Juniorii Șimandului au fost învinși de echipa selecționerului României la futsal, în Liga Elitelor!

Juniorii Șimandului au debutat cu un eșec în Liga Elitelor la futsal. După deplasarea lungă de la Buzău, din liga secundă, o parte dintre tinerii jucători ai lui Daniel Mărcuș au călătorit azi și la Târgu Mureș, unde au cedat cu 7-11. Diferența s-a făcut în repriza a doua, după ce scorul pauzei a fost 3-3.
Gazdele antrenate de selecționerul României, Endre Kacsó, au condus mereu, șimăndanii restabilind în patru rânduri egalitatea, ultima oară în minutul 23: 5-5. Formația transilvăneană a apăsat pe accelerator apoi și s-a impus fără mari probleme. Palida satisfacție a „șoimilor” a fost faptul că a dat cel mai bun marcator al partidei, pe Covaci, autor a 5 goluri. Cordoș și Albu au înscris și ei, în timp ce pentru echipa din Târgu Mureș au punctat: Cherteș 3, Butiurcă 2, Curticărean 2, Orban, Todoran, Nistor și Kurcsi.
La Târgu Mureș, Șimandul a jucat în formula: Florin Năstase – Andrei Cordoș, Sorin Florea, Andrei Neagu, Ciprian Covaci, Ianis Oniță, Daniel Albu, Marius Munteanu și Răzvan Cordoș.
Duminică, de la 12, în sala din Șimand, juniorii „șoimilor” dau piept cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (învingătoare acasă cu ACS West Deva, cu scorul de 5-1), în cadrul etapei a doua di seria a 2-a a Ligii Elitelor.