UTA a aflat când joacă cu Farul pentru calificarea în sferturile Cupei României, apoi arădenii au 5 zile să pregătească vizita Botoșaniului!
Astăzi, UTA și-a aflat programul complet al finalului de an, adică ziua și ora celor trei partide oficiale rămase de jucat în 2024. După vizita de la Galați, de sâmbătă, 14 decembrie, de ora 14,30, arădenii revin pe „Francisc Neuman” miercuri, 18 decembrie, de la ora 17, în duelul decisiv cu Farul pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei României.
După remizele de la Iași și Ungheni, teamul lui Mircea Rednic are doar varianta succesului contra elevilor lui Gică Hagi și ar fi bine la două goluri diferență, ca să nu riște eliminarea în cazul în care Poli Iași și Hermannstadt remizează între ele. Deznodământul în Grupa C al Cupei îl vom afla așadar pe 18 după amiază, când se joacă și Sănătatea – Ungheni, un meci mai degrabă de palmares, cu cele două echipe aflate la cota 1 punct.
Apoi, UTA va avea la dispoziție nu mai puțin de 5 zile să se pregătească de vizita celor de la FC Botoșani, în ultimul meci al anului. Acesta se va juca în runda a 21-a a SuperLigii și va avea loc luni, 23 decembrie, de la ora 17. Moldovenii vor avea o zi în minus să se recupereze pentru disputa de pe Mureș, atâta timp cât joacă joi seara, la Piatra Neamț, în Cupă.
Dar iată programul complet al celor patru grupe ale Cupei, FRF-ul urmând să bată în cuie și televizările acestora.
GRUPA A
Joi, 19 decembrie, ora 20
FC Rapid 1923 – CFR Cluj
Ceahlăul Piatra Neamț – FC Botoșani
CS Afumați – Campionii FC Argeș
GRUPA B
Miercuri, 18 decembrie, ora 20
FCSB – Universitatea Craiova
Dinamo – ACS Petrolul 52
Agricola Borcea – Metalul Buzău
GRUPA C
Miercuri, 18 decembrie, ora 17.00
UTA Arad – Farul Constanța
Politehnica Iași – Hermannstadt
CS Sănătatea – Unirea Ungheni
GRUPA D
Marți, 17 decembrie, ora 20
Oțelul Galați – Sepsi OSK
ACSM Reșița – AFK Csikszereda
Unirea Alba Iulia – SCM Rm. Vâlcea
Cum adica sa aiba Botseniul 4 zile de recuperare???Au doar doua,duminica o fac pe drum,cu atat mai mult nu sunt curios din nou de scuzele lui Rednic si sper sa nu fie cazul dar oare la ce ma mai pot astepta…Mai bine sa ma bucur la sfarsit decat sa ma mai ambitionez sa sper…Macar doua meciuri consecutive bune..Cer prea mult?
Am coborat mult nivelul sperantei,asa ca sa faca bine sa ridice si Rednic&co stacheta.
Sebastian Mailat ramane liber de contract