Liga a 3-a

Liga a III-a își modifică formatul din vară: În play-off vor juca cele mai bune 4 echipe din două serii și câștigătoarea va promova direct!





Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a aprobat joi, 20 martie 2025, un nou format pentru Liga 3, care va intra în vigoare începând cu sezonul 2025/2026. Decizia de a schimba modul de desfășurare a fost luată împreună cu membrii afiliați, în cadrul întâlnirii anuale desfășurate în urmă cu o lună, la Cheile Grădiștei.

Cu sprijinul partenerului Hypercube, cunoscut pentru remodelarea unor competiții europene de prestigiu, inclusiv Liga Campionilor, dar și a competițiilor: Superliga, Liga 2 și Cupa României Betano, în ședința Comitetului Executiv de astăzi a fost propus un nou sistem competițional pentru aprobare.

În noul sezon, Liga 3 va avea 96 de echipe, împărțite în 8 serii de câte 12 formații. Competiția se va desfășura în două faze: sezonul regular, în care fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape și un nou sistem de play-off / out.

La final sezonului regular, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.

Cum se promovează în Liga a 2-a?

Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off. Combatantele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele. Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.

Când se trage linia, prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2. Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare.

Câte echipe retrogradează în fotbalul județean?

Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații. Se va juca un singur tur, adică 7 etape.

Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4. Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.

Noul format va debuta oficial în vara anului 2025. Tot în ședința CEx de azi s-a stabilit ca în eventualitatea în care vor exista locuri vacante, acestea se vor completa acordând prioritate câștigătoarei Ligii de Tineret, apoi echipelor satelit ale cluburilor din Liga 2 și Superliga.

FOTO: Sorin Dan Cârstea











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button