Viitorul Arad

Viitorul și-a făcut botezul în Liga a 3-a cu un loc 6 până la primăvară, Catanzariti virează spre „linia verde”: „Obiectivul nu a fost niciodată play-offul!”




Proiectul fostului președinte al UTA-ei, Giovanni Catanzariti, axat pe creșterea copiilor și juniorilor a trecut la un alt nivel în anul 2024. În vară, Viitorul Arad a promovat în premieră în Liga a 3-a, după ce a câștigat clar primul eșalon județean și a rezolvat returul barajului cu Minerul Lupeni, cu un 3-0 în Valea Jiului. Omul de afaceri italian s-a mișcat repede cu câteva transferuri, dintre care doar jumătate aveau să confirme într-o serie a arădenelor (cu numărul 9) mult mai echilibrată decât în sezoanele trecute. Iar formațiile din județul nostru nu au mai dominat numeric campionatul, din moment ce Ineul și Socodorul nu au mai acceptat invitația FRF de a reveni în competiție, iar Șoimii Lipova a aruncat și ea prosopul cu puține zile înainte de startul sezonului.

Viitorul a adus 14 puncte din deplasare și doar 5 din meciurile din Sânnicolau Mic

Așa se face că în seria a 9-a a apărut Minerul Lupeni, tocmai echipa bătută de echipa lui Flavius Pavel și Ionuț Pașcu, iar debutul de pe teren propriu al celor de la Viitorul a fost chiat în compania hunedorenilor. Asta după ce startul a fost lansat cu victoria (1-0), de pe terenul unei alt nou promovate, Timișul Șag. Ca și în prima manșă a barajului, „minerii” aveau să impună remiza, deschizând o serie de rezultate nesatisfăcătoare pe „Banatul” din Sânnicolau Mic a arădenilor. Practic, în turul campionatului, Viitorul a trăit din punctele din deplasare, căci după succesul de la Șag aveau să mai urmeze și cele de la Cermei (2-0) și Periam (2-1), dar și remiza de la Timișoara cu Poli (0-0). În schimb, au plecat cu toate punctele de pe „Banatul” Lotus Felix (1-2), CSC Peciu Nou (1-3) și Ghiroda (1-2), iar singurul eșec extern s-a înregistrat la Pecica (0-3). Returul a început cum nu se putea mai prost, o nouă înfrângere acasă, 0-1 cu Șagul și a fost momentul în care a avut loc schimbarea la nivelul băncii tehnice. Flavius Pavel s-a retras din motive personale și Cristian Sculici a preluat echipa cu un rezultat bun la Lupeni (0-0), în condițiile în care nu a avut la dispoziție aproape jumătate de echipă. A urmat deblocarea în Sânnicolau Mic, cu un prestigios 3-1 cu Pecica și apoi alte trei puncte, la Sânmartin, cu Lotus Băile Felix (1-0). Așadar, Sculici debuta cu 7 puncte din 9 posibile pe banca celor de la Viitorul și existau ceva speranțe de play-off. Doar că finalul de an nu fost tocmai bun, remiză internă (1-1) cu Cermeiul și eșec clar în „fieful” liderului Peciu Nou.

Catanzariti: „Cu bune și rele, până la urmă clasarea noastră este bună, 99% vom juca în play-out”

