Echipa de tineret a UTA-ei vrea să-i livreze „sânge proaspăt” lui Rednic și se gândește la un parcurs lung în Cupă!

Toate echipele Academiei UTA angrenate în competițiile naționale au pus punct vacanței de iarnă. Formația de juniori mari nu mai are nici un obiectiv în campionat, ci doar speranțe pentru un parcurs cât mai lung în Cupa României. Dar și mai important ar fi ca de la echipa pregătită de Costel Bogoșel și Mihai Petcuț să promoveze, după modelul Adrian Dragoș și alți jucători în lotul de SuperLigă. Deocamdată, Mircea Rednic s-a dus mai jos, la formația U 17, de unde i-a luat pe Țăroi, Hodoșan și Matei, însă echipa de tineret are datoria să propună și alte nume.
Alessio Calotă a debutat deja în primul eșalon, dar a fost prezent azi la reunirea formației U18, în așteptarea invitației de la AC Torino, pentru a susține probe de joc. E drept, că nici ultimele rezultate nu i-au ajutat pe tinerii fotbaliști „roș-albi”, dar Mihai Petcuț are și explicații: „Am avut mari probleme cu accidentările în toamnă. Ne-au lipsit pe rând Indreica, Rusu, Huc sau Ilie, asta după ce în vară, din echipa ce a bătut-o cu 4-1 în finala mică pe Farul, i-am pierdut pe Stanciu, care a plecat la Lecce, Nițu și Măgulean. Chiar și în aceste condiții, ne-am îndeplinit obiectivul stagional, acela de a ajunge în play-off, dar aici am dat peste echipe mult mai bine construite pentru performanță. Oricum, pe noi trebuie să ne intereseze să propunem câți mai mulți jucători la prima echipă, iar prima condiție pentru asta este să fie sănătoși”.
Petcuț: „Obiectivul play-offului l-am realizat, Cupa a devenit, putem spune, prioritară”
Iar la reunirea de azi, Indreica a dat pentru prima oară în minge după săptămâni bune, iar Huc a lipsit, fiind în proces de recuperare. „Au fost 14 jucători mari și lați, dintre care s-ar putea să mai pierdem unul-doi. Se pare că Alessio va susține probe în Italia, Rusu ar putea pleca în Liga a 3-a, iar Marinescu, din câte am înțeles, va juca aproape de casă, la Reghin. Dar, ne vom descurca cumva, vom mai primi ajutor și de la prima echipă, poate și de la grupele mai mici, cu toate că puștii de la U17 au un obiectiv important și le ținem pumnii să-l realizeze. Pentru noi, Cupa a devenit, putem spune, prioritară, sperăm să ieșim din grupe și apoi să o luăm meci cu meci”, a adăugat Petcuț.
UTA U18 se antrenează zilnic pe „Motorul” și are programate și șase meciuri de verificare: Pîncota (25 ianuarie), Pecica (1 februarie), Vasas (7 februarie), Socodor (11 februarie) și Curtici (15 februarie). Pe 23 februarie, UTA o găzduiește în Cupă pe Viitorul Cluj, iar o săptămână mai târziu joacă în aceeași competiție, la Timișoara, cu Ripensia. „Roș-albii” sunt pe locul 2 în Grupa A-Vest, cu 6 puncte, după U. Cluj, ce are același punctaj.
În play-offul Ligii de Tineret, UTA e ultima, cu 9 puncte strânse și va juca pe 16 martie acasă, cu U. Cluj, formația de pe locul 5.