UTA Arad

Costache susține că a greșit la primul gol al lui Sepsi și oferă soluția pentru meciurile ce vin: „Să jucăm mai urât și să câștigăm!”




Cel de-al 5-lea gol stagional al lui Valentin Costache nu a adus nici un punct în contul UTA-ei. Arădenii au pierdut (1-2) meciul de acasă cu Sepsi Sfântu Gheorghe și pierd al treilea meci consecutiv pe arena „Francisc Neuman”.

Fostul campion al României cu CFR Cluj susține că el a greșit la golul de 0-1, semnat de Haruț. „La primul gol e vina mea, trebuia să cobor. În a doua repriză am întors scorul, am fost foarte bine. Cred că eram în meci toată lumea și după aceea a apărut acea greșeală. Dar asta e, nu avem ce să facem, trebuie să ne asumăm și să vrem mai mult începând de la mine. Și eu trebuia să fac mai mult la primul gol, e clar că e vina mea”, a spus Costache după meci.

La flash-interviuri, utistul a fost întrebat dacă nu crede că el și colegii săi din ofensivă încearcă să joace prea simplu de teama de a nu greși. „Sincer, nu cred că eu am jucat așa. Acolo, în ultimii 30 de metri, nu cred că trebuie să joci simplu, ci trebuie să ai personalitatea ta. Și asta chiar dacă e presiune, chiar dacă zice cineva ceva, trebuie să faci ce ai tu în cap”, susține Costache.

Din nou, suporterii UTA-ei au plecat acasă triști, iar mijlocașul ofensiv al lui Mircea Rednic nu are explicații pentru lipsa de rezultate și multiplele ratări, cum au fost cele din primele 30 de minute ale disputei cu Sepsi. „Simt și eu că suporterii sunt foarte supărați, dar nici nu știu ce să mai cred, ce să mai zic. Și noi încercăm să facem tot ce putem și parcă nu ne iese deloc. Eu am ratat, Eric a ratat, nu știu, chiar nu înțeleg ce putem să facem. Nu avem decât să ne jucăm șansa până la capăt și să terminăm cât mai sus, pe locul 7. E destul de strâns clasamentul, trebuie să ne trezim, să jucăm mai urât și să câștigăm. Încercăm și asta, să vedem, poate ne iese”, concluzionează Vali Costache.

Acesta este golgheterul stagional al „roș-albilor” cu 5 reușite. Omondi și Vuletich au câte trei goluri, cu mențiunea că argentinianul are și în Cupă o reușită.

Galerie FOTO de la meciul UTA – Sepsi 1-2, semnată Claudia Carp








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button