Rednic, dezamăgit după remiza UTA-ei la Sibiu: „Am avut ocazii mai multe și meritam să câștigăm, când prinzi o echipă în situația asta…”

UTA rămâne cu un singur eșec în deplasare în returul SuperLigii, cel din runda ingurală, din Giulești. Astăzi, la Sibiu, arădenii au obținut un punct, după un 0-0 viu, cu destule ocazii, cele mai multe de partea lor. E adevărat că și Hermannstadt a avut situația lui Biceanu din startul meciului și bara lui Chițu din finalul primei părți, însă Costache, Omondi și Ghezali s-au jucat și ei nepermis cu ocaziile.
Pe lângă asta, au mai fost alte 5-6 atacuri în superioritate numerică ale „roș-albilor”, doar că ultima pasă sau finalizarea au lăsat de dorit. Asta a remarcat și Mircea Rednic la final, declarându-se dezamăgit de rezultatul alb. „Am jucat cu improvizații în atac și vorbesc de Costache și Eric (n.a. Omondi), dar nici Zsori nu e atacant de careu, e al doilea. Păcat de tot efortul pe care îl facem, ajungem acolo atât de des, în situații clare. Au fost momente în care, în loc să dăm la poartă, am vrut să facem combinații și să intrăm cu mingea în poartă. Sau de pe linie să o băgăm cu latul în poartă. Mai ales când prinzi o echipă în situația asta trebuie să dai gol și ne făceam meciul mai ușor. E clar, au avut și ei o bară în prima repriză, în a doua o situație de a marca, dar, per ansamblu, noi am avut ocazii mai multe și meritam să câștigăm. Sunt foarte dezamăgit și e păcat că au muncit în fața unei echipe Sibiu care i-au bătut pe toți pe unde i-au prins. Și nu că au prins o zi slabă, nu i-am lăsat noi să joace. Am făcut un pressing foarte bun, am recuperat foarte multe mingi și i-am prins pe contraatac, exact ce am zis înainte de meci. Știam că se vor deschide și vom avea multe șanse de a ajunge în fața porții. Iar dacă și înscriam, ei riscau mai mult și puteam să-i mai surprindem. Păcat, păcat, ți-e ciudă și nu e vorba doar despre meciul ăsta, căci am mai avut situații când am pierdut tot așa puncte”, a declarat Mircea Rednic după meciul de pe Municipalul din Sibiu.
Pe „Francisc Neuman”, UTA a lau doar cele trei puncte cu FC Botoșani în ultimele patru meciuri, în timp ce din deplasare au adus 6 tot din atâtea încercări. „Înainte era invers. E o presiune acasă, nu e așa ușor să joci la Arad și nu sunt jucători cu mare experiență, cu personalitate, care să treacă peste momentele astea, peste presiune. Iar dacă nu poți, trebuie să te faci altceva, nu știu ce, tâmplar. În momente delicate tu trebuie să ai sânge în tine și să joci, nu să-ți tremure picioarele”, a adăugat „principalul” arădenilor.
În fine, „Puriul” a ținut să-i răspundă din nou lui Gigi Becali, care a spus după victoria FCSB-ului la Arad că UTA e cea mai slabă echipă din Liga 1. „Astăzi a fost un moment foarte, foarte bun de a lua trei puncte și de a mai visa. Acum, matematic încă mai sunt șanse, campionatul nostru e echilibrat. Chiar dacă cineva zicea că UTA e cea mai slabă echipă, dar cea mai slabă echipă a dominat echipa ce le-a luat lor un punct. Nu mai știu cine a zis, specialistul numărul unu pe care îl băgați voi (n.a. presa) foarte mult în seamă”,a mai afirmat Rednic.
UTA are 6 zile la dispoziție să se pregătească de a doua deplasare la rând, cea din „intermediară”, de joi, 6 februarie, de la Iași.
FOTO: Vlad Sârb


Poate la IASI , Mister M. Rednic sa sparga gheata , dar nu in felul cum au facut-o la acest meci de la Sibiu unde nu au fost in stare sa sparga aceasta gheata care se pare ca, este prea groasa pt. ei, poate reusesc cine stie ?
Poate spargi dumneata banca si finanțezi niște jucători de calitate care costă ca in rest cu ce să spargă mister gheața? Fără bani nu poți sa ai pretenții! El Regele în ce situația este?! Toată lumea îl laudă și îl periaza ca academia lui scoate pe bandă rulantă, ca el vinde, ca el scoate jucători… in final Gigi are dreptate. Fără bani nu se poate performanță și din transferuri nu faci bani! Deci dacă nu avem bani pentru adevarata performanță, haideți sa nu mai avem pretenții nerealiste și sa ne bucurăm de ceea ce ne poate oferi aceasta echipa. Până una alta, suntem de 5 ani în prima ligă. Tot mai bine decât la matineu! @nelu nu lua prima frază ca și mustrare! Pe toți ne doare, dar cred ca toți visăm prea departe! Să ne bucurăm de ce avem și să ne lăsăm surprinși de ce poate veni în plus! Sănătate! ,
UTIST 90 ,eu sunt Utist 1970,80, 90 si in prezent. Eu iti dau foarte mare dreptate in cceea ce spui dar totusi sa ai asemenea ocazii incredibile de a inscrie si dupa atatea antrenamente cum oare nu poti da macar un gol ? Echipa a jucat chiar neasteptat de bine cu, o echipa Hermastandt pe val, problema este ca, atacul este deficitar, oare unde era UTA. in clasament daca aceste situatii mari de gol se fructificau ? Era in ply-off cu, siguranta. Acolo este cea mai mare problema si unele la mijlocul terenului unde trebuie umblat si acolo.Da, ai dreptate, asta spun si eu mereu, daca nu ai bani ,nu poti spera la mai mult. Domnul Meszar vrea sa conduca singur, nu accepta pe nimeni langa dansul , se complace a se multumi ca, UTA. este an de an in Superliga cu, frica de a nu retrograda.Da Domnule ,sa ne bucuram ca, UTA este de 5 ani in Superliga dar eu si poate cu, siguranta ,mai multi utisti din Arad cat si din tara si de peste hotare, vrem ca, UTA. sa fie MULT MAI PUTERNICA SA SE LUPTE LA VARFUL CLASAMENTULUI, SA PARTICIPE IN CUPELE EUROPENE NU SA SE SCALDE AN FIECARE AN IN PAY-OUT DE FRICA RETROGRADARII. Cer prea mult, nu este asa Domnule Utist 90 ? NU SE VREA DOMNULE, NU SE VREA, OAMENII CU, BANI AU VENIT CHIAR SI DIN ARAD DAR NU SUNT LASATI !!! ASTA ESTE ADEVARUL , Se baga bete in roate de fiecare data , oamenii au fost deschisi sa colaboreze !!!
Rednic,fa o selecție cu refugiați din Pakistan,Nepal,Vietnam,SriLanka
Daca iar aduci din Madagascar,Mali,Mauritani,Gana
Plus Botswana,Nigeria,Insulele Capului Verde,Madagascar,Ghana,Congo,toți talentați și cu simțul porții,vedete internaționale.E ok .Cat costa transferul din Africa in Europa ?Dar un contract în Romania,cu comision cu tot,cu transport,cazare,diurna,etc ?