Stranieri aradeni

Dennis Man a egalat un record vechi de 20 de ani al lui Marius Lăcătuș la echipa națională, dar cota arădeanului e în scădere!





România a câștigat cu 5-1 în San Marino și și-a trecut primele puncte în Grupa H din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026 din SUA, Mexic și Canada. La succesul „tricolorilor” a contribuit și arădeanul Dennis Man, care a obținut două penalty-uri transformate de Răzvan Marin și Ianis Hagi. Cu această ocazie, atacantul celor de la AC Parma a devenit fotbalistul care a scos cele mai multe lovituri de la 11 metri (5) în ultimele două decenii la echipa națională.

Precedentul fotbalist care a reușit asta a fost Marius Lăcătuș, cel care antrenat-o și pe UTA când Man avea 8-9 ani. Acum, atacantul de 26 de ani nu traversează cel mai bun moment la echipa de club, pentru care nu a mai marcat de pe data de 1 decembrie 2024, când Parma o bătea cu 3-1 pe Lazio pe teren propriu.  Prin urmare, cota internaționalului arădean a scăzut, conform transfermarkt, de la 17 milioane de euro, la 12,5.

Cu această ocazie, Dennis Man nu mai e al doilea cel mai scump fotbalist al Parmei, ci a căzut pe locul 4. Francezul Ange-Yoan Bonny (21 de ani) rămâne primul, la cota 20 de milioane de euro, urmat de acum de spaniolul Adrian Bernabe (15 milioane de euro) și portarul Zion Suzuki (14 milioane de euro). Japonezul practic și-a dublat cota, de la 7 la 14 milioane, în ultimele 6 luni.

Totuși, arădeanul rămâne pe locul doi în topul celor mai valoroși fotbaliști români, după Radu Drăgușin, cotat la 25 de milioane de euro. Pe locul trei se află poziționat Andrei Rațiu (Rayo Vallecano) – 12 milioane de euro.

 











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button