UTA Arad

Dejan Iliev era cu bagajele în mână, acum preia banderola de căpitan: „E o voce în vestiar, asta am vrut!” Fabry – incert cu FCSB


Prin luna octombrie, când Dejan Iliev (29 de ani) își trata ruptura musculară la Londra, Mircea Rednic dădea de înțeles că va opta pentru o despărțire de portarul nord-macedonian. Antrenorul arădenilor își dorea ca fostul portar al lui Arsenal să revină mai repede la echipă și să fie măcar variantă de rezervă a lui Popa. În cele din urmă, rolurile s-au inversat, Popa s-a accidentat, iar Iliev a jucat în ultimele trei meciuri oficiale ale anului, contribuind la cele 4 puncte cucerite în SuperLigă, cu Oțelul și Botoșani.

Apoi, experimentatul goalkeeper a apărut cu banderola de căpitan pe braț la Ovidiu, cu Farul și a fost cel mai bun om de pe teren în Farul – UTA 1-1. „Iliev e căpitan pentru că merită și nu numai prin evoluțiile lui. E o voce în vestiar, asta am vrut. Nu știu ce o zice el pe acolo, că mai zice și în limba lui, dar zice, dă cu pumnul, țipă. Vreau un căpitan care să fie prezent în vestiar, să fie prezent pe teren, să fie un exemplu. Eu i-am pus ba pe Costache, ba pe Conte sau Fabry. Cu Fabry n-am pierdut când a fost căpitan, dar cu alții am pierdut. Ei nu m-au mulțumit, pentru mine un căpitan trebuie să fie lider și pe teren și în afară terenului”, a spus Mircea Rednic.

Fabry – incert cu FCSB: „Dacă e nevoie de el…”

Nord-macedonianul nu a avut o săptămână tocmai ușoară, pentru că a răcit după partida de la malul mării, dar: „Ieri s-a antrenat cu grupul”.  În schimb, Andrej Fabry are șanse reduse să joace cu FCSB: „Încă nu a participat la antrenamentul colectiv, nu știu în care e situația lui. Ieri a făcut un antrenament separat, vom vedea dacă va fi apt pentru meciul de mâine, are probleme la aductori. În săptămâna dinainte de meciul cu Farul ne-am antrenat 3 zile pe sintetic și mai mulți jucători au acuzat durere pe inghinali, pe musculatură, dar acum sunt ok. Dacă e nevoie, va juca, dacă nu, avem soluție, nu e o problemă”, a menționat Mircea Rednic.

Acesta a vorbit și despre situația medicală a lui Van Durmen, a cărui revenire pe teren se amână: „Încă nu a intrat cu grupul pentru că nu am vrut să risc. Eu am fost cel care am decis peste doctor, vreau ca de luni să intre 100% cu echipa, deci va fi prezent pentru meciul următor”. 

Marcator pentru două meciuri la rând, Agustin Vuletich nu va fi titular nici cu FCSB și asta pentru că: „Nu s-a antrenat nici el, a avut ceva probleme la tendon. Vuletich intră foarte bine în joc, a fost al doilea meci în care a intrat cu gol. Dar, ca să fiu sincer, nu el era titular la meciul de la Constanța, ci Harrison. Damian era titular și el, dar a trebuit să schimb, să mă adaptez. Ne-a ieșit foarte bine, chiar puteam să și câștigăm dacă, zic eu, Cornel Râpă nu era eliminat. Am fost prezenți din punct de vedere defensiv, ne-am închis foarte bine și în 10 oameni și nu-i prima oară, am făcut-o și acasă cu Petrolul. Echipa e bine, eu am mare întredere pentru meciul acesta”, a mai punctat Rednic.

Alex Benga și Andrei Dumiter, ambii operați în ultima perioadă, sunt ceilalți doi absenți pe motive medicale de la UTA, cu FCSB. Cornel Râpă va lua loc și el în tribună, fiind accidentat.








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Pe Rapa l-au accidentat arbitrul si automat cei de la comisii…In rest,in mod normal,un capitan,chiar daca tanar,trebuie sa reprezinte intru totul UTA fata de arbitri,jurnalisti si spectatori, iar in cazul ca este de altundeva si nu stie Limba Romana,atunci macar la perfectiune Limba Engleza,ca sa nu-l doara mainile dupa ce termina de vorbit.
    Indiferent de acest aspect,sper intr-un rezultat bun contra oilor si nici un egal nu m-ar nemultumi in conditiile unui arbitraj echidistant si fara sa fiu malitios,poate mai elimina vreo 2-3 zecesebisti,mai ales ca nu ne prea agreeaza Szabolcs dar pe ei nici atat…:-))) Sa vedem cat va decide Flueran,un fel de fluieras si cat de des va fi chemat la monitor???

    7
    1
  2. GALERIE DRĂGĂ, DE CE NU FACETI O INREGISTRARE A IMNULUI ASA CUM ESTE EL DE O STROFĂ SI CEVA….SA IL PUNEM LA BOXELE STADIONULUI, L AR PRELUA MAI BINE TOT STADIONUL!!!?

    7
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button