Cipri Rus și-a deschis „contul” la Sântana, distanța în frunte s-a mărit, dar avertizează: „Încă nu am realizat nimic, urmează meciuri grele”

Unirea Sântana a avut parte de un start de retur simplu, cu meciuri împotriva ultimelor două clasate în Liga a 4-a Mavros. Victoriile au fost previzibile pentru liderul Ligii a IV-a Mavros, poate și diferențele de scor, de asemenea, 8-0 cu Victoria Nădlac (acasă) și 4-0 la Vladimirescu.
Printre marcatori s-a aflat și Ciprian Rus, cel mai important transfer al iernii în fotbalul județean. Primul căpitan al UTA-ei de la revenirea acesteia în SuperLigă a coborât două eșaloane după despărțirea de Reșița și evoluează din nou în județ după 12 ani, adică din sezonul în care actualul proiect al grupării emblemă a orașului era încă în fașă. Atacantul de 34 de ani și-a făcut redebutul cu câte un gol în fiecare etapă, dar și-a trecut deja în cont și patru pase decisive. Primul dintre ele chiar în runda inaugurală, când a jucat din nou un meci oficial pe teren sintetic după cele cu UTA, de pe „Motorul” din mini-campionatul de după pandemie ce a dus la promovarea „Bătrânei Doamne”. „Într-adevăr, nu pot spune că mi-a lipsit suprafața artificială, dar, cel puțin la final de toamnă sau început de primăvară, e mai bună decât alte terenuri. De exemplu, după partida de la Vladimirescu m-am simțit mult mai încărcat decât după jocul de acasă cu Nădlcaul. Cel mai important este că am luat 6 puncte în primele două etape și, cu tot respectul pentru echipele întâlnite, era de așteptat să nu avem mari probleme cu ele. În plus, nu am luat nici gol, iar acesta a fost unul dintre obiective. Ne-a ieșit, ca să zic așa, și rezultatul de egalitate dintre Felnac și Pâncota, ne-am distanțat puțin pe primul loc, dar încă nu am realizat nimic. Mai e mult până departe, urmează meciuri grele și vrem să le câștigăm toate. Nu aș vrea să fiu considerat lipsit de modestie, dar cred că avem cel mai bun lot din campionat și nu prea ne permitem să pierdem puncte. Avem și un antrenor ancorat în fotbalul profesionist, nu lasă nimic la voia întâmplării în pregătirea meciurilor. De la aspectele tactice, tehnice, dar și mentale, vorbește foarte mult cu jucătorii, în special cu cei tineri”, susține Rus.
Adrian Abrudean l-a titularizat pe fostul utist în atacul „roș-negrilor” în ambele partide oficiale din acest sezon alături de Andrei Vasinc. Acesta din urmă a marcat de patru ori, iar celălalt vârf de meserie din lot, Flavius Brândușe a înscris și el de trei or. „Știu că așteptările de la mine sunt mari, dar nu realizările personale sunt prioritare, ci rezultatele echipei. Eu mă bucur că am putut ajuta alți colegi să ajungă la finalizare, să marcheze și mai ales că Sântana a câștigat. Știu că și antrenorul nostru gândește la fel, e mai puțin important faptul că Rus sau un altul înscrie meci de meci, atâta timp cât echipa ia toate punctele și e mai aproape de obiectiv”, mai afirmă experimentatul atacant, care reamintește tuturor de ce a ales Sântana: „Am avut oferte și de la ligile doi și trei, doar că proiectul de la Sântana și faptul că ceea ce-mi mai doresc să fac pe lângă s-a potrivit perfect pentru mine. Îmi doresc să fiu aproape de familie, dar și să încep cursurile de antrenor pe plan local, în primă fază”.
Din weekend, calitatea adversarilor crește, căci la Sântana ajung vecinii din Curtici, care au destui fotbaliști care pot face diferența. „Primul nume care-mi vine în minte e cel al lui Remus Avrămuțiu. Am jucat și am promovat împreună cu UTA, dar îi cunosc pe majoritatea băieților de acolo. Am înțeles că Bercu e accidentat, ar fi o absență importantă pentru ei, dar și noi avem ceva probleme. Dar, e clar că lotul nostru ne permite să înlocuim mai bine absenții și trebuie să câștigăm. Vrem să ne legăm cât mai bine ca echipă, să creștem și mental în așa fel încât să aungem cât mai pregătiți la baraj. E clar că promovarea e singurul nostru obiectiv, dar, repet, o luăm pas cu pas, avem etape importante de parcurs ca să fim cu adevărat pregătiți de partidele tari din județ care urmează și mai apoi, sperăm noi, dubla decisivă cu campioana din județul Caraș-Severin”, a mai transmis Ciprian Rus.
După 15 etape scurse în prezenta ediție a Ligii a IV-a Mavros, Unirea Sântana rămâne doar cu sincopa de la Pâncota din toamna anului trecut. A fost 0-0 atunci, pentru ca în rest „roș-negrii” să aibă la activ doar victorii, 13 la număr. Altfel, toate contracandidatele la primul loc, Felnac, Pâncota și Socodor vor juca la Sântana în această primăvară.

