UTA Arad

Francezul Tony Francisco – singura noutate de la reunirea UTA-ei! Portarul Popa – aproape de plecare, Mitrovic a reziliat deja!







UTA a pus și ea punct vacanței de iarnă cu reunirea de la ora 15 de la stadionul „Francisc Neuman” și antrenamentul ce a început o oră mai târziu pe terenul „ICRTI”.

Singura noutate de azi este francezul Tony Francisco. Vorbim despre un mijlocaș central defensiv francez, de 24 de ani, care a jucat în ligile inferioare din Elveția, la Dietikon și SC Zurich City. Alexandru Meszar susține că fotbalistul este doar în trecere pe la Arad și că cineva i-a cerut o favoare lui Mircea Rednic să-l primească la câteva antrenamente.

Însă, adevărata noutate este despărțirea aproape sigură de Robert Popa. Titularul postului de portar al UTA-ei în stagiunea de toamnă s-a prezentat la reunire, dar a nu s-a dezbrăcat, ci a discutat doar cu „oficialii” clubului despre condițiile rezilierii. Deocamdată, nu s-a semnat nimic, însă goal-keeperul de 21 de ani este ca și plecat de la Arad, cu direcția Craiova, la FC U, echipă de la care era împrumutat în „alb-roșu”. Lui Mircea Rednic nu i-a convenit că Popa și-a atacat colegii din atac după meciul din Giulești cu Rapidul, când și el greșise la primul gol al adversarilor. Apoi, tânărul portar s-a accidentat pe finalul meciului cu U. Cluj și nu s-a mai întors pe gazon, bănuiala utiștilor fiind aceea că fotbalistul ar fi putut să mai joace măcar ultimele două-trei meciuri ale anului.

De acum, gruparea arădeană e pe piață pentru doi portari și asta și pentru Aleksander Mitrovic și-a rezilat deja contractul, astfel că Dejan Iliev este singurul goal-keeper din lot în acest moment.

Revenim și cu alte detalii de la reunirea „Bătrânei Doamne”.










Articole de la JOHNNYBET



9 comentarii

  1. Au inceput jocurile foamei!! Eu ma astept la cel putin 10 plecari / veniri, insa nu m-ar mira sa fie chiar mai multe…trebuie sa ne relaxam mintea si sa ne concentram foarte serios daca vrem sa ne recunoastem jucatorii pe teren, dar na, ce ne mai mira? Asteptam cu nerabdare prima conferinta de presa…nu am mai fost certati de mult de marele coaci.

    15
    14
  2. Bine zis: „a jucat”…mi-a luat ceva timp sa gasesc: a fost la FC Dietikon (am spus „a fost”, ca nu stiu cat a jucat) un an de zile 1 iulie 2020 – 31 august 2021, s-a transferat liber de contract la Zurich City SC, unde nu i s-a mai reinnoit contractul, de la 1 ianuarie 2025 e fara echipa. Am dat cautari sa vad unde joaca echipele astea, FC Dietikon e o echipa de mijlocul clasamentului (locul 9 in grupa de 16) in 1. Liga Classic, care ar ca liga a 4-a din Romania. Nu am gasit unde joaca Zurich City SC, dar nici nu am mai cautat, e sub Dietikon, sub liga a 4-a. Ceea ce am gasit insa, e ca in sezonul 2024-25, Francisco a jucat 70 de minute intr-un meci de cupa pentru aceasta echipa…altceva nimic.

    Acum, inainte sa incep sa-mi dau palme singur, intreb si eu: cum ar fi ca unul din liga a 3-a, hai, fie chiar din liga a 2-a elvetiana, care a ramas fara echipa, altfel spus, pus pe liber, sa aiba drum prin Leeds, Leicester, Norwich, Portsmouth, sa nu mai vorbim de Nottingham, sau Newcastle, sau Brighton, ca sa nu spun nume mai mari…pe unde vreti voi, doar asa, in trecere…iar antrenorul echipei ii face o favoare sa-l primeasca la cateva antrenamente fiindca i-a cerut cineva aceasta favoare !?!?!? ….si asta e noutatea stirilor de la UTA !!!

    Putem sa fim mai jenanti de atat, pana unde mai putem cobori ?

    18
    3
  3. Cred că ar trebuii să înscrieți echipa sub numele de FC Meszar Rednic SRL, să nu mai faceți de râs Aradul….. Aduceți,, Marfă de Galați „, pierdeți jucători Buni…. Crezi domnule Rednic că nu știm cum faci să scapi de jucători buni, dar care nu îți convine ție…?
    Oricum, am impresia că nu vrea nimeni de la UTA o echipă competitivă…. Uitați-vă la Dinamo…. Acolo baremi, se vrea performanță… Sunteți penibili….
    Asta e echipă de adunat nuci…

    7
    8
  4. Nu cred ca este nimic rau sa primesti la antrenamente un jucator de doar 24 de ani, chiar daca pina acum a evoluat doar in ligile inferioare ale fotbalului profesionist.

