit încă din viata ca legenda vie.! Azi mai vibrant ca ieri. Nu arata suferință, ca o completare decenta a unui caracter puternic. Îmi aduc aminte, ca încă de la UTA, ar fi suferit un accident, trecut cu vederea. Un contact dur cu umărul și bratul în bara. De acolo hematom, anevrism repetat, cu accent pe bunul mers al inimii. Or mai fi contat emoțional și viata personala cu divorț și perioada SUA. Noua viata împlinită aduce emoții pozitive, fetita, și recunoașterea internațională Pentru inima tot rea. Îmi plăcea cuvântul lui de Neamț chibzuit pe la analize TV. A primit târziu ajutor financiar. Un filozof grec, înainte de Cristos, zice, ,, Viata e o călătorie „.! Condoleanțe familiei și D-zeu să-l ierte.!
🙁 🙁 🙁 🙁
Dumnezeu sa te odihneasca in pace, Helmuth 🙁
Te rog Doamne odihnește -l în pace . Condoleanțe familiei .
Se va odihni in pace daca a facut pace cu Dumnezeu cand era pe pamant! Dupa moarte nu se mai poate face nimic! Asa scrie in Biblie! Dupa Biblie trebuie sa ne ghidam daca tot il invocam pe Dumnezeu!
Condoleante familiei pentru pierdere! Va ramane in amintirea multora!
1978. Stadionul Republicii Bucuresti. Meci in Cupa Romaniei Petrolul -UTA. La UTA faceau cu schimbul Jivan si Iogulescu. Este anuntat la megafoane numele unui portar de care nu auzisem, probabil al 3-lea intr-un meci de Cupa, titularii odihniti. Prahovenii deschid scorul, tribunele exulta. UTA revine insa si castiga 3-1. Ut-isti putini, vreo 3-4, imprastiati in cele 4 zari. Cred ca a fost debutul absolut al lui Duckadam. In Cupa, in campionat inteleg ca a debutat la Targoviste. Jos palaria pt el ca sportiv. Ca om insa m-a dezamagit dupa ce a plecat la Steaua. Parca nu a mai vrut sa stie nici de UTA si nici de Arad. Sa se odihneasca in pace !
@Suporterutabuc
Da, daca tin bine minte, acela a fost meciul lui Coras.