FCC UAV Arad ar trebui să încheie anul cu un succes clar cu codașa Agronomia, dar Panait avertizează: „Fiecare meci e dificil în felul lui”

Ca și celelalte cluburi din Arad, care au rămas fără finanțare din fonduri nerambursabile ca urmare a anulării sesiuni a doua de proiecte, FCC UAV Arad a aflat din gura lui Călin Bibarț de ce au problemele pe care le au pe acest final de an. „Față de anul trecut, am primit de la Guvern cu 23 de milioane de lei mai puțin, bani pe care în mod normal contam. Prin urmare prioritizarea a devenit cuvântul cheie pentru a nu încetini sau chiar bloca dezvoltarea orașului. Regret că s-a ajuns într-o asemenea situație, însă atunci când ai un buget diminuat ești nevoit să iei decizii înțelepte, cu mintea, nu cu inima”, a spus în esență primarul Aradului.
Prin urmare, baschetbalistele Aradului au parte de un sezon la limita subzistenței, bazându-se pe un lot incomplet cu care, la prima vedere, nu poate aspira mai sus de locul 3. CSM CSU Constanța și Sepsi SIC Sfântu Gheorghe sunt marile favorite la câștigarea campionatului, iar CSM Târgoviște a demonstrat chiar în meciul direct cu echipa pregătită cu Miroslav Popov că este clar peste aceasta. A fost 87-62 pentru dâmbovițence în precedentul meci din LNBF, pentru ca disputa ce ar fi trebuit să aibă loc la mijlocul săptămânii, la Arad, cu CSM CSU Constanța a fost amânată. Așadar, „galben-albastrele” încheie anul 2024 în deplasare.
Se va întâmpla sâmbătă, de la ora 12, în sala Agronomia din București, unde arădencele dau piept cu penultima clasată. O formație tânără, „asezonată” cu experimentata Șipoș, cu doar o victorie din șapte meciuri, așa că se anunță o simplă formalitate pentru fetele lui Popov. „Este un meci obișnuit pentru noi, dar trebuie să luăm în serios și să-l câștigăm fără probleme. Avem ceva probleme cu gripa și accidentările, dar cred că vom fi în regulă până la ora emciului de la București. Nivelul nostru este mai ridicat decât al lor și, de asemenea, calitatea jucătoarelor. Dacă vom juca ce am pregătit în această săptămână, cred că putem câștiga”, a transmis Popov.
Despre confruntarea de mâine a vorbit și una dintre jucătoarele de prim „5”, Mihaela Panait. „Poate părea un meci ușor la prima vedere, având în vedere pozițiile din campionat pe care ne aflăm noi și ele. Dar fiecare meci e dificil în felul lui și trebuie să intrăm concentrate din primul minut. Acasă, când am început campionatul cu ele, ne-au pus probleme în prima parte a jocului pe relaxarea noastră. Trebuie să fim atente la acest aspect și trebuie să punem al punct acest aspect și lucrurile care nu funcționează atât de bine la noi la echipă”, a spus conducătoarea de joc care a jucat la Agronomia între 2020 și 2023, înainte de a semna cu Rapidul și acum cu Aradul.
Într-adevăr, la începutul toamnei, pe Mureș, FCC UAV Arad a trecut cu 76-47 de Agronomia, dar scorul pauzei a fost doar 33-29. FCC UAV e pe locul 4 în clasament înaintea ultimei etape din acest an, aceasta mai programează meciurile: Sepsi SIC Sfântu Gheorghe – Rapid București, Universitatea Cluj – CSM Târgoviște și Universitar Brașov – CSM Constanța. În clasament conduc Sepsi, 13 puncte și Constanța, 12. Târgoviște are tot 12 puncte, iar Aradul 10, cu mențiunea că Sepsi și Târgoviște au un meci în plus disputat.

