Progresul Pecica are obiective importante în această primăvară, strâns legate și de nevoile UTA-ei! Găvruță: „Am putea face piramida!”

Progresul Pecica nu mai concepe să rateze calificarea în play-offul Ligii a III-a și pare a avea toate „cărțile” în regulă, dar și un program favorabil până la finalul sezonului regular. Vineri, formația pregătită de Dan Stupar și Bogdan Bozian se deplasează în „fieful” ultimei clasate, Avântul Periam, apoi urmează partida din județul Bihor, cu Lotus Băile Felix și în final e gazdă pentru conjudețeana Gloria Lunca Teuz Cermei.
Însă, aspirațiile sunt și mai mari odată ce echipa va ajunge să joace în „careul de ași”. Președintele Dorel Găvruță da dă înețeles că Pecica va încerca să joace până la final pentru un loc la barajul de promovare și de acolo se poate întâmpla orice. „Cum spuneam și la finalul anului trecut, promovarea noastră în Liga a II-a ar fi un lucru excelent, benefic și pentru UTA. Sau în special pentru UTA. Vom putea face în sfârșit acea piramidă în fotbalul arădean, cu jucătorii tineri sau aflați în rodaj la UTA care ar putea juca la un nivel foarte bun. Deja i-am luat la noi pe Ristin și Ahmet, de la Dumbrăvița, îi mai avem din tur și pe Kyrychenko și Olăroiu, iar Mario Salka e dat sub formă de împrumut la Bistrița, ar putea să revină la vară. Și, cu siguranță, ar mai fi și alți copii care ar putea juca la noi. Dar, pentru asta e clar că trebuie să facem o a doua parte de sezon foarte bună, fără să ne intereseze de celelalte echipe care se bat acolo sus cu noi. Știm ce vrem, au zic că am adus deja jucători buni și îi mai așteptăm și pe cei patru jucători africani ai lui Cristi Hosu. Nasiru și David au confirmat deja la noi, acum să-i vedem și pe ceilalți doi. Am înțeles că sunt buni și ei și ar trebui să fie pregătiți, căci vin de la o academie din Nigeria. Avem și un staff tehnic în care avem maximă încredere, perioada de pregătire a fost bună, zicem noi, iar amicale ne-am mișcat bine. Sigur, primul pas este să ne calificăm în play-off, toate meciurile se joacă pe teren, pleacă de la 0-0, nu subestimăm pe nimeni”, ne-a declarat Găvruță.
Într-adevăr, pecicanii au făcut destule mutări pe piața de mutări în această iarnă. În primul rând, a renunțat sau a dat curs cererilor de a pleca ale lui Hara, Bain, Suslak, M. Salka și Mocanu. La capitolul achiziții, la această oră sunt sigure doar numele lui Răzvan Ristin, Ahmet Ekmekci, Luca Bodri, Bogdan Nicolescu și Mario Morariu. Armeanul Arthur Mkhitaryan încă nu e legitimat, iar cei patru fotbaliști nigerienii vor fi programați chiar în această săptămână la interviuri la ambasada României în Nigeria.
Dacă lucrurile decurg normal, în cel mult trei săptămâni, o lună, fotbaliștii ar trebui să fie la Pecica. Alături de fundașul Abdullahi Nasiru și „închizătorul” David Shiaondo, la Pecica mai sunt așteptați „wingerul” Abdul Suleiman (19 ani) și atacantul Abayomi Ayobami (18 ani).