UTA are mari probleme de lot înainte de meciul cu Petrolul, a venit accidentat cipriotul Tzionis?

În luna noiembrie, Alexandru Meszar declara public că UTA își va completa lotul cu trei-patru transferuri, dar calculele nu au ieșit deloc. Asta și pentru că Mircea Rednic nu a mai dorit să lucreze cu unii jucători, iar alții au vrut sau încă vreau să plece, cum e cazul lui Eric Omondi.
Și, până la urmă, arădenii au pierdut trei titulari, portarul Popa, mijlocașul Fabry și atacantul Kadiri, iar dacă pleacă și Omondi ar fi patru. A mai fost și „divorțul” de Joao Pedro, de obicei prima schimbare la mijlocul terenului, de Ze Pedro, care a stat doar două luni la Arad și de Dumiter, care a fost mai mereu accidentat. Despărțirile de tinerii Mitrovic și Borcea nici nu se mai pun la socoteală, fiind jucători Under doar la număr. Marea problemă a lui Mircea Rednic este că cei 3-4 titulari nu au fost înlocuiți, cel puțin deocamdată, cu alții din rândul achizițiilor și, în mare, trebuie să se descurce cu fotbaliștii pe care i-a avut în lot, dar de obicei pe bancă. Portarul Gorcea joacă pentru că Iliev e accidentat, Danciu pentru că nu mai e Fabry, iar Harrison mai intră și el pentru că și Vuletich acuză o problemă medicală și încă una destul de gravă. UTA a mai anunțat trei transferuri, fundașul Khadim Rassoul, mijlocașul Marinos Tzionis și atacantul Nsungusi Effiong, însă doar primii sunt deja la Arad fără debuteze, în timp ce nigerianul ar trebui să ajungă în maximum două săptămâni conform lui Rednic.
Din câte se pare, Marinos Tzionis a venit accidentat la Arad. Internaționalul cipriot acuză o problemă musculară, căci – altfel – UTA nu se putea lipsi de fotbalistul cel mai bine cotat din lot (1 milion de euro) încă din deplasarea de la Ploiești. „Marinos a venit mai târziu și vreau să-i dau o săptămână de adaptare, cred că la meciul următor ne putem baza pe el”, a spus antrenorul utist astăzi, despre mijlocașul lateral împrumutat până în vară de la sârbii de la Cukaricki.
Dar lista indisponibililor pentru disputa cu „lupii”, de sâmbătă, de la ora 15, e lungă. „Nu stăm prea bine, Omondi are dureri de spate, Vuletich e cu tendonul, Iliev are o leziune pe cvadriceps și începe de luni să alerge. Nu e chiar așa mare leziunea, sunt șanse ca la meciul cu Sepsi să apere. Van Durmen are probleme la inghinginali, eu l-am văzut că nu e el și decât să-l iau cu mine în lot, ca să-l bag 10 minute, un sfert de oră, mai bine bag un copil. Benga este la program normal, l-am introdus și la jocul cu mingea, cred că de luni și el o să fie cu grupul”, e buletinul medical al „roș-albilor” prezentat de Mircea Rednic, care a ținut să precizeze că situația argentinianului Agustin Vuletich e cea mai gravă: „Cu tendonul nu-i de joacă, el nu cred că o să intre foarte curând”.
Întrebat dacă nu i se pare că lotul echipei sale în acest moment nu e sub cel din prima parte a sezonului, Mircea Rednic a căzut puțin pe gânduri, dar s-a repliat rapid: „Au fost accidentările astea, dacă nu, eu zic că eram bine. Nu au plecat jucătorii din cauza noastră. Popa nu se mai antrenează niciunde, eu nu pot să înțeleg, să renunți la o echipă care ți-a întins o mână. Datorită nouă a început să joace, după ce nu mai jucase de mult timp. El singur m-a împins să iau decizia asta, dacă te lasă la greu și-și ia vacanță. Am lăsat foarte mult de la mine și acum nu mai las, nu mai încep eu să vorbesc de Popa. Dar eu nu-mi fac probleme pentru moment, important e să fim puternici în play-out. Este o perioadă mai grea, o să vină toți jucătorii și atacantul nigerian, avem promisiuni că în maximum două săptămâni va fi aici”.
FOTO: prosport.ro
Bai oameni buni, dar ce-i cu accidentarile astea ca la Liga 3, nu avem doctori, nu avem preparatori fizici care isi fac treaba ?
