UTA Arad

Revine galeria UTA-ei pe stadion începând cu meciul cu FCSB?






Relația dintre Suporter Club UTA și conducerea clubului fanion al Aradului, dar și stafful tehnic și grupul jucători rămâne foarte rece. Mărturie stau declarațiile acide, războinice ale lui Sebastian Bulumac la emisiunea „În Prelungiri”, de la TVR Timișoara, moderată de Florin Mihoc.

Vicepreședintele SCU a atacat la „baionetă” deciziile manageriale ale lui Alexandru Meszar, dar și cele legate de lotul de jucători puse în special în cârca lui Mircea Rednic. Pe finalul emisiunii, Sebastian Bulumac a dat un indiciu despre ceea ce s-ar putea întâmpla la primul meci din 2025 al „Bătrânei Doamne”.

Pe 26 ianuarie, „roș-albii” o vor găzdui pe campioana FCSB, iar Bulumac afirmă: „Poate o să se întoarcă galeria la meci acuma, la începutul anului, nu știu exact. Sper doar să avem parte de un stadion plin, dar cu siguranță va fi pentru istorie și pentru ceea ce reprezintă UTA. Și sunt convins că o să treacă perioada asta neagră și sub o formă sau alta o să renaștem, nu o să mai fie foarte mult”.

Ultrașii arădeni nu și-au mai încurajat favoriții din peluza Iosif Petscovschi de pe 23 septembrie, de la confruntarea cu Poli Iași, când – de altfel – le-au întors spatele jucătorilor, care remizau (0-0) cu moldovenii. A urmat „episodul” de la Cluj, când Conte și colegii săi i-au salutat pe fani de la mare distanță, iar Mircea Rednic venea să-i ia din fața susținătorilor arădeni și pe Hrezdac și Benga. Chiar dacă antrenorul „roș-albilor” și-a cerut scuze, galeria „Bătrânei Doamne” nu a mai apărut pe „Francisc Neuman” în ultimele trei luni ale lui 2024, însă lucrurile s-ar putea schimba începând cu vizita celor de la FCSB.




Un comentariu

  1. Am vazut emisiunea lui Mihoc de la TVR Timisoara. Aceleasi texte si acuzatii fara acoperire. In momentul in care reporterul le cere dovezi o dau din colt in colt. Pe scurt, mi-am pierdut vremea urmarindu-l pe Bulumac.

    43
    12

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button