UTA Arad

Rednic s-a săturat de „tactica” lui Fabry: „Nu trebuia să semneze dacă nu avea o garanție, nu-l vom da gratis”




În condițiile în care nu a avut trei atacanți de meserie la dispoziție, pe Harrison, Vuletich și Dumiter, Mircea Rednic ar fi apelat – cu siguranță – la Andrej Fabry la Sibiu, pentru „rolul” de decar în spatele lui Costache. Doar că slovacul pare că se dă lovit în speranța că UTA și U. Cluj vor bate palma pentru transferul său pe Someș în fereastra de transferuri din această iarnă.

La finalul disputei dintre Hermannstadt și UTA (0-0), Mircea Rednic a fost întrebat de reporterul Digi Sport despre situația lui Fabry. „A venit la mine și mi-a spus că vrea să plece, că nu mai e cu gândul aici. Nu e vina mea, ești profesionist. Nu trebuia să semneze acuma sau când ai semnat cu U. Cluj trebuia să ai o garanție. În primul rând, cei de acolo trebuia să ia contact cu cei de la Arad și să găsească o soluție. Nu are nimeni de câștigat, nici Clujul, care nu-l au acolo, nici noi, că nu putem să-l folosim. Sper să se găsească o soluție, nu vreau să am jucători care se gândesc altundeva, dar nici nu o să-l dăm gratis”, a spus antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Altfel, „Puriul” a spus că de acum va juca cu doi atacanți și așa a făcut-o la Sibiu, apelând la Omondi și Costache, în așteptarea ca la Arad să mai ajungă un „vârf”, dar și ca Harrison, Vuletich – poate – și Dumiter să depășească problemele de ordin medical.








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. UTA, rămâne la nivel experimental cât timp nu poate alinia măcar ce are în curte ! Prea multe abandonuri voite sau aparent justificate. S-a văzut ca un Costache nu e vârf. Un mucalit ar zice ca s-a văzut și mai mult cu privire la tehnica lui de joc. Și alții care ajung prin careul advers, par a nu fi prieteni cu golul. Aceștia din grupa 2, pierd jocurile la Arad.! În deplasare echipa, pare ca scăpa de greutatea unui Neuman plin. Rednic cu probleme survenite chiar pe drumul unor deplasări și pe care nimeni nu le-ar rezolva. Cum poți lua doi atacanți și sa n-ai parte de niciunul.? Cu toate greșelile, plecări iminente nu vor mai fi. Afara de ce e decis. Speranța noastră rămâne,, gradinitza” aflata pe banca unde se ,, coace” la soarele meciurilor încrâncenate și udate cu grije de ploile elitei. Deocamdată UTA, doar o echipa de privit la televizor. Pe Neuman e nevoie… cojones.!!

    21
    0
  2. Am ajuns sa stam în fabry… Eu la s trimite la echipa 2 și sa stea 6 luni pt ce a făcut la uta. Și a bătut joc de club și suporteri… De aia se numesc mercenari

    39
    0
  3. La U Cluj o sa faca exact nimic ca sa nu zic mai urat.Asta pun pariu cu oricine vrea.O sa isi ia niste suturi in cur de la Nistor si Chipciu,ma refer la suturi adevarate nu la besinile alea care le expedia el de abia ajungeau la poarta,de acolo o sa zboare cu coada intre picioare inapoi in Slovacia pe la vreo echipa din asta de se lupta la retrogradare,posibil inainte cu vreo escala de cateva luni prin ligile inferioare arabe.Apoi o sa se retraga in plina glorie explicand tuturor cum pe vremuri era cel mai de seama „zecar” din Superliga aka Mamaliga.

    7
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button