Echipa accidentatilor a lui M. Rednic. Mai Domnule M. Rednic, de cand ai venit la UTA., pe jucatori i-ai rotit , i-ai invartit, i-ai ametit, i-ai dat afara, din nou ai adus de te doare capul. Asa niciodata nu o sa faci echipa. Ramane de vazut ,cate puncte va face M. Rednic pana la inceperea play-out-uli ?
Kadiri nu ii o pierdere, Fabry asta da și Omondi și bineînțeles Popa.
Exact ceea ce spuneam despre jucatori accidentati sau in curand se „accidenteaza”…Eu nici macar nu mai incerc sa inteleg…Din nou vor fi de vina cei din conducere,Rednic niciodata!
@Giro, de 3-4 saptamani esti intr-un delir continuu. Ti s-a pus pata pe Rednic si bati apa-n piua. Macar daca ai avea dreptate sau ai aduce argumente la ce zici, doar aberatii.
Domnule @Red11…M-am bucurat cand a fost numit Rednic, multi altii ca si mine…Nu m-au interesat esecurile sale,cam peste tot pe unde s-a perindat,nu erau Meszari,intelegatori si diplomati,cumpatati in gandire…Niciunde nu si-a dat demisia,ci a fost concediat..Titlurile cu Rapid si Minamo,se stie cum s-au luat…Am fost un mare sustinator al lui…Repet:am fost!Este incredibil ce face acest personaj…E n fel de cameleon…Nu mai dau doi bani pe ce declara oficial,pt ca este o persoana STRAMBA…Una declara,alta face dar cel mai periculos este ceea ce gandeste…Si noi,cei care iubim UTA neconditionat,eu cel putin,nu accept asta…
Probabil ca eu traiesc in trecut,cand cluburile aradene formau juniori MULTI,MULTI!Indiferent ca se numeau UTA,Strungul,Vagonul(Rapid Arad),nu in ultimul rand Gloria Arad…
Si acum vin antrenori pe care nici macar nu-i intereseaza juniori de perspectiva din ograda proprie…Nu va doare cand ajung sa performeze altundeva?Pe mine ma doare in primul rand ca aradean,si ma consider un bun cunoscator al fotbalului juvenil….Nu generalizez dar vreo 2-3 antrenori din Academie i-as zbura imediat.
Adica,in traducere libera,crestem juniori pentru altii…
Vine un mafalda Rednic si accepta la antrenamente copii,ba se mai si vaicareste ca are Underi 2007 si 2008 pe banca…Pai la 1-4,debuteaza-i,idiotule,Strambule…Da-le sansa aceasta…Ce mai conteaza???
Domnule Rednic,va recomand sa cititi ce a scris Leo Sfara,despre Domide…Iubirea fata de UTA se pierde in timp,cu tot felul de elefanti…Nu sunt rasist,ar insemna ca nu iubesc UTA,evrei,maghiari si apatrid(unul singur)…
Daca trebuie cineva dat afara,este Rednic.Punct!
Cine sa fie inlocuitor?Pe buget mic,pretentii logaritmice?Stupar cu Cuedan secund,Tisza la personalizari Under,
Domnule Meszar,Rednic ne mananca,incet,incet…Nu pricepeti ca strange ca harciogul?
Eu ,acum,recomand sa se poarte ceva fosforescent in echipament,pentru ca incet incet,toti sunt…Vai Doamne,ce era sa scriu…Am mai avea nevoie si de un portar de culoare…Parca nu va da bine cu minim 7-8 africani in teren…
Glumim,glumim…dar nu este de gluma…Exista africani foarte buni,sa se aduca dar nu prin ciururile lui Rednic
Doare….si doare tare…
@ Giro
Eu nu m-am bucurat cand a fost numit Rednic antrenorul UTA-ei, nici nu puteam sa o spun atunci, ca ma manca lumea de viu aici pe comentarii, din pacate, eu am anticipat ceea ce se va intampla.
