UTA începe seria meciurilor decisive din play-out în compania Oțelului Galați! Rednic: „Un nou campionat, sper să spargem odată gheața acasă!”

Începe play-otul și pentru UTA și jocul începe să fie dur în SuperLigă. Arădenii nu au câștigat încă acasă în 2025 și nici nu mai au scuza adversarilor puternici, de play-off, FCSB, CFR Cluj și Dinamo, plus Sepsi, care s-a luptat și ea până spre final pentru un loc în Top 6. Pe „Francisc Neuman” vine Oțelul Galați, o formație ce și-a pierdut „efectul Dorinel Munteanu”, iar cu Ovidiu Burcă pe bancă e formație de bătut. A făcut Iașul de la 0-2 și cu un om în minus, chiar pe Dunăre și i-a ținut – practic – pe „oțelari” sub trupa lui Mircea Rednic, ce are acum posibilitatea să facă onorurile de gazde duminică, de la ora 18, pe arena „Francisc Neuman”.
Rednic: „ Mai ales primele trei meciuri sunt foarte importante”
Mircea Rednic a fost pus în gardă de rezultatul de vineri de la Ploiești. Botoșaniul a bătut-o cu 2-0 pe Petrolul și a trecut peste UTA în clasamentul play-outului SuperLigii, iar sâmbătă seara a sosit și remiza celor de la Iași pe terenul lui Farul Constanța, așa că la ora la care începe partida cu Oțelul, UTA are punctaj de formație aflată pe loc de baraj. „Toată lumea este conștientă că începe un nou campionat, între ghilimele, cu nouă meciuri, între care cinci acasă, patru în deplasare. Campionatul regulat s-a încheiat, acum toată lumea se concentrează pe play-out. Vedeți ce surpriză a făcut și Botoșaniul la Ploiești, în play-out se poate întâmpla orice. Sunt surprize, vor fi surprize, sper ca noi să spargem odată gheața și să reușim să câștigăm acasă. Prima oară jucăm acasă, cu Oțelul, o echipă care, după părerea mea, are un joc bun, cu posesie, cu o construcție ce pleacă de la portar. Ajung cu ușurință în jurul careului, doar că acolo mai au ceva probleme la finalizare. Am văzut și la ultimul meci că au și ei ceva probleme, mai ales că au pierdut acasă (n.a. 2-3 cu Poli Iași). E clar că și ei tratează jocul la fel ca noi, o victorie te poate duce deja destul de sus. Oțelul e o echipă care joacă, la impresia artistică stă bine, sper să intrăm mult mai concentrați decât cu Dinamo, un meci pe care l-am pierdut, din nou, pe greșelile noastre. Am văzut că le lipsește Cisse, fundaș central cu talie, foarte bun la duelurile aeriene, faze fixe, agresivitate. Mai ales primele trei meciuri sunt foarte importante, dar vorbim doar de meciul ăsta, pentru că după aceea o să vină o perioadă de două săptămâni de pauză, după care Marinos (n.a. Tzionis), Effiong sau M’Poku, jucători care sunt în urmă cu pregătirea, o să fie mult mai bine”, a declarat antrenorul „Bătrânei Doamne” în preziua disputei cu formația de pe Dunăre.
„Puriul” revine pe banca echipei sale după ce a fost suspendat cu Dinamo. Aceeași soartă o împărtășește și Daniel Zsori, însă din calcule iese congolezul Tsouka, plecat de urgență în Franța la fratele său bolnav. Altfel, Rednic a remarcat implicare ultimilor sosiți, plecând de la nigerianul Effiong, congolezul M’Poku și cipriotul Tzionis. „Mă bucur că și cei care au venit se implică, atmosfera e bună, sper ca suporterii să vină alături de noi. S-a terminat campionatul, am terminat pe 10 (n.a. de fapt arădenii au încheiat sezonul regular pe poziția a 11-a). Anul trecut am terminat pe 9, cu o victorie ești aproape de locul 7. E obiectivul nostru să ne clasăm cât mai bine, cum am făcut-o și anul trecut. Avem primele meciuri, nu zic accesibile, dar în care se pot decide multe. Programul e bun, putea fi și mai rău, dar e important meciul de duminică. Luăm fiecare meci la rând, plus că avem întreruperea asta de două săptămâni, care mai mult ca sigur o să fie benefică”, a adăugat Rednic.
Burcă: „Echipa care va greși mai puțin, cred că va avea câștig de cauză”
Ovidiu Burcă a preluat-o pe Oțelul la începutul anului, după ce Dorinel Munteanu și-a dat demisia de pe banca formației pe care a adus-o din Liga a III-a în prima divizie. Sub comanda noului tehnician, gălățenii au obținut 8 puncte din 27 posibile, șase dintre ele în dueluri contra ultimelor clasate, Gloria Buzău și Unirea Slobozia. „Oțelarii” vin după un 2-3 cu Poli Iași ce au agitat și mai mult apele pe Dunăre, ocazie cu care a pierdut și doi titulari, pe fundașul Cisse și pe mijlocașul Teles. „Ne așteaptă un meci așa cum ne vor aștepta toate în play-out, pentru că meciurile vor fi de luptă, vor fi încrâncenate, iar echipa care va greși mai puțin, cred că va avea câștig de cauză. Va fi un meci împotriva unei echipe care, chiar dacă nu a câștigat acasă în acest an, are în componență niște jucători cu CV-uri foarte importante. În plus, au poate unul dintre cei mai titrați antrenori din Superligă și un public care știe să pună presiune pe adversar. Din nefericire, doi jucători importanți pentru noi, atât Jonathan Cisse cât și Samuel Teles au văzut cartonașul roșu, dar sperăm să îi găsim pe cei care îi vor înlocui și aceștia să o facă cu brio. Avem nevoie, mai ales în perioada asta, de foarte mult echilibru, de foarte multă concentrare, pentru că meciurile astea sunt decisive, sunt definitorii. De asta trebuie să jucăm nouă finale, așa cum am vorbit și cu băieții și finalele se joacă la un anumit tip de intensitate mentală și fizică”, a spus Ovidiu Burcă înainte de disputa de pe „Francisc Neuman”.
Ambele partide pe care cele două formații le-au disputat în sezonul regulat s-au încheiat cu același scor, 1-1. La Arad, gălățenii au condus cu 1-0 după reușita lui Juric, iar Joao Pedro a egalat dintr-o lovitură de la 11 metri în prelungiri. La Galați, UTA a deschis scorul, prin Cristian Mihai, reușita Oțelului venind în repriza secundă de la actualul jucător al FCSB-ului, Juri Cisotti.
Formații probabile:
UTA: Iliev – Râpă, Poulolo, Conte, Trif – Cr. Mihai, Van Durmen – Danciu, Costache, Omondi – Harrison.
Oțelul: I. Popescu – Zhelev, Stevanovic, Angha, M. Silva – Lameira, Zivulic, Bourard – Maciel, Markovic, Tănasă.
Arbitri: Marcel Bîrsan – Andrei Constantinescu și Mihăiță Necula (toți din București). Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare)
Camera VAR: Andrei Chivulete (București) și Raul Ghiciulescu (Lugoj)
Observator FRF: Marcel Savaniu (Satu Mare)
Delegat LPF: Ioan Bogdan (Arad)
Poate trebuie schimbat ceva in echipa daca echipa nu functioneaza bine in ultimele etape,poate Costache trecut in locul lui Omondi ca sa avem ambele benzi functionale. Poate sa jucam cu 2 atacanti de meserie Harrison/Zsori/Cristea.