UTA Arad

Utiștii au lăsat de la ei, se vor deplasa în Ungaria și pentru al doilea amical al iernii!


Până la urmă, UTA va disputa ambele meciuri amicale ale scurtei perioade de pregătire în vederea reluării meciurilor pe puncte în Ungaria. După deplasarea de la Debrecen, de joi, 9 ianuaie, arădenii vor călători și până la Bekescsaba 5 zile mai târziu.

În acest sens se poate spune că divizionara secundă de peste graniță și-a atins scopul, căci va fi ea gazdă a roș-albilor” și încă marți, nu luni, așa cum și-ar fi dorit Mircea Rednic. Partida va începe la ora 12 a României și va fi ultima dinaintea confruntării de la Ovidiu, cu Farul, ce va avea loc luni, 20 ianuarie.

maghiarii de la Bekescsaba și-au atins scopul și ei vor fi gazde în duelul amical cu UTA în ziua de marți, 14 ianuarie. Meciul e programat la orele amiezii (12, în România).

„Vecinii” de la Bekescsaba au ajuns conjunctural în liga a doua maghiară. Aceștia au pierdut barajul cu Tatabanya, dar au promovat profitând de colapsul celor de la Haladas. Elore e antrenată de Sandor Csato (59 de ani), iar cel mai valoros jucător al ei, conform transfermarkt, este Janos Uram. Portar de 23 de ani e cotat la 200 de mii de euro, iar tot lotul maghiarilor valorează 1,48 milioane de euro, adică de 6 ori mai puțin decât cel al „Bătrânei Doamne”.








Articole de la JOHNNYBET



15 comentarii

  1. Interesante apropieri intre UTA si Bekescsaba…
    O alta telepatie,articol aparut tot astazi in presa centrala…
    Matyas Toth sau Toth III, cum a fost menționat în presa timpului, s-a născut la Bekes, în Ungaria, la 1 aprilie 1918, dar n-a păcălit fotbalul
    N-a stat mult în Capitală și s-a îndreptat spre noul „El Dorado” al timpului, ITA Arad. La echipa baronului Francisc Neuman a jucat 24 de partide și a marcat 13 goluri în primul campionat post-belic, 1946 – 1947, contribuind decisiv la primul dintre cele șase titluri câștigate de „Bătrâna Doamnă”.
    Frumos…

    18
    1
  2. Nostalgii valorice de ambele părți. Ungurii după Kocsis și Pușkaș, noi după un Dobrin , Hagi, sau Dumitrache.! Vecinii au trăit în paradis, au coborât în iad, și au revenit prin investiții masive, pe pământ. Noi am trăit un mondial, doua fără rai și iad. Am rămas la uși valorice incerte. Mai dam câte un jucător prin Europa fără ca acesta sa atingă notorietatea unei Nadia sau Năstase. Ambele tari vând. Unii pentru traiul zilnic, alții pentru mesele bogaților. Revenind la UTA, remarcam greutatea proverbiala de a contacta amicale. Și la acesta concluzii pertinente nu exista. Parca am fi condamnați sa vedem valoarea sau lipsa ei pe puncte fierbinți. Acum contează reunirea. O reunire speram cu cât mai putini nemulțumiți și cât mai mulți care nu au pierdut gradele de pregătire. Vibram ca deobicei la noutăți.

    18
    0
  3. Daca UTA este in colaps,atunci Barcelona in ce este??
    Care presa centrala?Acea unde actionarii sunt cei 4 muschetari?Galatiul in ce este?Dar Petrolul?Dar KFR?Dar altele?
    Doar nu ai vrea sa scrie presa centrala ceva interesant despre UTA,in general?
    Ar mai fi o fituica aradeana,tot patroni next gen,articole la ordin si slugi,ca sa nu mai discutam de cvasi-ziaristi(culmea) aradeni,care dau la temelie(vrei nume?)…Au uitat gustul protocolului VIP,etc…sau le e dor..:-))
    Nu mor caii cand vor cainii…Au cine sa-si faca mult mai mari griji…

    13
    5
  4. Puțină încredere în conducător! A dat asigurări pe final de an că va fi bine, orice ar însemna asta. Ce e atât de greu de crezut și ce tot cârcotiți atâta.

    1
    3
  5. Chiar România are datorii, cu ministere, spitale, scoli. În curind băncile. Smecherii declara beneficii 0. Doar Becali o duce bine. Ca un model de la strămoșii machidoni, crescători de animale și cu un ascuțit simt al viitorului. A vrut sa deschidă Banca. Cum e un tip, care vorbește gura fără el, a fost considerat vatamator politic. Nici 10% din populația globala, deține întreaga avuție a lumii.

    11
    0
    1. Nimeni nu contesta ca nu exista greutati,s-a si vorbit,si-au asumat transferurile nereusite si stim foarte bine ca aceste transferuri duc la cheltuieli terte…Dat afara cu bani pe cei vechi,reziliere amiabila tot pe bani ai celor de acum dar nici sa nu se exagereze…Cati dintre dumneavoastra stiti ce presupune insolventa,nu atat pe hartii,cat faptic si cat timp dureaza procedura???

      3
      3
  6. Domnule CRYS,credeti ca, Mircea Rednic a fost adus la UTA. degeaba asa ca, sa se afle in treaba si de ce nu ar fi venit alt antrenor ? Uitati ce a declarat Mircea Rednic anul trecut ? Daca ar vrea el si maine cumpara UTA. si stadionul pt. ca, are bani. Si atunci cum sa il dea afara Meszar ca, daca ii face vant , Meszar se incarca si mai rau in datorii si UTA. ramasa doar cu Meszar si cativa sponsori firavi, UTA. se aluneca pe topogan. Deci in concluzie, MESZAR conduce UTA. cu, ajutorul lui Mircea Rednic, singur nu o sa poata.

    6
    1
    1. Dl Nelu …UTA trebuie data la patroni…daca nu pe copca ne ducem …are datorii de 5 milioane de euro….cine sa.plateasca Meszar?
      Și Rednic sa o cumpere daca e jmecher

      0
      2
  7. Ai dreptate, dar aici s-a ajuns. Pai daca Dl. MESZAR nu vrea si ii place sa conduca de unul singur si nu accepta pe nimeni langa el !!! Oare de ce s-a ajuns la aceste datorii de 5 milioane de euro ?

    0
    0
  8. Acum in aceasta situatie, Dl. MESZAR este la mana lui Mircea Rednic, daca pleaca , UTA. nu stiu daca mai rezista sa ramana in Superliga !!!

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button