Insa…eu nu cer demisia antrenorului, e o situatie care ar da un soc prea mare clubului (tinand cont si de jucatorii pe care i-a adus el)…daca i s-a dat sa calareasca calul, atunci sa fie lasat sa-l calareasca (numai sa nu se creada cg si sa fie comparat cu Coco Dumitrescu…cum unii de aici, care au pus botul usor, au si inceput sa o faca la sfarsitul sezonului trecut…vai, vai, ce pacaleli tragea omu’ cu ei atunci, cica el nu antreneaza mediocritatea, el vrea play-off, trofee, cupe europene 🙂 ), eu chiar doresc sa promeasca sprijinit sa treaca cu bine linia de sosire si sezonul asta…apoi, sper ca oamenii sa se mai trezeasca si sa gaseasca o solutie, sa fie o viziune…stiu, nu exista bani in deajuns, insa macar sa fie o atmosfera de munca cu principii sanatoase si viziune, nu tot sa vad taclale de Cismigiu si promisiuni si exonerari de raspundere si populism si narcisism…si facem mereu acelasi rahat, schimbam doar ambalajul…
Da,@Kaiara..asa cum scriam,am fost cumva ok cu numirea lui Rednic..Dar gata…Nu mai dau nici macar 2 Lei pe el,este un looser ratat care e cu probleme grave de memorie,Alzheimer…
Antrenorat stie,e versat dar doar pe interesele sale personale.doar interesele si il tin la UTA..Le invarte cum vrea el si UTA este looser,el niciodata…I-as da lui Rednic un picior in fund instantaneu.acum daca as putea..Instantaneu!
Seara la culcare si dimineata comunicat..:Va dorim succes si sanatate in cariera…Domnule Rednic…Ce rost are sa ne tot trageti tzepe???In locul dvs,eu nu as putea dormi,de griji…Dar dvs calculati altceva…Comisioane,bani,bani
Aproo’s ca ne tot bateti obrazul,cati bani ati imprumutat UTA?Dar clauza de demitere?
Domnul Meszar este inteligent,diplomat si tacut…Curand va veti lua picior in fund,sper…
Si scuze..vedeti ca mai sunt jucatori liberi din a 3-a divizie Papuua Noua Guinee,Insule …Da,au fost acum 2000 de ani prin Belgia…Neaparat,conditia de baza,sa fi lucrat cu dvs….Altfel nu se pune….
REDNIC are alte interese…Se simte smecher…Ar fi interesante cifrele…Cine,cum,pe cine ai dat afara si cat costa asta pierderi financiare,pe club???Rednic ar trebui sa plateasca tot….
De maine l-as demite,instantaneu…!
Dar oare cine ar trebui sa il demita pe domnul Rednic ??? Nu cumva acea persoana pe care tu Giro o aperi din rasputeri si o exonerezi de orice raspundere intotdeauna ??? OK de acord ca a facut lucruri bune pentru club acum 10 ani aproximativ dar in ultimii anii domnul Meszar reprezinta(in opinia mea)o piedica majora in calea dezvoltarii acestui club de fotbal atat de indragit in Arad si nu numai.
inca o data o spun, eu sunt suporterul UTA-ei, nu a lui Rednic sau a lui Meszar.
Consider ca toata aceasta presiune, care se pune in acest moment pe Rednic si pe unii jucatori considerati a fi favorizati de catre el sau adusi pe comisioane, ar fi existat oricum. Haideti sa ne aducem aminte ca la fel s-a intamplat si in perioada Balint-Apostu cand aveam parte de aceleasi acuze, jucatori slabi adusi pe comisioane sau interese personale. (stiti care este numitorul comun in aceasta ecuatie, domnule@Giro?). Aceasta presiune are doua izvoare: 1. frustrarea utistilor care isi doresc foarte mult ca UTA sa redevina ce a fost la inceputurile existentei ei, fara sa se gandeasca ca este o diferenta enorma din punct de vedere economic intre UTA Baronului(care era unul dintre cei mai bogati industriasi romani a acelei perioade, si UTA lui Meszar(care este un functionar care a avut priceperea sa-si dezvolte o academie cu rezultate bune spre foarte bune in momentul actual al fotbalului romanesc). 2. Frustrarea unor persoane care se considera salvatorii UTA-ei in perioada Martian prin alipirea siglei, culorilor si palmaresului capatat cadou, pe nepusa masa de la Bara, absolut intamplator dupa refuzul nemernicului Falca de a accepta cadoul lui Bara pentru municipalitate. Aceste persoane alimenteaza aceasta presiune prin articole dedicate, proteste de peluza, etc in incercarea lor de a distruge ceea ce ei numesc acum UTA lui Falca si Meszar si impunerea unor investitori agreati de ei in speranta ca de data asta au tras lozul castigator. Se stie foarte bine declaratia lui Bulumac de la TVR Timisoara in care spunea cu subiect si predicat ca el prefera UTA in divizia B. De ce prefera el ca UTA sa pice? Pentru ca astfel problemele financiare ale UTA-ei, deja existente s-ar inzeci si colapsul ar fi inevitabil, implicit s-ar oferi marea oportunitate sa vina ei ca salvatori.
Acestea fiind spuse eu ma cam retrag de pe acest chat cu speranta ca cei care iubesc UTA sa fie in continuare alaturi de ea si sa o sustina neconditionat.