Turneul caritabil de la baza Red & White a fost câștigat de UTA, banii din tricourile licitate au mers în conturile unei familii fără casă!

Conform tradiției, ultimul turneu al anului la baza Red & White a avut scop caritabil. Prin implicarea lui Călin Fătu și Andrei Covaci, noii patroni de la „Bendea” și ai sufletiștilor Cristi Barna și Cristi Lăzău, șase echipe de mini-fotbal au intrat pe teren pentru a-i întinde o mână de ajutor lui Carmen Ghișa, o mamă singură cu trei copii de 11, 13 și 20 de ani, căreia i-a ars casa din temelii în luna noiembrie. ”Copiii își făceau activitățile fiecare în camera lui, eu găteam… când am simțit miros de fum dens… Mi-au trebuit câteva minute să-mi dau seama ce se întâmplă – luase foc mansarda, care era din lemn. Am urlat și am urcat repede la copii, reușind să îi scot afară din casă – pe ei și pe mama mea, care locuiește cu noi. În scurtul timp, nu am apucat sa iau prea multe cu mine… Astfel că am ieșit, lăsând în urmă munca vieții mele… Nu sunt bătrână sau prea tânără, însă știu un lucru sigur: în toți anii în care am investit în acea casă, intenția a fost să le ofer copiilor și mamei mele confortul unui cămin. Chiar recent am reușit să finalizez cu mobilier camerele copiilor. Ce a mai rămas? Scrum și… Credite la bancă. Cinci autospecialele ale pompierilor au stins focul, iar toată apa s-a dus la parter, distrugând tot…Patru pereți au rămas în picioare…Sufletul îmi este greu…” – scria în urmă cu o lună Carmen pe facebook, solicitând ajutorul semenilor ei.
UTA și-a adjudecat turneul caritabil la penalty-uri
Mulți arădeni săriseră deja în sprijinul femeii, care astăzi a primit și îmbrățișarea familiei fotbalului arădean. Întrecerea a fost câștigată de UTA, în formula: Alin Potocean – Bogdan Burlă, Paul Copaci, Alexandru Nistor, Daniel Husa, Dorel Mutică, Ciprian Rus, plus antrenorul Nicolae Mitu. În finală, „roș-albii” au trecut la penalty-uri de Flacăra Violetă (selecționer Adi Puticiu), după ce scorul timpului regulamentar a fost 4-4. Podiumul a fost completat de Old School, adică echipa lui Lăzău și Barna, care i-au avut de această dată lângă ei pe Al. Pavel, Calvin sau Oprean. ACU, ce a apelat la „veteranii” Bogoșel, Mițiți, Varga sau Pașcalău, Căpălnaș, cu Neamț și Iștoc vârfuri de lance și CSȘ Gloria ’80-’81, ce i-a readus în prim plan pe Trifoi, Fl. Pavel sau Lengyel au completat tabloul competiției caritabile.
S-a licitat pentru 17 tricouri, cele ale lui Hagi sau Man au fost cele mai râvnite
Apoi s-a trecut la cel mai important moment al zilei, licitația celor 17 de tricouri puse la bătaie de importanți fotbaliști români. Oameni de afaceri sau jucători arădeni s-au bătut pe tricourile dinamoviștilor Costin, Selmani, Politic și Abdallah, ale rapidiștilor Săpunaru, Boupendza și N’Jie sau ai fotbaliștilor de la CFR Cluj, Abeid, Munteanu, Bălgrădean sau Manea, cu mențiunea că ultimii doi au plecat de la vicecampioana României. Trecere au avut și tricourile lui Purece (Slobozia), N. Popescu (Farul) sau Grozav (Petrolul), dar mai ales cele „tricolore” ale lui Dorinel Munteanu și Gică Hagi. „Perla coroanei” a fost, bineînțeles, tricoul lui Dennis Man, de la Parma. Ovidiu Gavrilete a fost cel care l-a luat acasă pentru 2500 de lei. La finalul serii, s-au strâns aproximativ 15.000 de lei, care merg în contul lui Carmen.
Cei care doresc o pot ajuta pe aceasta și cei trei copii ai săi rămași fără casă direct în contul RO18BTRL00201201107636XX – Ghisa Florentina Carmen