Rugby

Rugbiștii arădeni își reiau pregătirea în prima zi din „Mărțișor” pentru doar trei turnee 2025, obiectivul e prezența în play-offul CN Sevens!





Federația Română de Rugby se joacă din nou cu echipele afiliate. După ce a încercat diferite sisteme de competiție la rugby-ul în 15, acum schimbă foaia și la rugby-ul în 7. La finalul sezonului trecut, CS Universitatea Arad se bucura pentru promovarea în elita Campionatului Național, însă la începutul acestui an a aflat că au făcut-o degeaba. Șefii rugby-ului românesc au decis să simplifice din nou întrecerea națională, cu doar trei turnee în 2025, pe durata a doar două luni.

Pe 24 și 31 mai vor avea loc două turnee regionale sau valorice conform clasamentului de anul trecut (încă nu se știe exact criteriul după care se va juca această primă fază), iar pe 21 iunie e turneul final. Cel mai probabil, numărul echipelor ce se vor prezenta la start vor fi 18. Dinamo, Steaua sau Baia Mare și-au manifestat și ale intenția de a juca și în 7, iar intenția Federației este ca după turneele zonale (valorice) primele 8 clasate să joace în play-off, de unde se va alege campioana, iar restul în play-out.

Așa stând lucrurile, rugbiștii arădeni vor face tot posibilul să se claseze între cele mai bune 8 formații după turneele de pe finalul lunii mai. Antrenorul Cătălin Fercu are la dispoziție două luni și jumătate pentru a-și băga elevii în formă, atâta timp cât va relua antrenamentele cu data de 1 martie. „Din chestiuni legate de buget, ne reunim în prima zi a lunii martie, bazându-ne pe lotul din sezonul trecut, cu o excepție. Daniel Stoica ne-a comunicat că de această dată chiar se retrage din activitate, ne pare rău, dar nu avem ce face. Și așa ne-am bucurat de revenirea sa pentru un sezon alături de noi. În rest, nici un jucător nu și-a manifestat dorința să plece, iar Cătălin Fercu și Eugen Argintaru au discuții cu trei-patru jucători tineri, de 18-19 ani de la Timișoara, să ni se alăture. Vom face tot posibilul să jucăm în play-off, deși suntem conștienți că va trebui să facem două turnee zonale foarte bune. Concurența va fi mare, căci pe lângă forțele din sezonul trecut, mai vin și echipele tradiție din Superliga de rugby în 15. Dar, suntem optimiști, încercăm să ne descurcăm cum putem și ca buget, dar și ca și condiții de pregătire, pe sinteticul Șega și să avem un parcurs pozitiv și în acest an”, spune Marian Grindei, conducătorul secției de rugby de la CS Universitatea.











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button