Gloria LT Cermei

Cermeiul a rămas în picioare la Peciu Nou, dar Polgar nu e mulțumit: „Am avut o bară și ocazii imense, am pierdut două puncte”





Gloria Lunca Teuz a schimbat liderul în play-outul seriei a 9-a a Ligii a III-a, dar asta nu o încălzește prea mult, din moment ce s-a întors doar cu un punct de la Peciu Nou. În alte condiții un 1-1 pe terenul timișenilor care au condus etape bune clasamentul sezonului regular era considerat un rezultat bun, doar că „sămădăii” rămân pe loc direct retrogradabil, iar formația preluată de Vali Velcea în această iarnă pare că a coborît garda după ce a ratat prezența în play-off.

Polgar: „Mi-e și jenă să tot repet meci de meci o istorie a jocurilor bune”

Iar „roș-albii” au avut din nou ocazii importante, prin Dinu, Gavra sau Filimon, plus transversala lovită de Piț cu un șut de la mare distanță purtat de vânt. Dar, pe tabelă a apărut doar reușita lui Filimon, din minutul 75, care nu a făcut decât să anuleze deschiderea scorului semnată de Bud, cu 12 minute înainte. „Mi-e și jenă să tot repet meci de meci o istorie a jocurilor bune. Am avut și azi 4-5 ocazii mari și nu am dat goluri. Am avut și o bară, ocazii imense chiar. Nu trebuia să ratăm, ne făceam meciul ușor cu un 2,3-0 zero la pauză. În a doua repriză, am luat un gol copilăresc din aut, ne-am pierdut capul vreo 10 minute și am egalat cu o execuție marca Filimon. Apoi am mai avut ocazii mari, chiar la ultima fază 2 contra 1 cu pasă interceptată de adversar. A bătut vântul foarte tare, terenul a fost bun, nu avem nici o scuză”, a declarat Norbert Polgar, antrenorul cermeianului.

În urma remizei de astăzi, „sămădăii” au recuperat un singur punct în fața celor de la Viitorul, dintre formațiile din fața sa, față de care este la -5. „Astăzi am pierdut 2 puncte imense, trebuia să câștigăm. Urmează vineri iar un meci tare cu Lotus, trebuie să facem puncte”, a conchis Polgar. 

CSC Peciu Nou – CS Gloria Lunca-Teuz Cermei 1-1

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (min. 63): Macovei bate un aut de margine, Denis Bud preia în 12 metri, poziție centrală și înscrie

1-1 (min. 75): Gavra îi pasează la 20 de metri lui Vlad Filimon, care înscrie cu un șut direct în vinclu

Formații:

Peciu Nou: Traia – D. Bud, Hecsko, Mera, Ureche – Macovei (85 Candreanu), Sporin (81 Ciubotariu), Sturzu – Martinov (64 Giuricici), Enciu, Făndel (64 Mura). Antrenor: Robert Frușa. Director tehnic: Valentin Velcea

Cermei: R. Rusu – Joldea, Pașca, Siminic, Filimon – M. Rusu, Piț (65 Iosu) – T. Bodri, Gavra, Sevici – Pașcalău (19 Dinu). Antrenor: Norbert Polgar

Arbitri: Cătălin Flonta (Cluj-Napoca) – Ioan Georgiu (Dej), Daniel Leuca. Rezervă: Raul Balaiban (ambii din Oradea)

Observatori FRF: Florin Marcu (Oradea), Antonie Burtea (Reşiţa)

FOTO: CSC Peciu Nou (facebook)











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button