Concluzia celor 15 etape – locul 6 în seria a 9-a a Ligii a III-a, la 5 puncte de poziția a 4-a de play-off, în condițiile în care mai sunt doar trei meciuri de jucat în sezonul regular. „Cu bune și rele, până la urmă clasarea noastră este bună. Puteam să fim și mai sus, au fost și meciuri pe care le-am pierdut din mână, dar una peste alta, sunt mulțumit de drumul de până acum. Asta a fost soarta noastră în această primă parte de campionat, am adus puncte din deplasare și am pierdut acasă. Dar, chiar am avut niște meciuri foarte bine jucate acasă, sau cel puțin o repriză sau 60 de minute. Îmi aduc aminte de prima repriză cu Peciu Nou, Barcelona contra nimeni, am avut ocazii și nu am dat decât un gol. La fel și cu Lotus și Ghiroda, când am ratat penalty la 0-1, e clar că acasă am fi putut să facem mai multe puncte și acum să fim acolo, la play-off. Acum, la 5 puncte în spate e greu cu doar trei etape de jucat. Care au fost cauzele? Poate și echipa nu era încă legată, în deplasare te-ai apărat și ai lăsat să te atace ei. Ai marcat pe contraatac și ai ținut de rezultat. Acasă trebuie să-i ataci tu, ai primit gol și te-ai demoralizat un pic. Cam asta a fost principala problemă, cu toate că au mai fost și alte cauze de la meci la meci. Mai departe, eu spun că 99% vom juca în play-out, e greu ca două dintre echipele ce sunt acum peste noi să se încurce, iar noi să facem 9 puncte. Primul meci din primăvară o să fie foarte important. Vom juca cu Poli acasă, o să fie cu atmosferă, tensiune, fac pariu că vin și suporteri de la UTA la meci. Nu știu dacă tribuna o să fie destul de mare ca să primească toți suporterii, dar va fi frumos. Mai avem etapa cu Periam acasă și un meci în deplasare, la Ghiroda, așadar întâlnim Timișul până la finalul turului”,afirmă Gio Catanzariti.

Screenshot

De ce a plecat Pavel? „Nu a acceptat colaborarea cu Sculici, pe care eu o doream de ceva timp”

Președintele celor de la Viitorul a clarificat și situația legată de „ștafeta” Flavius Pavel, antrenorul care a venit din Liga 6-a cu echipa – Cristian Sculici. Primul a condus echipa în 10 meciuri, iar fostul „principal” al ACB-ului în 5. „Eu zilnic vorbesc cu Pavel, nu am nicio problemă, eu n-am vrut să-l schimb. Însă, de când a venit domnul Sculici aici, ca să ne ajute să ne organizăm puțin la copii și juniori, i-am tot spus lui Pavel să încerce să colaboreze. Și asta mai ales după ce am pierdut, parcă, cu Peciu Nou. Adică îmi doream ca Pavel să rămână antrenor principal, dar să asculte și sfatul lui Sculici, mai ales că el avea și mult de lucru cu afacerile personale. Nu mai avea timp ca înainte și în doi era mai ușor. Așadar, a plecat el singur, nu a acceptat colaborarea cu Sculici și până acum eu spun că a adus un plus la puncte, dar și în joc. Echipa s-a mai organizat tactic, s-au mai disciplinat și copiii, dar mai e treabă multă de făcut, e de muncă, avem multe de schimbat. În ultima etapă mi-a plăcut că au jucat copiii de 2008-2009, chiar ăsta e scopul pentru noi. Toată lumea mă ceartă, în ghilimele, că nu am prins play-offul, dar nu acesta este obiectivul, cel puțin acum. Acum îmi doresc să găsesc și să promovez cât mai mulți copii, iar din retur o să vedeți că asta se va întâmpla. Ar fi bine să terminăm pe locurile 7-8, dar și mai important ar fi să le dăm șanse copiilor. Și știu că lui nu-i este frică să joace cu copiii, a făcut la fel la Ineu. Și nu trebuie să-i debutăm numai de dragul de a-i debuta, ci trebuie să le dăm continuitate, ca ei să simtă că sunt importanți pentru proiectul nostru”, a mai punctat italianul.

