Luptătorii de la CS Universitatea Arad au luat medalii „sub tricolor” la „Sambo Amindeo – Grecia 2025”

După performanța din weekendul precedent, când a câștigat nu mai puțin de 48 de medalii naționale, secția de sambo de la CS Universitatea Arad a dat patru luptători și la lotul național de cadeți, care a participat în weekend la un puternic turneu internațional. Iar doi dintre ei au luat medalii „sub tricolor” la Sambo Amindeo – Grecia 2025.
Este vorba despre Miruna Baciu, care a cucerit „aurul” la categoria 45 de kilograme și de Răzvan Vasiliu, care a urcat pe poziția a treia a podiumului de premiere la categoria 58 de kilograme. Tot de la gruparea studențească au participat și Vlad Simon, care a ocupat poziția a 5-a (categ. 64 kg) și Alin Tincu – locul 7 (categ. 71 kg). Sub comanda antrenorilor Sergiu Drîgă și Viorel Gâscă s-au bătut și Darius Șorici (CSM Pitești) – locul 3, categ. 64, Radu Sebastian (CSM Pitești) – locul 7, categ. 71 kg.
Antrenorii luptătorilor de sambo de la CS Universitatea Arad sunt Carol Szabo, Arpad Nagy, Dani Zen Natea și Dumitru Zisu. ”Felicitări tuturor sportivilor noștri pentru eforturile depuse și pentru rezultatele obținute! Suntem extrem de mândri de voi și vă dorim mult succes în continuare!” – e mesajul trimis de conducerea grupării studențești pentru Baciu, Vasiliu, Simon și Tincu.