UTA Arad

Rednic, despre transferul lui Mihai la Dinamo: „Eu știam primul, prețul e foarte bun! E un exemplu pentru ceilalți, a știut ce vrea în viață!”




Cristian Mihai nu a jucat decât o repriză în primul său meci de la oficializarea transferului la Dinamo. Mijlocașul de 20 de ani a fost schimbat la pauză partidei cu FC Botoșani din cauza unei probleme de ordin muscular, iar Rednic a mărturisit că tânărul său elev a plâns în vestiar, căci își dorea să rămână pe teren.

La finalul disputei cu moldovenii, Mircea Rednic și-a spus punctul de vedere despre cedarea arădeanului la clubul său de suflet și a dat de înțeles că s-a implicat în realizarea transferului. „Eu știam primul. Eu zic că prețul e foarte bun pentru un jucător care vine de la Liga 3-a și pe care nu-l știa nimeni. A avut șansă, mare noroc, că eu de obicei nu particip la selecția asta, cu juniorii, dar am venit din vacanța mea ca să facem o echipă puternică după ce ne-am salvat de la retrogradare. Mihai nu m-a dat peste cap din punct de vedere tehnic, dar mi-a plăcut la el că alerga tot timpul, era disponibil. Iar când am dat teste fizice și Mihai al meu tot alerga și restul erau vestiare, la duș, mi-am zis că e bine pentru un mijlocaș central. Mi-am dat seama că e un jucător pe care se poate lucra. Felicitări, e un exemplu pentru ceilalți că a asculat și tot ce i-am spus eu a încercat să pună în practică. A muncit foarte mult, a fost disciplinat, e un pas mare pentru el. La cum îl văd eu, sunt sigur că va reuși, deși la Dinamo, Rapid sau Steaua este presiune mare”, a declarat antrenorul celor de la UTA.

Dinamo a fost de acord să plătească 350 de mii de euro în schimbul fotbalistului de 20 de ani, 250 de mii pe loc, bani ce au ajutat la plata unui salariu restat pentru colegii lui Mihai. „Nu că am fost obligați, dar parcă eram și un pic obligați să-l dăm. Eram într-o situație grea și era singura soluție pe care am avut-o pe termen scurt. Decât să-l predăm pe Mihai la un particular și acela să decidă ce se întâmplă cu el mai departe, așa am luat vreo 400 de mii cu TVA, fără TVA, nu mă întrebați. Nu uitați că Gheorghiță a fost cumpărat cu 400 de mii și e atacant și venea de la Iași. Mă doare sufletul că trebuie să plece, dar băiatul a știut ce a vrut de la viață, mă bucur pentru el și mai respirăm și noi un pic”, a completat Rednic.

Vă mai reamintim și că gruparea fanion a Aradului a menținut și un procent de 20% dintr-un viitor transfer al fotbalistului crescut în propria academie.

FOTO: Mălina Guler








Articole de la JOHNNYBET



6 comentarii

  1. ,, Pusculitza”. Mihai. Mai mereu ne întrebam la underi pentru cine sunt crescuți și direcțiile pe care le iau. Cam la doi ani, și cu puncte pierdute acasă, apare produsul finit. Bucurie pe produsul proaspăt care a absolvit cursul cu brio și lacrimi, uneori sincere de o despărțire anunțată. Bani sunatori pentru restante și plata curentului la club. Produsul ajuns pe alte coordonate, abia așteaptă sa-ți dea gol pe gazonul unde a crescut. Profesionism spun unii. Noi ii zicem palme pe care ni le dam singuri. Pe o piață a trocului sportiv se vând și negociază chiar sentimente de familii sportive cu CV. Cu privirile spre Dragoș, care și el se va ridica pe puncte pierdute, cautam din timp, sa înțelegem ce are în,, pusculitza” unui viitor apropiat.

    13
    5
  2. vreau sa prind ziua cand cei mai buni tineri jucatori din tara isi vor dori sa vina la UTA,nu cand ai nostrii abia asteapta sa plece la prima oferta si in orice conditii..sper doar ca mihai sa joace mai mult de 2-3 meciuri pe sezon cum o fac rares ,micovski sau vulturar la rapid..mai ales de rares imi pare rau…anul asta a fost un regres clar pentru el,,se vede ca nu mai are energia si dezinvoltura aceea cu care intra in meciurile noastre,,urmatorul produs de export,cred ca va fi danciu,de aia a si fost transferat definitiv..

    15
    0
  3. Management a la Meszar&Rednic:in loc sa le fi dat ceva in plus la salar lui Capusa si Lukassen de ex.,au fost adusi toti zero baratii care fac pariu ca au costat mult mai mult decat daca plusau ceva la oamenii astia 2.Unu sa dea o centrare buna nu avem,iar de bagat in poarta avem probleme si din penalty…

    11
    11
  4. Am număr pe mașină cu UTA,dar UTA de azi este o glumă ,la meciuri nu mai merg, m-am prins de mult că este o afacere de vândut talente,nu se vrea mai mult, stadion ne terminat ,se pare că aceasta a fost politica conducerii când au preluat clubul în liga4

    5
    8
  5. Într-adevăr, stadionul e încă neterminat după atâția ani… situația e absolut ridicolă. Comparat cu celălalte stadioane noi din Liga l, al nostru arata cel mai prost. Chiar nu se găsesc niste fonduri sa fie terminat in totalitate?

    3
    0
  6. „Eu zic că prețul e foarte bun pentru un jucător care vine de la Liga 3-a și pe care nu-l știa nimeni. A avut șansă, MARE NOROC, că eu de obicei nu particip la selecția asta, cu juniorii, dar am venit din vacanța mea ca să facem o echipă puternică după ce ne-am salvat de la retrogradare.”

    A fost de liga a 3-a pentru a-si face rodajul, nu pentru ca era jucator de liga a 3-a.
    Chestia cu „marele noroc” ma lasa perplex, desi nu ar trebui sa ma mai mire nimic….deci, selectia si promovarea tinerilor nu merge pe o monitorizare, pe un plan bine pus la punct, ci pe Mare Noroc…oare cati n-au avut acest Mare Noroc si au fost neglijati ?…si-atunci ne mai miram ca l-am pierdut si pe Rosca…nici nu mai comentez, ca ma face sa imi pierd calmul…auzi tu, Mare Noroc…si nici macar atunci nu a convins intrutotul…un ochi versat, vede potentialul jucatorului, vede in viitorul jucatorului, nu chestii ca „nu m-a dat pe spate”…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button