„Roș-albii” au renunțat deja la șase jucători, urmează la cuvânt juniorii: „Eu exemplul lui Ionuț Pop”

Iar o parte din treaba grea de care pomenea Catanzariti a fost deja făcută chiar înainte de sărbători și anume la renunțarea la fotbaliștii care nu s-au impus sau nu mai erau considerați potriviți pentru ceea ce se dorește la primăvară. Așadar, Viitorul s-a despărțit deja de timișorenii Lorent Stoia și Adrian Ungureanu, dar și de juniorii Alex Bokse și Fabian Nica, în timp ce Rareș Narsesovici va fi împrumutat. Dar, arădenii nu vor mai conta pe mijlocașii arădeni Denis Lazăr și Toma Bodri. O discuție ar mai fi și în cazul lui Sergiu Sabău, care de asemenea a jucat puțin și ar avea o ofertă cel puțin la fel de bună. „Nu pot să mă plâng de nimeni, numai de unul, nu îi dau numele, m-a deranjat atitudinea lui. La restul, nici Lazăr, nici Sabău, nu pot să spun că s-au plâns că n-au jucat, s-au antrenat la maximum tot timpul. Sabău a avut ghinion să fie pe post cu Cristi Munteanu, pe care nu poate să-l schimbe nimeni, e părerea tuturor. Îl mai îl avem pe Gomboș ca fundaș ar putea intra doar se schimbă sistemul cu trei fundași centrali și oricum acolo mai îl avem pe Manu Pantea, un fotbalist care vine din Liga a 4-a cu noi și ține mult la echipa noastră. Acei 9-10 jucători care au tras tot turul rămân în continuare. Mai avem nevoie neapărat de un mijlocaș central la închidere, că n-am avut. Am încercat multe variante și acolo am suferit cel mai mult. În ultima etapă am încercat cu Sabău, n-a ieșit. E foarte important că mai recuperam un junior, pe Darius Balazs, de 2005, care a fost operat la claviculă, acum revine la pregătire. Cred că Adi Lobonț va fi agregat definitiv în echipa mare, copilul merită, a demonstrat. El e fundaș central, dar încercăm să-l jucăm fundaș dreapta. El are calitate mare, poate să joace și extremă dreapta. În retur, o să mai 4-5 jucători de la juniorii noștri, nu mai aducem jucători cu salarii din alte părți. Îl avem pe Ghergar, care se întoarce din Ungaria, Dolga a debutat și el și încă în meciul greu de la Lupeni și sunt cei care au confirmat deja, mai ales Blickling, Gomboș, Sas și Miculaiciuc. Problema la Sas e puțin fizicul, tehnica nu se discută, la noi a avut și constanță, a jucat mai mult decât la Cermei sau Ungheni, a dat și goluri, o să fie o soluție bună și în retur. Miculaiciuc a jucat bine înainte de accidentare, este un copil puternic, care mai trebuie cizelat un pic, căci are niște calități foarte bune. Să vedem și cu portarul Grec, la 15 ani a fost rezerva lui Gârlea, după ce Popescu a decis să plece cu școala la Timișoara. Toți copiii cred că au exemplul lui Ionuț Pop, care la 15 ani juca la Cermei, în Liga a 3-a și acum e câștigător de Cupa României și la 20 de ani are zeci de meciuri în Liga a 2-a și e component al naționalei României la categoria lui de vârstă”, a mai afirmat președintele celor de la Viitorul.

Viitorul 2009 ar putea ataca titlul național la „republicani”

