Kopic îl laudă pe Rednic înainte de UTA – Dinamo: „Respect echipa sa și toată munca pe care o depune acolo”, Roșca vrea să-și bată fosta echipă!

Dinamo și-a asigurat revenirea în play-off după o lungă absență, iar „câinii” vor să încheie sezonul regulat din Superligă cu o victorie la Arad, unde nu au mai câștigat din ianuarie 2021.
Tehnicianul Zeljko Kopic a anticipat întâlnirea care se va disputa luni, de la ora 20:00, pe Arena „Francisc Neuman, susținând că echipa sa ajunge într-o formă bună la ora partidei. „Ne-am pregătit toată săptămâna pentru meciul cu UTA. Echipa e în formă bună. E o atmosferă bună, o energie bună, sper să facem un joc bun și mergem acolo să luăm trei puncte. Vom vedea cu ce prim 11 începem, dar atât titularii cât și rezervele trebuie să fie într-o formă bună, să mergem acolo și să arătăm un fotbal bun”, a declarat croatul la conferința de presă de astăzi.
Antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic, o figură importantă în istoria clubului Dinamo, nu va fi pe bancă la meciul contra fostei echipe, din cauza unei suspendări. Chiar și în acest context, Zeljko Kopic a vorbit despre calitățile experimentatului tehnician. „Nu va fi pe bancă, dar îi pot un respect uriaș lui Mircea Rednic. A realizat multe la Dinamo, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Respect echipa sa și toată munca pe care o depune acolo. Noi avem însă încredere în forțele noastre și vrem să demonstrăm asta pe teren”, a mai transmis antrenorul „câinilor”.
După ce s-a salvat la barajul cu FK Csíkszereda în vara anului trecut, Dinamo a ridicat foarte mult ștacheta și s-a calificat în play-offul SuperLigii. „Suntem cu gândul doar la acest ultim meci. Apoi ne vom așeza, vom discuta și ne vom fixa un obiectiv realist. Toți jucătorii sunt bucuroși că vor juca 10 derby-uri. E o șansă mare pentru echipă, pentru fiecare jucător în parte, să își arate calitățile și potențialul”, a comentat croatul, care la Arad nu va conta pe fundașul central Homawoo (suspendat), dar nici pe Cristian Licsandru și Adrian Caragea (accidentați).

Roșca: „Momentan mă gândesc la naționala U21, nu chiar atât de sus, la naționala mare”
Alexandru Roșca revine la Arad alături de Dinamo și își va înfrunta fosta echipă. Portarul titular al „câinilor” a vorbit despre duelul cu UTA: „Așteptăm acum să trecem de meciul cu UTA și după vom seta obiectivele pentru play-off, ne simțim foarte bine acum. Sper să îmi ajut echipa cât mai mult în play-off, să iau cât mai puține goluri”.
Goalkeeperul care a evoluat și pentru Progresul Pecica sau Crișul Chișineu-Criș a abordat și subiectul unei convocări la echipa națională. „Momentan mă gândesc la naționala U21, nu chiar atât de sus, la naționala mare, dar pe viitor vom vedea ce va fi. Acum ne pregătim pentru Euro, vom avea câteva amicale, sperăm să facem o figură frumoasă acolo. Dacă voi juca, e clar că voi da totul” a declarat Roșca.
„Câinii” se întâlnesc cu fanii din Arad la hotelul lui George Țucudean
Astăzi, de la ora 20:00, echipa și staff-ul lui Dinamo se vor întâlni cu suporterii din zonă la hotelul lui George Țucudean, Aniroc, de pe strada Vasile Goldiș. ”Veți avea posibilitatea să-i cunoașteți pe actorii principali ai clubului, să le transmiteți gândurile voastre, să faceți fotografii sau să obțineți autografe de la jucători și stafful echipei” a anunțat clubul Dinamo.


Cui e frica nu de Virginia Woolf, ci de propriul gazon.? Mai este UTA, subiect de entertainment, bucurie deconectare.? Pentru Aradul fotbalistic, întrebare tot atât de subtila ca cea în care se fac pronosticuri cine iese președintele României. Bucuriile victoriilor din deplasare, se lovesc de orgoliul tamponat dur acasă. Pentru cei cu vechi state, nu e neapărat bucurii pe linie. Se merge pe loialitate, spre sacru, ceva religios. În sacru mai găsește așezarea spirituala, indiferent de urgii. Privind la Kopic, ne-am dori și noi, măcar un antrenor sloven de vreo 40 de ani cu doi conaționali și 4 juniori academic în primul,, 11″.!! Slovenii, la fotbal sunt chintesenta dintre tehnicitatea sârb-croata și darzenia macedo-albaneza. Deocamdată mergem pe mana lui Costache, sergentul care tine loc de colonel, și mai ales pe îngerul păzitor ILIEV. BAFTA!!