Stranieri aradeniUTA Arad

Utiștii Popa și Mihai, dar și arădenii Pop și Vulturar ar putea fi față în față cu Spania, Italia și Slovacia la „europenele” de tineret!






Aseară, la Bratislava, a avut loc tragerea la sorți a grupelor Campionatului European de fotbal U21, din vara anului viitor. La turneul final a ajuns și România, care a fost repartizată în Grupa A, alături de Slovacia, Spania şi Italia. Trofeul se va da în Slovacia, la capătul unei competiții ce începe pe 11 iunie și se va termina pe 28 iunie și care se va desfășura pe stadioanele din 8 oraşe: Bratislava, Dunajska Streda, Kosice, Nitra, Presov, Trencin, Trnava şi Zilina.

Slovacia – Spania va fi meciul care va deschide competiţia. România va juca primul meci pe 11 iunie, contra Italiei, la Trnava, apoi va înfrunta Spania, pe 14 iunie, tot la Trnava, ultimul meci din grupă fiind cel contra Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava. Italia şi Spania sunt cele mai titrate echipe la nivel de tineret, cu cinci titluri fiecare. „Tricolorii” se află la a patra prezenţă consecutivă la un turneu final la Under-21.

Pentru utistul Cristi Mihai, prezența în la turneul final din Slovacia ar fi un vis

La capătul campaniei de calificare din ultimii doi ani, „tricolorii mici” au ocupat primul loc în grupă, cu 22 de puncte, cu două mai multe decât Finlanda și cu patru peste elvețieni. Selecționerul Daniel Pancu îi are sub observație pentru o convocare pe utiștii Robert Popa și Cristian Mihai și arădenii Rapidului, Cătălin Vulturar și Rareș Pop. Ultimul nu a mai fost chemat la naționala de tineret la meciurile decisive pentru calificare, în timp ce Popa și Mihai au fost doar rezerve neutilizate.

Recent, Cristian Mihai, mijlocaș care a redevenit punct fix al UTA-ei în SuperLigă, a declarat recent: „Cu siguranță vreau să fiu la turneul final. Mă gândesc în fiecare zi la asta, pentru că o convocare la Campionatul European îți poate schimba viitorul. Încerc să dau totul la antrenamente, să joc meci de meci, să am rezultate și cu siguranță voi fi luat în calcul”.

Cu mențiunea că primele două formaţii din fiecare grupă se vor califica în sferturile de finală, vă prezentăm componența celor patru grupe de la „europenele” de tineret din Slovacia:

Grupa A: Slovacia, Spania, Italia, România;

Grupa B: Cehia, Anglia, Germania, Slovenia;

Grupa C: Portugalia, Franţa, Polonia, Georgia;

Grupa D: Finlanda, Olanda, Ucraina, Danemarca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button