Cermeiul rămâne fără Vasiu și Steleac și caută jucători pe posturile lor, „sămădăii” speră să meargă la Moneasa și au 6 amicale!

După schimbarea de la nivelul băncii tehnice, cu Norbert Polgar luându-i locul lui Radu Popa, Cermeiul a avut o medie de puncte de formație din zona play-off. La un moment dat, chiar au existat speranțe pentru o prezență în „careul de ași”, ce au dispărut – însă – după eșecul intern cu Poli Timișoara. Formația „roș-albă” a mai avut și alte sincope până la vacanța de iarnă și acum își programează bătăliile din play-out.
Acestea vor fi duse fără fundașul Bruno Vasiu și mijlocașul Mihăiță Steleac. Ambii și-au încheiat contractele în luna decembrie cu Cermeiul, iar Vasiu s-a și accidentat grav la genunchi, s-a și operat între timp și este așteptat să revină în circuit de abia în luna iunie-iulie. În schimb, Steleac și-a încheiat împrumutul la divizionara terță, unde a și jucat foarte puțin, așa că se va întoarce la Pîncota. Aici, Remus Lung are mare nevoie de el în lupta ce o dă pentru pozițiile fruntașe în Liga 4-a. „Din câte știu și eu, Bruno și Miță nu mai au contract cu noi și, deci, trebuie să găsim alți jucători pe posturile lor până în vară. Adică, fundaș și mijlocaș central. Cel puțin eu nu am renunțat la gândul să lucrez din nou cu Bruno, îi doresc însănătoșire grabnică și la vară sper să ne vedem din nou la pregătire. În rest, eu zic că avem un lot echilibrat valoric și nu cred că vom lua alte profile de jucători decât dacă e ceva peste ceea ce avem, la un preț rezonabil, ce să se încadreze în bugetul nostru”, ne-a mărturisit Norbert Polgar.
„Principalul” Gloriei și-a schițat și programul de pregătire al iernii. Reunirea va avea loc pe data de 20 ianuarie, după care, între 25 și 1 februarie, conducerea clubului încearcă să le ofere „sămădăilor” posibilitatea unei pregătiri centralizate la Moneasa. „Domnul președinte Bulza face eforturi să ne trimită la munte, ar fi ideal pentru cum gândesc eu pregătirea de iarnă. Vreau să putem alerga și mai mult în primăvară și, bineînțeles, trebuie să mai lucrăm și la relațiile de joc ca să ne păstrăm media de puncte din toamnă și chiar să o ridicăm în play-out. Nu mai vreau ca echipa din Cermei să tremure pentru locul său din Liga a 3-a”, a adăugat Polgar.
Acesta și-a și bătut în cuie programul de partide amicale ce va începe pe 5 februarie și se va încheia cu o săptămână înainte de primul meci pe puncte din 2025, deplasarea din județul Timiș, de la Șag. Așadar, totul începe cu Cermei – Pâncota, ceilalți adversari ai „roș-albilor” fiind: Pecica (8 februarie), Ghiroda (12 februarie), Felnac (15 februarie), Beiuș (19 februarie) și Sântana (22 februarie).