Ca și alte cluburi din Arad, Viitorul a fost penalizată de anularea sesiunii a doua de proiecte din partea primăriei, iar planurile pentru retur sunt și în funcție de asta. Cheltuieli importante au fost și cu grupele de copii și juniori, iar una dintre ele chiar are șanse la un trofeu. Este vorba despre Viitorul 2009, pregătită de Edgar Marcu, care e lider neînvins în seria a 5-a și se pregătește de sferturile de finală. „Am vorbit despre un cantonament la Moneasa, doar că, se știe, s-a schimbat un pic și legea sponsorizării. În plus, primăria  nu ne-a mai dat tranșa a doua de bani, eu am vrut să onorez salarii și contrate și tot. Acum trebuie să termin anul la zero și după aia vedem ce resurse avem în 2025. După ce am primit 70 de mii de lei în primăvară, promisiunea pentru clubul nostru în tranșa a doua era de 100 de mii de lei. Sunt bani mulți pentru orice echipă, mai ales că am avut cheltuieli mari, neprevăzute, cu juniorii care activează în campionatele naționale, cei de 2009 și 2010, respectiv grupele de la Liga Elitelor ale lui Casian Maghici. În plus mai avem jucători dați sub formă de împrumut la CSȘ Gloria, pentru meciurile de la rebublicani U19 și U17. Ne-au costat vreo 150 de mii de lei numai competițiile, am avut deplasări la Craiova, la Târgu-Jiu de două ori, Turnu Severin, iar acasă ai cheltuieli cu ambulanța, arbitraje, firma de pază și altele. Dar, investițiile merită, copiii chiar progresează în competiții bune, naționale, întâlnesc adversari buni. La 2009 chiar suntem pe primul loc și după ce am făcut un pic de scandal la Federație, i-am obligat să ne dea o finalitate la campionatele naționale. Nu ne-am mulțumit cu faptul că putem câștiga o serie, așa că după ce e gata, cele 7 echipe clasate pe locul 1 și cea mai bună echipă de pe locul 2 din toate seriile vor merge în sferturi. Apoi, semifinale și finală și poți câștiga un trofeu la 2009”, mai afirmă fostul președinte-finanțator al UTA-ei.

Giovanni Catanzariti se va axa și pe construcția unei case pentru Viitorul

Probabil, cea mai spinoasă problemă a celor de la Viitorul e legată de lipsa unei baze sportive proprii. „În 2015, după primul mu infarct, am pierdut un pic de entuziasm. M-am ocupat de sănătate, m-am concentrat pe altceva. În 2021 iarăși, am avut un an un pic mai urât, după care și m-am concentrat mai mult pe promovarea de la Liga 4. Acum, obiectivul principal devine baza sportivă. Am cumpărat terenul, tot în Livada, acum urmează proiectul. Măcar să începem cu un teren nou, lângă care pentru început să punem un vestiar modular. Măcar să avem un pic de casă pentru antrenamente, meciurile le vom juca tot la Sânnicolu Mic, cu prima echipă și cu juniorii la Sânleani sau Șega. Am demarat și un parteneriat cu Universitatea de Vest Vasile Goldiș, prin care de exemplu avem dreptul să folosim sala lor de sport de pe strada Voinicilor, dar și noul teren sintetic de la Constructorul.  Avem ca sponsorizare și două camere la cămin pentru copii, dar am primit și un echipament de joc nou-nouț. Dar, am alături și partenerii mei vechi, cărora vreau să le mulțumesc și să le ofer satisfacția că au ales un proiect sănătos”, a încheiat Giovanni Catanzariti.

Alexandru Bădăuță a fost cel mai eficient fotbalist al celor de la Viitorul 

În primele 15 etape ale sezonului 2024-2025 a Ligii a III-a, Flavius Pavel, Cristian Sculici, Ioan Pașcu și Sebastian Huțan au contat pe: Victor Gârlea, Darius Popescu, Marian Grec – Adrian Stoianovici, Victor Gomboș, Cristian Munteanu, Emanuel Pantea, Sergiu Sabău, Robert Stoia, Alex Bokse, Fabian Nica, Toma Bodri, Denis Lazăr, Denis Blickling, Ianis Sas, Andrei Gavrilă, Alex Hațegan, Alexandru Bădăuță, Ion Miculaiciuc, Ovidiu Vezan, Rareș Narsesovici, Adrian Ungureanu, Alessandro Catanzariti, Bulzan, Tudor Cijevschi, Amadou Thiam, Adrian Lobonț și Darius Dolga.

Golgheterul „roș-albilor“ este Alexandru Bădăuță, cu patru reușite. Juniorul Sas și-a trecut în cont trei goluri, iar fundașul Cristian Munteanu a înscris de două ori. Ungureanu, Gomboș, Thiam și Miculaiciuc au înscris câte un gol.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button