Fotbal judetean

Curticiul și-a făcut punctele doar cu echipele de sub ea, asumându-și întinerirea lotului! Grec: „Ne-a lipsit omogenitatea, în retur ar trebui să fie mai bine”






Ca și cei de la Socodor, Frontiera Curtici nu a stat decât un sezon în Liga 3-a. Se întâmpla între verile lui 2021 și 2022, după care, la revenirea în primul eșalon județean, nu a mai avut nici să audă de lupta la vârf. Bugetul s-a redus și el și chiar destul de mult, ajungându-se ca în această stagiune „Fronti” să-și piardă, de exemplu, atacantul de careu din primăvară, pe Andrei Sulea, în favoarea vecinilor din Macea. Au mai fost și alte plecări importante de la graniță, cum ar fi cele ale lui N. Varga, Pavel, Deta, Blănaru, dar și tinerii D. Popescu și Bonchiș. Iar la capitolul experiență, curticenii au mai mutat doar cu S. Popa și Engelhardt pentru o formație ce nu și-a putut ridica nivelul cu formațiile din fața sa, adică cele din top 6.

Grec: „Suntem în plin proces de formare a unei noi echipe, fără presiune, fără un obiectiv impus”

Au fost eșecuri pe linie, cu Sântana, Pâncota, Felnac, Socodor și Șimand, în timp ce Beliu a impus remiza. A mai fost un 1-1 în derby-ul zonal cu Macea, pentru ca restul combatantelor să fie învinse. Așadar, un total de 17 puncte și o clasare pe locul 7 la finalul turului. „Chiar dacă am păstrat un nucleu bun, jucători pe care am contat și în Liga 3-a în urmă cu doi ani, am pierdut și piese grele și odată cu ele omogenitatea. Au venit alți jucători, în marea lor parte tineri, aici punându-i și pe cei pe care i-am promovat din pepiniera noastră. Și, se știe, tinerii au nevoie de timp, de încredere, sunt inconstanți în evoluții și de aici și rezultatele noastre alternante. Până la urmă, suntem în plin proces de formare a unei noi echipe, fără presiune, fără un obiectiv impus. Sigur, ne pare rău că nu am încurcat și noi măcar una-două echipe de sus, noi am jucat cât am putut de bine cu toate, dar nu am avut nici noroc în unele ocazii. Deși, se știe, norocul ți-l mai faci și mâna ta. Până la urmă, nu are rost să dăm vina pe nimeni. Astea au fost rezultatele, antrenorul Norbi Jozsa s-a descurcat cu ce a avut, prezența la antrenamente a fost bună, până la urmă dacă echipele de peste noi ne-au bătut înseammă că au fost mai bune. De altfel, se și vede, am pierdut doar cu cele de pe primele 5 locuri, în rest ne-am cam făcut punctele. Până la urmă, ne bucurăm că am debutat unii copii, precum Alex Mihalca, de doar 14 ani, care a și intrat în vederile celor de la UTA. E un mijlocaș central talentat, ne-am bucura să rămână acolo. Au mai jucat și Roland Vida, de 15 ani, Marius Mihăila sau Paul Onica. Apoi vin cei de 18-19 ani, Mocriș, Zsogo, Ciupuligă sau Kevin Varga, dar am avut și mulți jucători de 20-21 de ani. E clar că am întinerit masiv echipa, nu puteam cere marea cu țara, mai ales că sunt alte echipe care știu exact ce vor și au investit în sensul ală. Ar trebui să arătăm ceva mai bine la retur și să începem să câștigăm și noi cu echipele din față. Glumind puțin, așa cum am pierdut cu toate acum, dacă începe să câștigăm cu una, apoi trebuie să le batem pe toate”, a afirmat Sorin Grec, președintele curticenilor.

Nu ne desființăm, nu ne retragem, lumea să stea liniștită, doar că ne știm posibilitățile”

Chiar în această săptămână, cu ocazia promovării unei gale de box ce va avea loc duminică, la Curtici, primarul Bogdan Ban a dezvăluit bugetul Frontierei, adică între 500 și 700 de mii de lei anual, care sunt împărțiți între cele patru secții. Marea lor parte merg la fotbal, după care mai cheltuie ceva și handbalistele, karatiștii și tenismanii începători.  „Autoritățile locale ne-au spus să ne bazăm cât putem de mult pe copii din oraș și din zonă, ne-au spus clar pe ce buget ne putem baza și ne descurcăm. Au ajuns și la urechile mele tot felul de zvonuri, că ne desființăm, că ne retragem, dar nici vorbă despre așa ceva, lumea să stea liniștită. În zilele astea, băieții din actuala echipă își vor lua salariile pe luna noiembrie, dar ne vom achita și de vechii jucătorii, sperăm ca în prima parte a anului ce vine. Primăria a fost mereu sinceră cu noi, înțelegem și noi nevoile comunității și, până la urmă, am fost și am văzut ce e în Liga a 3-a, care sunt cheltuielile și, în afară de micile beneficii de imagine, în sensul că se vorbește mai mult de tine și prin presa națională, nu am găsit altele. Cel puțin deocamdată acesta este nivelul fotbalului curticean, dacă vom crește generații bune de copii și juniori, cu care să ne putem prezenta mai sus, probabil strategia se va schimba. Tocmai din cauza cheltuielilor cu organizarea meciurilor din faza națională nici Cupa nu e foarte atractivă pentru noi, dar asta nu înseamnă că băieților nu le cerem să câștige fiecare meci. Acceptăm să fim puși în încurcătură de ei, ne mai ajută și sponsorii Mavros sau DDF Pizza și ne descurcăm cumva. Baza e foarte frumoasă acum după investițiile din ultimii ani, așa că oferim condiții de un anumit nivel”, a adăugat șeful lui „Fronti”.

Căpitanul Avrămuțiu – cel mai bun marcator al lui „Fronti”

Antrenorul Norbi Jozsa s-a bazat pe următorul lot de jucători în turul sezonului 2024-2025 al Ligii a IV-a Mavros:  Beniamin Sîrb, Florin Trifoi – Kevin Varga, Adrian Gurban, Silviu Bortiș, Cristofer Engelhardt, Marcel Bercu, Robert Ursoi, Andrei Mocriș, Sergiu Popa, Raul Dochița, Darius Zsogo, Florin Lazea, Petrică Huțanu, Alex Mihalca, Remus Avrămuțiu, Raul Țurcanu, Darius Ciupuligă, Claudiu Popa, Roland Vida, Marius Mihăilă, Paul Onica.

Într-un sezon fără strălucire, curticenii nici nu au marcat prea multe goluri. S-au totalizat 16 goluri, autorii acestora fiind căpitanul Avrămuțiu (6 reușite), Țurcanu și Zsogo (câte 3), Ciupuligă (2), în timp ce mijlocașii centrali Lazea și S. Popa au înscris și ei câte o dată. Ca în fiecare an, curticenii vor face o gală a sportivilor, care de această dată va avea loc pe 28 decembrie, la Casa de Cultură.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button