UTA Arad

UTA joacă la Iași cu gândul de a o ține sub ea pe Poli în play-outul SuperLigii! Rednic: „O victorie te face să visezi, la înfrângere încep emoțiile”




UTA a început bine play-outul SuperLigii, după 2-0 cu Oțelul Galați, dar până la ora partidei de azi (ora 15), de la Iași, a pierdut două locuri în clasament după victoria Botoșaniului cu Farul și remiza Petrolului la Slobozia. Arădenii sunt pe poziția a 11-a acum, la 3 puncte în fața adversarului din Copou, care se află în postura de a juca barajul de menținere. Așadar, dacă vrea să rămână în afara zonei cu probleme, echipa lui Mircea Rednic e chemată să facă una dintre isprăvile sale din meciurile din deplasare. Aici, „Bătrâna Doamnă” are punctaj de play-off (6) în acest sezon, cu 5 victorii și patru remize din totalul de 15 partide disputate.

Rednic: „Miriuță e un tip cu mult entuziasm, un pic pe caterincă și poate de asta avea nevoie Iașiul”

Unul dintre aceste succese a venit chiar pe „Arena Emil Alexandrescu” în urmă cu nici două luni, prin reușita maghiarului Zsori, chiar înainte ca Poli să înceapă o serie neașteptată de rezultate pozitive: două victorii și patru remize. Între adversarii încurcați se află și echipele clujene, care joacă luni seară un încins derby în play-offul SuperLigii. Așadar, se poate spune că misiunea celor de la UTA e evident mult mai complicată acum și asta a subliniat-o chiar Mircea Rednic „O victorie te face să visezi să câștigi primul loc, la  înfrângere încep emoțiile. Sper să nu avem, eu am încredere că vom face un meci bun, mergem să câștigăm la Iași. Am mai făcut-o, dar acum e total diferit. Atunci am prins o echipă care încă – poate – nu a înțeles ce le cerea Vasile Miriuță. În ultima perioadă, însă, rezultatele lor au fost pozitive, dar și jocul bun, cred că au găsit formula bună. Îl știu pe Vasile, e un tip cu mult entuziasm și poate de asta avea nevoie Iașiul. Are puterea asta, un pic de caterincă… hăi hăi… antrenorii care au fost erau prea rigizi. Le-a dat încredere jucătorilor, pentru că așa ca lot, individual, au jucători buni. O să ne aștepte un meci foarte greu, joacă cu mult entuziasm, ambiție, chiar agresiv, mai ales în deplasare, acasă s-au cam chinuit. Nici când am câștigat nu am avut meci ușor, dar acum a reușit să-și cristalizeze un 11. Deci o să ne aștepte un meci foarte greu, am înțeles că și o să plouă până duminică. Terenul nu se poate compara cu cel de aici, de la Arad, dar ne adaptăm. Dar noi ne antrenăm altundeva și pe așa teren o să jucăm la Iași, deci nu o să fie mare diferență”, a declarat antrenorul principal al echipei UTA care a anunțat absența lui Harrison. Atacantul englez a fost blocat în meciurile directe cu arădenii în momentul în care a plecat de la Iași. Totodată, ivorianul Kouya Mabea a fugit de la echipă la începutul săptămânii, iar Ravy Tsouka a fost și el lăsat acasă pe fondul nemulțumirilor legate de restanțe.

Am spus că timpul este foarte scurt și nu trebuie să ne gândim la bani”

Rămâne de văzut dacă restul jucătorilor se vor gândi doar la ceea ce au de făcut pe gazonul de la Iași timp de 90 de minute plus prelungiri sau își vor pierde ușor concentrarea. Și tot Rednic a recunoscut că are dificultăți să lucreze cu jucători nemulțumiți. „Eu îi înțeleg și pe jucători, am avut o discuție, ni s-a garantat că vor primi salariul până pe data de 2 aprilie, nu știu care an (n.a. surâde), dar pe 2 aprilie vor primi salariul. Am spus că timpul este foarte scurt și nu trebuie să ne gândim la bani. În primul rând, e 100% sigur că-și vor lua salariile. Acum sunt probleme, e clar că avem nevoie de bani, să vedem cum o să se descurce domnul Meszar. Nu-i ușor pentru mine să lucrez cu jucători nemulțumiți, dar nu a fost diferență mare. Nimeni nu a zis nimic și după discuția de ieri (n.a miercuri), au înțeles. Față de ce s-a întâmplat înainte de meciul cu Dinamo, în care trei zile nu s-au antrenat, chiar mi-a fost teamă”, a mai declarat antrenorul de 62 de ani al celor de la UTA.

Miriuță: „Trebuie să stăm bine în teren și să facem un joc perfect ca să câștigăm”

Poli Iași a ajuns la șase rezultate utile după remiza de la Ovidiu, din startul play-outului și dacă o bate mâine pe UTA are șansa de a urca din nou pe o poziție salvatoare în ierarhia SuperLigii, după 13 etape. Din runda cu numărul 19, moldovenii nu au mai urcat mai sus de locul 13, care duce la baraj, ba chiar au stat runde bune pe loc direct retrogradabil. Între timp, „alb-albaștrii” și-au schimbat și antrenorul, în locul lui Emil Săndoi fiind instalat Vasile Miriuță. Acesta din urmă avea să piardă primele două partide pe banca ieșenilor, 1-4 la Craiova și 0-1, acasă, chiar cu UTA, după care au urmat 10 puncte din 18 posibile. Îmi aduc aminte, la primul meu joc aici, au venit și au câștigat. Să sperăm ca datele problemei vor fi altele. Am avut și eu timp să omogenizez echipa, băieții au prins încredere în ei, de la joc la joc au arătat mai bine. La meciul trecut ne-au surprins la o fază, dar acum suntem mai pregătiți decât atunci și sunt sigur că nu vom mai face acele greșeli. În plus, de atunci nu am mai pierdut în campionat, am arătat din ce în ce mai bine. Am mare încredere în jucători, s-au pregătit bine și sper să rămână la fel, umili și modești, pentru că nu avem voie să facem pași greșiț. Ne așteaptă o partidă foarte grea duminică. UTA este o echipă bună, cu un antrenor foarte bun, cu mare experiență, pentru care am un mare respect. Am urmărit ultimele meciuri ale echipei din Arad, iar în ultimul, cu Oțelul, cred că au făcut cel mai bun joc al lor din ultima perioadă. Va fi un meci foarte greu, trebuie să fim apți din toate punctele de vedere și să nu facem greșeli, pentru că au jucători de viteză, care la orice greșeală a adversarului pot să înscrie. Trebuie să stăm bine în teren și să facem un joc perfect ca să câștigăm. Nu trebuie să ne mulțumim cu puțin! Echipele sunt despărțite de 2-3 puncte și orice eșec te poate duce jos”, a mai declarat Vasile Miriuță, care nu va conta doar pe Romario Moise, accidentat grav în amicalul cu FC Bălți.

Formații probabile:

Iași: Fernandez – Adăscăliței, Umar, Samayoa, Ispas – Bordeianu, Marchioni – Diakhaby, Al. Roman, Ștefanovici – S. Camara. 

UTA: Iliev – Râpă, Conte, Benga, Trif – Mihai, Hrezdac – Danciu, Omondi, Tzionis – Costache.

Arbitri: Viorel Cojocaru (Galați) – Imre-Lazlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Florian Vișan (Galați). Rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Camera VAR: Cristiana Trandafir (București), Iulian Dima (București)

Observator FRF: Cristian Nica (Ploiești)

Delegat LPF: Cătălin Popa (Vaslui)








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button