Miriuță o laudă pe UTA: „Au făcut cel mai bun meci al lor cu Oțelul, trebuie să facem un joc perfect ca să câștigăm”

Poli Iași a ajuns la șase rezultate utile după remiza de la Ovidiu, din startul play-outului și dacă o bate mâine pe UTA are șansa de a urca din nou pe o poziție salvatoare în ierarhia SuperLigii, după 13 etape. Din runda cu numărul 19, moldovenii nu au mai urcat mai sus de locul 13, care duce la baraj, ba chiar au stat runde bune pe loc direct retrogradabil. Între timp, „alb-albaștrii” și-au schimbat și antrenorul, în locul lui Emil Săndoi fiind instalat Vasile Miriuță.
Acesta din urmă avea să piardă primele două partide pe banca ieșenilor, 1-4 la Craiova și 0-1, acasă, chiar cu UTA. În etapa a 25-a, arădenii s-au impus în Copou cu 1-0, printr-un gol marcat cu o execuție de efect de Zsori, dar de atunci ieșenii nu au mai pierdut în campionat, punând la păstrare 10 puncte. Au urmat șase meciuri în care echipa lui Miriuță a obținut două victorii și patru rezultate de egalitate. „Îmi aduc aminte, la primul meu joc aici, au venit și au câștigat. Să sperăm ca datele problemei vor fi altele. Am avut și eu timp să omogenizez echipa, băieții au prins încredere în ei, de la joc la joc au arătat mai bine. La meciul trecut ne-au surprins la o fază, dar acum suntem mai pregătiți decât atunci și sunt sigur că nu vom mai face acele greșeli. În plus, de atunci nu am mai pierdut în campionat, am arătat din ce în ce mai bine. Am mare încredere în jucători, s-au pregătit bine și sper să rămână la fel, umili și modești, pentru că nu avem voie să facem pași greșiți”, susține Miriuță.
Tot tehnicianul de 56 de ani al lui Poli mai crede că echipa sa trebuie să facă un meci perfect pentru a obține cele trei puncte. „Ne așteaptă o partidă foarte grea duminică. UTA este o echipă bună, cu un antrenor foarte bun, cu mare experiență, pentru care am un mare respect. Am urmărit ultimele meciuri ale echipei din Arad, iar în ultimul, cu Oțelul, cred că au făcut cel mai bun joc al lor din ultima perioadă. Va fi un meci foarte greu, trebuie să fim apți din toate punctele de vedere și să nu facem greșeli, pentru că au jucători de viteză, care la orice greșeală a adversarului pot să înscrie. Trebuie să stăm bine în teren și să facem un joc perfect ca să câștigăm. Nu trebuie să ne mulțumim cu puțin! Echipele sunt despărțite de 2-3 puncte și orice eșec te poate duce jos”, a mai declarat Vasile Miriuță în cadrul unei conferințe de presă.
Ispas: „Micile detalii fac diferența”
La rândul său, fundașul stânga Rareș Ispas a declarat că în meciurile din play-out micile detalii fac diferența, de aceea jucătorii trebuie să dea totul la fiecare meci. „Întâlnim o echipă foarte bună, ne așteaptă un meci greu, dar vrem să ne concentrăm pe ceea ce avem noi de făcut. Sunt sigur că duminică echipa va arăta bine și vom arăta un spirit foarte bun. Îmi doresc să câștigăm, pentru că avem nevoie de puncte, iar cu aportul publicului cu siguranță vom face un joc bun și vom obține victoria. Toate meciurile sunt echilibrate, micile detalii fac diferența în aceste jocuri, de aceea trebuie să fim focusați și să jucăm doar la victorie”, a declarat fundașul stânga al moldovenilor.
Meciul de duminică, de la ora 15, va fi al treilea stagional pentru „Bătrâna Doamnă” pe arena „Emil Alexandrescu” în acest sezon. În grupele Cupei României a fost 1-1, în meciul în care s-a accidentat grav Alex Benga, anunțat titular mâine și acel 0-1 din urmă cu aproape două luni. Vă reamintim că UTA nu poate conta pe Tsouka, Mabea și Harrison, în timp ce de la ieșeni absentează doar accidentatul Romario Moise.


Pentru UTA, doar atenție. Adevărat una de zile mari . Ne dau speranțe cele câteva relații de joc și ceva jucători pozitivi ca moral și joc. Suficient de scos banii pe avioane. Cineva spunea ca echipa nu ar avea bani de deplasări. O fi ajuns la Iași cu autostopul.! Au contat porți deschise la înregimentați. Altfel acum erau 11 în teren și vreo 4 pe banca. Juniorii nu se pun, fac parte din decor. Unul aluneca în baie, alți vreo doi supărați pe contracte adevărate și clubul trebuie sa zâmbească la interviuri. Vorba lui Pristanda,, Grea misia de polițai „. Iar ne sare în ochi Mitrov Zoran în perspectiva vizitei pe Neuman. UTA, ridica oameni de la O, cu chin și cheltuieli și când vine câte un noroc nu e niciodată acasă.! Poate la viitoare conduceri tehnice. BAFTA !!