UTA Arad

Mircea Rednic nu mai contează pe Ghezali și Vuletich în acest sezon!




UTA a ajuns în situația de a plăti doi fobaliști străini pe care nu se va mai baza până la finalul sezonului. Fiecare club din SuperLigă are dreptul de a înregistra pe lista Ligii Profesioniste de Fotbal 13 „stranieri”, iar arădenii au 15 acum în lot, așa că Mircea Rednic i-a tăiat pe Lamine Ghezali și Agustin Vuletich.

Dacă în cazul fotbalistului francez există rațiuni de ordin tehnic și tactic, în ceea ce-l privește pe atacantul argentinian decizia e influențată și de problemele medicale ale acestuia. Vuletich e accidentat la tendon și nu și-a revenit complet încă. În plus, riscul de recidivă e mare și în momentul în care acesta va reveni pe gazon.

Prin urmare, pentru a-l putea legitima și pe „vârful” nigerian Nsungusi Effiong, Rednic a decis să-i încheie aventura sud-americanului în „alb-roșu” cu două luni mai repede.

La un moment dat, antrenorul utist se gândea să-l scoată din calcule pe Kouya Mabea, fotbalist care a greșit decisiv în meciul cu Sepsi și pe postul căruia îl are și pe Răzvan Trif și Damien Dussaut, cu mențiunea că – totuși – martinicanul e de meserie fundaș dreapta.








Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. Am fost recent la un meci de Liga2 iar jumatate dintre titularii de la Slatina sunt mai buni ca si africanii domnului Rednic. Este adevarul chiar nu este o ironie sau o jignire la adresa lui Rednic.

    5
    9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button