Liga a 2-a

După aproape 8 ani, Aradul a avut o brigadă de arbitri completă în Liga 2!





Pe 14 octombrie 2017, Ripensia pierdea cu 2-1 pe teren propriu cu CS Balotești, în cadrul etapei cu numărul 12 a sezonului 2027-2018 a Ligii a 2-a. Meciul de pe arena „Ciarda Roșie” era arbitrat de Mircea Ardelean, Casian Băla și Alina Mihoc, ajutați de pe margine de Alexandru Gornic, iar de atunci Aradul nu a mai avut o brigadă completă la nivelul eșalonului secund. Asta până astăzi, când partida de pe „Ion Oblemenco”, dintre FC U Craiova și Metalul Buzău (scor final, 3-1), s-a jucat cu Ardelean la centru, Băla, la una dintre linii și Andreea Șușcă la cealaltă tușă.

Așadar, în locul lui Mihoc a apărut tușiera de 24 de ani din Turnu, care are și „ecuson FIFA”, începând de la finalul anului trecut. Iar arădenii nu au avut parte de un meci tocmai ușor. Gazdele au beneficiat de un penalty, dar au și fost sancționate cu o eliminarea lui Achim. În total, Mircea Ardelean a arătat și 9 cartonașe galbene.

Există, totuși, și o diferență față de partida de acum 7 ani și jumătate și anume faptul că arbitrul de rezervă de la Craiova nu a fost arădean, ci bucureșteanul Stănică Oancea.











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button