Gloria LT Cermei - arhivă Liga 3

Cermeiul nu mai concepe să rateze întâlnirea cu victoria în 2025! Suslak: „Să ne revanșăm cu Șagul și ne deblocăm”




Partida din weekendul trecut a fost de-a dreptul nebună, cu Cermeiul, ce i-a egalat pe cei de la Periam la 2 și la 3, iar la scorul de 4-3 pentru timișeni a și ratat un penalty, prin Dinu. „A fost un meci interzis cardiacilor, meritam să nu pierdem la Periam, dar asta a fost. Și nu doar săptămâna trecută am scos rezultate sub ceea ce am fi meritat. Ne-au costat 4-5 puncte unele decizii la finalizare, nu ne mai permitem să facem cadouri nici în apărare. Ca și joc stăm bine, ducem mingea în față, avem ocazii multe, dar nu reușim să finalizăm cu gol, asta ne lipsește. Vineri am marcat destule goluri, dar am luat cu unu în plus. Personal, m-a durut foarte tare înfrângerea pentru că în teren am simțit că putem câștiga. Țin mult la prestanța echipei mele, am revenit la Cermei după promovarea din 2016 și vreau să ajut. Așa cum am făcut peste tot unde am activat în ultimii ani. Sunt sigur că ne vom reveni, sper chiar de sâmbătă, nu ne gândim sub nici o formă la retrogradare”, afirmă Adrian Suslak.

Într-adevăr, mijlocașul crescut de UTA e din nou „sămădău” începând din iarnă, când a lăsat-o pe Pecica și pentru a îmbina mai bine celălalt job al său din fotbal, antrenor la grupele de copii de la Olimpia Bujac. Iar Suslak e mai mereu titular pentru Norbert Polgar, mai ales că poate juca la fel de bine pe două-trei posturi și, probabi, așa va fi și sâmbătă, de la ora 17, odată cu vizita celor de la Timișul Șag. „Ne pregătim foarte bine, ne mobizăm, nu mai vrem să fim atât de naivi. Acum vine Șagul, am pierdut cu 2-1 la ei acum în iarnă, cu cântec, cu două goluri anulate în dreptul nostru și chiar vrem să ne revanșăm. Trebuie să câștigăm pentru clasament, să scoatem puțin capul, sunt sigur că după o victorie vom prinde încredere și vor mai urma și altele. Acum este important acest meci. Îi știm, au echipa bună, cu jucători care au jucat în primele două ligi, au viziune prin mijlocașii Ivanovici și Zaluschi și viteză prin Mediop în față. Dacă nu le dăm spații, le va fi greu să marcheze”, mai susține Adi Suslak, care a ajuns la 32 de ani.

În condițiile în care Pașcalău și Siminic au trecut peste problemele de ordin medical, singura absență rămâne Mercioiu, eliminat pe finalul meciului cu Viitorul. După succesul cu 4-1 în fața celor de la Viitorul, Timișul Șag s-a dus la 3 puncte peste Cermei pe un loc ce asigură salvarea directă de la retrogradare.

Formații probabile:

Șag: Fl. Antonescu – Ad. Malacu, R. Rosuș, T. Moțiu, Cr. Podină – Făgărășanu, Al. Micșa – Viașu,  P. Ivanovici, Chiorean – N. Mediop.

Cermei: R. Rusu – T. Bodri, Pașca, Tomuț, Siminic – Iosu, Suslak – Sevici, Gavra, Filimon – Pașcalău.

Arbitri: Vladimir Nagy (Măhăceni – Alba) – Eusebiu Irina (Oradea), Alexandru Turian (Zalău). Rezervă: Victor Fătu (Cluj-Napoca)

Observatori: Ciprian Danșa (Satu Mare), Teodor Biriş (Hunedoara)








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Meci de care pe CARE!? DACA NU ACUM ,ATUNCI CAND!? ORICUM DE CAZUT NU CADE NIMENI! An de an s-a intamplat la fel! FRF invita echipe ca sa poate incropi un program in fiecare serie! DECI despre ce competitie vorbim!?
    Cermeiul este cea mai veche echipa din liga a -3 -a dintre echipele aradene, dar NIMENI nu spune CA A RETROGRADAT DE TREI ORI(3) pana ACUM !!!??SPER SA NU URMEZE A-4-A RETROGRADARE!!!

    0
    2
    1. nealcose esti cam jegos Cermeiu a retrogradat o singura data cand ne-am asumat retrogradarea si adevarat am fost invitati de frf,vezi ca stim cine posteaza si ar trebui sa dovedesti cu acte in instanta pt ce postezi,poate vrei sa sponsorizezi ca samadau(contabil) ce te crezi s-au ai uitat sa-ti iei pastilele

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button