Kevin Luckassen a preferat Buzăul în detrimentul UTA-ei! Rednic: „Cum e aia cu facerea de bine? Toate alegerile lui sunt financiare”

Chiar înainte de meciul cu FC Botoșani, din runda cu numărul 25, Gloria Buzău și-a prezentat noul atacant. Acesta este nimeni altul decât Kevin Luckassen, atacantul plecat în vară de la UTA, la Al-Batin, în liga secundă din Arabia Saudită. Mircea Rednic a vorbit inclusiv în această iarnă despre posibilitatea ca olandezul să lucreze din nou cu el, după mandatele de la Iași, Viitorul (Farul) și – evident – UTA, însă a fost refuzat din nou.
Tot „Puriul” spune că Luckassen l-a căutat după ce se înțelesese cu buzoienii, punându-i la încercare stăpânirea de sine. „Chiar nu știu ce a fost, de ce a luat decizia asta. M-a sunat după, am vrut să-i zic vreo două, trei, patru, dar – totuși – m-am controlat. I-or fi oferit mai mult cei de la Buzău. Cum e aia cu facerea de bine? Asta-i viața, eu nu pot să judec jucătorii, alegerile lui au fost toate făcute din punct de vedere financiar. Adică să nu vii să joci la antrenorul sau la echipa la care ai reintrat în circuit? UTA și Rednic ți-au dat șansa asta, nu se mai ține cont. I-ar fi dat niște bani la semnătură sau ceva în plus, ceea ce noi nu puteam să-i dăm. Dar, e o echipă care e în situația în care e, iar orașul nu poți să-l compari cu Aradul. Asta e, avem altceva mai bun”, a declarat astăzi Rednic, la conferința de presă ce precede meciul „alb-roșilor” de la Iași, de joi după-amiază.
În vârstă de 31 de ani, Kevin Luckassen e cotat la 450 de mii de euro pe transfermarkt, iar la UTA a reușit 7 goluri, plus trei pase decisive în sezonul 2023-2024.
Rednic,Meszar,Aradul nu e îmbietor pentru nimeni.Atata vreme cât ignorați arădenii de la Arad,tineret și juniori,nu va fi nimic la U T A.Toti străinii de calitate fotbalistică vor sa fie in jurul Bucureștiului la 200 de km maxim, adică Voluntari,Buzău,Slobozia,Constanta,Pitești,etc.Ce să facă în Arad ? Avea dreptate Rednic,nici Zoo,nici gradina botanica,nici patinoar,mici acvariu,nici planetariu
Probabil se gandeste ca acolo isi ia salariul la timp…
Nu este adevarat suporter vechi, este parerea ta. Ce conteaza orasul ? CONTEAZA BANII ,CONTRACTELE MAI BANOASE CA, LA ARAD. Dl. MESZAR mai mult nu poate sa ofere,se incadreaza in bugetul pe care il are.Budescu s-a dus la BUZAU asa de florile marului ? Nu ,s-a dus ca, i-a dat aia bani multi. Ce juniori, M. Rednic a luat si juniori la echipa cum sa nu ,a luat ce este mai bun.In concluzie, totul pleaca de la bani , nu conteaza ca, este Bucuresti, Ploiesti, Pitesti etc., nu ai investitori , oameni de afaceri potenti financiar cum este la Craiova, Rapid, fcsb, Cfr nu poate veni niciun jucator de calitate. Atata timp cat Dl. MESZAR nu vrea in ruptul capului sa accepte sa vina cineva langa dumnealui refuzand pe banda rulanta, nu va putea duce pe UTA. sa se lupte cu sanse mari la play-off ci se va lupta mereu in play-out cu, mari emotii in lupta pt. evitarea barajului sau a chiar a retrogradarii,asta este adevarul .Cu un buget restrans, niciodata nu vei reusi !!!
@ Nelu, ce faci cu banii aia multi daca tu, ca tanar de 25-30 de ani, nu ai unde sa-i cheltui? In afara de antrenamente si meciuri ori deplasari..cu ce iti „omori” timpul? O arzi numai prin fast food-uri si in jumatatea de mall? Sustin afirmatia lui Suporter vechi. Din Pitesti sau Buzau te sui in masina si intr-o ora esti in Bucuresti, la distractii
Pai este Timisoara, Ungaria la doi pasi, Oradea.Ce mai zici de Buzau, Botosani,Sibiu, Galati,Sf. Gheorghe,ce mai ziceti, la ce distanta este fata de Bucuresti ? Si vin jucatori pe care UTA. nu ii poate lua si ii iau aceste echipe unde nu au ce mari distractii unde sa se duca.Stiti melodia aia lui Dan BITMAN ? BANII VORBESC TOTUSI !!!
Când jucau Wesley, Adailton, Nicușor Stanciu sau Sanmartean la Vaslui – unde mergeau, la grânarul lui Porumboiu?!
Terminați cu prostiile, nu vin jucători că avem niște conducători rupți in cur, fără cuvânt și un antrenor strâmb, atât tot.
Ce scuze ii mai găsiți la Meszar, că n-are planetariu și gradina botanică.. multa minte aveti
Când a plecat de la UTA mai avea trei salarii de luat, din alea trei după mult timp a primit unul și la celelalte două a renunțat.
Asta nu spune nea Mircea.
Omul e sătul de vorbe, de asta a ales Buzăul.
@ Arădean
Asa e, e interesant ce se spune la conferintele de presa…de m-apuca somnul, nu alta 🙂 , dar mai interesant e ceea ce nu se spune…
Mai repede ajungi de la Arad la Budapesta, decat de la Buzau la Bucuresti…
Deci asta cu „distractia” nu tine.
Pana la urma, banutul conteaza. Sa fie gros, si sa vina la timp. Cand ai deja reputatia ca intarzieri si alea alea… la ce sa te mai astepti?