UTA Arad

„Playmakerul” M’Poku critică terenurile din SuperLigă și ține să sublinieze: „Dacă echipa nu câștigă, golurile și assisturile nu au valoare pentru mine”




După nigerianul Imoh Ezekiel, Mircea Rednic a mai adus la UTA un fost elev de la Standard Liege. Congolezul Paul Jose M’Poku are un CV și mai bun, din moment ce a jucat și în Serie A, la Cagliari și Chievo Verona, dar și la alte grupări cu nume, precum Panathinaikos (Grecia) sau Konyaspor (Turcia). Însă, la mijlocașul ofensiv de 32 de ani vine acum din Coreea de Sud, de la Incheon United, în încercarea de a-și termina cariera la un nivel cât de cât bun.

M’Poku a debutat deja în „alb-roșu”, cu minute bifate spre finalurile partidelor de la Buzău și cea de acasă, cu Dinamo, dar Mircea Rednic susține că încă mai are de tras până să fie o soluție de titular. Iar asta se va întâmpla, cel mai probabil în lunile ce urmează sau, oricum, după cele două săptămâni de pauză a SuperLigii. Totuși, africanul susține că a făcut deja progrese în cele patru săptămâni de când este la Arad Mă simt mai bine decât atunci când am ajuns. Îmi simt corpul mai bine, am avut timp și să vizitez orașul așa că totul este în regulă. Deocamdată, nu-mi lipsește nimic. Sunt un jucător tehnic, inteligent, generos și un adevărat playmaker. Obiectivul meu este să marchez și să ofer pase decisive cât mai des, pentru a ajuta echipa să câștige. Dacă golurile și assist-urile mele nu contribuie la victorie, atunci nu au valoare pentru mine. Și, bineînțeles, vreau să mă asigur că UTA termină pe cea mai bună poziție posibilă în acest play-out, susține M’Poku pentru uta-arad.ro.

Congolezul nu-și ascunde dezamăgirea vis a vis de unele terenuri pe care se joacă în SuperLigă, el simțind pe pielea sa diferența dintre „iarba” de la Buzău și cea de la Arad. „Nu am apucat să văd prea multe meciuri în SuperLigă, dar din ce am observat până acum, dacă liga vrea să progreseze, trebuie să ridice standardele în privința detaliilor mici. Nu mi se pare normal ca într-un meci să joci pe un teren impecabil, iar în următorul pe unul de nivel amator. Standardul ar trebui să fie același pentru toți”, a completat M’Poku.

Așadar, „decarul” african lucrează din nou cu Mircea Rednic după mai bine de un deceniu, după perioada de la Standard. „Pot spune că Mircea Rednic nu s-a schimbat. Este un om care face totul cu pasiune și, uneori, această pasiune îl face să reacționeze într-un fel pe care poate mai târziu și-o reproșează. Dar a fost mereu ca un tată pentru mine, de aceea îl numesc „tatăl meu în fotbal”. Este genul de om care, dacă ai nevoie de ceva, te ajută cât de mult poate”, a completat noua achiziție a arădenilor M’Poku. 

Africanul e în lotul cu care UTA va aborda partida cu Oțelul Galați, din startul play-outului SuperLigii. „Abordăm această fază a sezonului ca pe nouă finale, pe care trebuie să le jucăm la intensitate maximă. Avem avantajul de a începe acasă, așa că trebuie să câștigăm primul meci și să adunăm puncte cât mai repede. Sper să obținem toate punctele cu Oțelul și să aducem bucurie suporterilor și clubului. Sper ca ei să vină și să ne susțină. Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic, așa că avem nevoie de ei, de încurajările lor și de o atitudine pozitivă” a fost concluzia lui Paul Jose M’Poku.








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Am fost în RD Congo la Kinsasha și am găsit acolo niște terenuri:…masă de biliard. Veniți voi aici din Africa sa vorbiți despre terenuri și sa mai fiți nemulțumiți. Sa ți fie rușine!

    1
    11
    1. Cred ca romanii sunt cei mai pisalogi comentatori pe postari…comediantul de stand-up Serghei caracterizeaza cel mai bine:”romanii nu isi spun pareri, nu intreaba, nu presupun…ei stiu !”

      Daca ai fi fost in R.D. Congo si Kinsasha, atunci ar fi trebuit sa stii ca ei au doua stadioane mari, fiecare cu cate 80.000 de locuri capacitate. Au zece stadioane peste capacitatea stadionului nostru din Arad. Iata primele 16 stadioane de la ei:
      # Stadium Location Capacity Home team(s)
      1 Stade des Martyrs[1] Kinshasa 80,000 National team
      2 Stade Tata Raphaël Kinshasa 80,000 DC Motema Pembe, AS Vita Club
      3 Stade Lumumba Kisangani 30,000 AS Nika, TS Malekesa, AS Makiso
      4 Stade Kashala Bonzola Mbuji-Mayi 25,000 SM Sanga Balende
      5 Stade Cardinal Malula Kinshasa 24,000 AS Dragons
      6 Stade Dominiqie Diur Kolwezi 22,000 AS Simba, FC Blessing
      7 Stade Joseph Kabila Kindu 22,000 AS Maniema Union
      8 Stade Frederic Kibassa Maliba[2] Lubumbashi 20,000 FC Saint Eloi Lupopo
      9 Stade TP Mazembe Lubumbashi 18,500 TP Mazembe, CS Don Bosco
      10 Stade Joseph Kabila Kalemie 15,000 FC Tanganyika, FC Etoile Jaune
      11 Stade de l’Unité Goma 10,000 AS Dauphins Noirs,DC Virunga
      12 Stade de Kindia Bunia 10,000 FC Mont Blue
      13 Stade de la Concorde Bukavu 10,000 OC Muungano
      14 Stade des Jeunes Kananga 10,000 US Tshinkunku, AS Saint-Luc
      15 Stade Mugunga Goma 10,000 AS Dauphins Noirs,DC Virunga
      16 Stade de Kikula Likasi 5,000
      Cat despre calitatea gazoanelor, nu le-am verificat pe toate, insa din cele verificate, am vazut calitate macar buna.

      Nu era oare mai bine sa fi verificat si tu inainte de a poasta si a baga povesti de ale tale ca vizitator al tarii ?

      Am completat asta, desi nu ar trebui sa conteze atat de mult, M’Poku nu cred ca a facut comparatia cu tara sa, ci cu tarile in care a jucat recent.

      3
      1
  2. De ce trebuie sa apostrofam un jucator al UTA-ei de la prima afirmatie? Omul cu siguranta compara terenurile cu cele din tarile unde a jucat (Coreea de Sud, Turcia, Grecia, Italia, Belgia) si nu cu cele din tara natala. Dar asa ne placem sa sarim imediat la gatul tuturor, cand in fond toti, jucatori si suporteri, suntem in slujba aceluiasi club-UTA.

    13
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button