    A-ti uitat de Andrea Compagno care a debutat in Liga4 Italiana, a ajuns in San Marino, FCU Craiova, FCSB, Tianjin Jinmen Tiger ?

    SI facind o paralela cu hockey-ul Nord American, cantonamentele de pregatire inaintea sezonului organizeaza trialuri la care anumiti jucatori identificati de scouteri sint invitati sa participe pentru a-si demonstra „PE VIU” abilitatile fizice si tehnice si eventual de a cistiga un contract de INTRARE (mai modest) in lotul largit de perspectiva .

    Este de apreciat faptul ca agentul jucatorului l-a adus promt la deschiderea cantonamentului de iarna al UTA-ei, unde MIrcea Rednic v-a avea suficient timp la dispozitie sa-si faca o parere „pe viu” despre calitatea si utilitatea jucatorului iar daca acesta promite, sa-i poata oferi un contract pina in vara cu optiune de prelungire.

    Din ce am vazut pe youtube jucatorul arata calitati tehnice peste medie pentru un mijlocas la inchidere sau fundas central stinga !

    Trebuie sa fim cunoscuti ca o echipa care acorda sanse tuturor jucatorilor care se prezinta din timp la trialurile organizate de clubul nostru UTA Arad !

    10
    1
  5. Coco, nu a fost niciun trial ci doar un jucator, care nu s-a impus deloc in liga a 4-a elvetiana, si care „este doar în trecere pe la Arad și că cineva i-a cerut o favoare lui Mircea Rednic să-l primească la câteva antrenamente.”

    P.S. Eu nu afirm ca nu poti avea un noroc mare sa descoperi un diamant neslefuit, pe care totusi nimeni nu l-a sesizat vreo cinci ani in Elvetia !? insa, mi se pare de toata jena sa citesc ca un jucator da probe la UTA fiindca „cineva” i-a cerut o favoare lui Rednic. Noi, UTA, facem teste de jucatori cand i se cere o favoare antrenorului ? Macar sa nu sa fi declarat nimic, ca e de toata jena ! (ce organizare e asta ?…si atunci ne mai miram ca sunt adusi pe banda rulanta jucatori care nu corespund…si cine stie pe ce favoruri…na, ca sa fiu si rau)

    1
    0
  6. @Kaiara:

    „…mi se pare de toata jena sa citesc ca un jucator da probe la UTA fiindca „cineva” i-a cerut o favoare lui Rednic. Noi, UTA, facem teste de jucatori cand i se cere o favoare antrenorului ?”

    Mai mult ca sigur acel „cineva” este probabil un agent, membru al unei organizatii de impresariat in fotbalul profesionist European.

    Nu cred ca ar fi o idee chiar atit de buna penrtru UTA sa refuze o agentie Europena, cind vine vorba de a accepta la doua jocuri amicale si citeva zile de antrenamente a unui jucator propus spre evaluare de aceasta agentie.

    0
    0
  7. @Coco13

    Insisti ca orbul care tine de bata. In primul rand, nu mergem pe supozitii, ca cine e acel „cineva”, altfel, eu as putea presupune altceva, apoi, jucatorul e in trecere prin Arad, asa s-a declarat, nu a fot adus sa fie testat, apoi, acest jucator nu s-a impus in liga a 4-a elvetiana !!!! nu i-au reinnoit contractul…daca agentul ala e asa de „membru al unei organizatii de impresariat in fotbalul profesionist European”, atunci de ce nu a fost recomandat mai devreme, in ultimele lui sase luni de contract, macar sa fie vazut cum joaca, macar o caseta (dar de unde caseta, ca jucatorul a jucat doar 70 de minute in ultima jumatate de an, si atunci intr-un meci de cupa, nimic in campionat !?)…si nu in ultimul rand: la UTA, antrenorul face favoruri ca sa se primeasca jucatori la antrenamente.
    Concluzie: citesc stire ca antrenorul face favor sa primeasca un jucator necunsocut la antrenament, fiindca acesta e prin trecere prin Arad, iar acest jucator nu s-a putut impune in liga a 4-a elvetiana si a jucat doar o data 70 de minute intr-un meci de cupa in ultima jumatate de an….iar pentru e okay astfel de stire….mai, parca suntem in satul cu trei matze si un caine, si care participa la fiecare sedinta de consiliu, ca oameni-s iubitori de animale…nu mai avem simtul ridicolului ?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button