Van Durmen e pregătit să-și recâștige locul în primul „11”: „În 2025 am arătat bine, acum trebuie să câștigăm la Iași, să ne distanțăm de ei!”

Benjamin van Durmen a fost indisponibil timp de trei luni din cauza unei accidentări. Acum mijlocașul belgian a revenit sub comanda lui Mircea Rednic și a evoluat pe final în remiza dintre Hermannstadt și UTA, 0-0.
Mijlocașul a vorbit despre perioada lungă de absență, dar și despre cât de greu îi va fi să-și recupereze locul de titular, pe care l-a avut înainte de probemele cu pubalgia. „E dificil, prefer să joc, să fiu pe teren, dar am avut ghinion. Am muncit mult și sunt pregătit să joc în meciul de joi. Antrenorul va decide cât de mult voi juca, nu sunt la 100%, dar pas cu pas îmi voi reveni. Cu siguranță voi fi nevoit să mă lupt pentru un loc în primul 11, toți trebuie să fim 100% la antrenamente, să fim concentrați. Muncesc foarte mult pentru a fi titular, vom vedea. Cred că Trif și Tsouka au făcut o treabă bună la mijloc în perioada în care am lipsit, e greu să joci pe un post diferit de al tău, dar au făcut lucruri bune și joi poate vor juca din nou acolo”, a spus belgianul.
UTA ocupă locul 12 în clasament după 24 de runde. „Suntem mai jos în clasament, dar în 2025 echipa a arătat bine. Nu am avut noroc în atac, nu am luat destule puncte, dar în timpul meciurilor am luptat și am jucat bine”, consideră Van Durmen.
Arădenii au mari probleme înainte de meciul de la Iași, mai ales în atac, deoarece Eric Omondi este suspendat, Shayon Harrison nu poate juca împotriva ieșenilor, iar Agustin Vuletich și Andrei Dumiter sunt accidentați. Benjamin van Durmen a anticipat partida contra formației preluate recent de Vasile Miriuță, care se va disputa joi, de la ora 16:00. „Poate să joace și Zsori în atac, avem și jucători tineri care poate vor avea oportunitatea să își arate calitățile, vom vedea. Va fi un meci greu, pe un teren greu, împotriva unei echipe care se luptă, dar mergem acolo să luăm cele trei puncte. Trebuie să fim concentrați pe fiecare meci, începând de la cel cu Iași, trebuie să luăm trei puncte pentru a ne distanța de ei și apoi putem urca în clasament. Toate meciurile sunt importante, indiferent dacă mai sperăm sau nu la play-off”, a mai afirmat mijlocașul central al arădenilor.
„Ultrașii” arădeni au revenit recent pe stadio, după boicotul de patru luni. „E foarte important să ai susținere din partea fanilor, tot timpul e un bonus și cred că ne pot ajuta să câștigăm meciuri, în special acasă, dar poate chiar și în deplasare”, mai consideră van Durmen.
Belgianul a vorbit despre situația lui Robert Popa, fostul său coleg și de la FCU Craiova și UTA, care s-a întors în această iarnă în Bănie: „Nu am vorbit foarte mult cu el, așadar nu pot spune foarte multe despre această situație. El și antrenorul au avut o discuție, iar apoi el a revenit la Craiova”
Benjamin van Durmen a strâns 16 partide în tricoul UTA-ei în Superligă, în care a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Vesti alarmante dinspre UTA, comparabile cu catastrofe meteo globale. Nu sunt nici puține, nici ușoare. Jucători cu ceva valoare, Iliev, care repeta episoade medicale petrecute poate și la alții. De aceea îl iei gratis, adică pe barba ta. Jucătorul ce sa spună când nu-l însoțește o fisa medicala care e prima cerință. Cauta sa rezolve. În schimb clubul, afara de bani, este expus grav la lipsa de rezultate. Alte situații, în prima,, auditie” Fabry semnează , adio dar rămân cu tine, sa privesc după margine. Azi fără portar, mâine fără atacanți, o alunecare spre lipsa de performanta. La UTA, aproape toți au fisa medicala.!! Rednic, jucătorii și… noi , în așteptarea unei însănătoșiri care se lasă greu.!