Handbal

Momente speciale pentru Sorin Botiș: De ziua sa a organizat un turneu internațional de handbal, cu fiica sa printre protagoniste! + FOTO





Nu doar UTA e aniversează o cifră rotundă a existenței sale, ci și un alt club de tradiție din Arad. Olimpia Bujac împlinește o jumătate de secol în acest an, iar Sorin Botiș marchează momentul prin diferite competiții. Iar fostul căpitan al „Bătrânei Doamne” nu se limitează doar la fotbal, ci a organizat și prima ediție a „Captain s Cup” la hanbal.

Cinci echipe participante, patru din Arad și una din Ungaria

Competiția a avut loc sâmbătă și duminică în Sala LPS din Bujac, iar invitată de onoare a fost echipa fetei lui Botiș. Emilia Sara Botiș are 14 ani și joacă la Zalaegerszeg și și-a disputat trofeul cu CS Inoan, care s-a impus în cele din urmă. Elevele Adrianei Inoan formează, probabil, cea mai bună echipă arădeană la nivel de 2009-2010 și au fost primele la „Captain s Cup”, peste formația din Ungaria, CS Unirea Sântana (antrenori Josef Höniges și Alin Horvath), CSȘ Gloria Arad (antrenor Mariana Mihuțiu) și As Kickers Chișineu Criș (antrenor Bianca Cherecheși).

Emilia Sara Botiș, angrenată în competiția organizată de fostul căpitan al UTA-ei: „Sunt fericită că l-am revăzut pe tata”

Toate tinerele handbaliste au primit diplome și medalii, dar și invitația la o masă la „Captain s Dream”, de ziua de naștere a…căpitanului. Sorin Botiș a împlinit 47 de ani pe 14 aprilie, iar satisfacția a fost majoră având-o alături pe Emilia Sara, angrenată într-o competiție sportivă. „Mă bucur să revin la Arad, ne-am simțit bine aici. Sunt fericită că l-am revăzut pe tata, eu ajung mai rar în oraș, însă tata vine lunar la mine și petrecem timp de calitate împreună, ne place să urmărim meciuri de fotbal. În ceea ce privește colegele mele, noi avem mai multe echipe începând de la grupa de vârstă 11 ani, ne antrenăm de trei ori pe săptămână. Viitorul meu îl văd tot în domeniul sportiv, deoarece intenționez să devin fiziokinetoterapeut”, a spus fiica unuia dintre cei mai apreciați fotbaliști din istoria recentă a clubului UTA.

„Din punctul meu de vedere, a fost un turneu foarte reușit, două zile în care s-a jucat handbal, fiecare cu fiecare, handbal de calitate. A fost neașteptat de ridicat nivelul pentru prima ediție”, a precizat și Adrian Inoan, co-organizatoare a evenimentului.

Așadar, anul aniversar 2025 al Olimpiei Bujac a început cu turneul internațional de hanbal. Cel mai probabil, pe finalul lunii iunie, va avea loc cea de-a șasea ediție a Captain’s Cup la fotbal, iar mai apoi și o competiție de old boys celebrativă. „Pentru acest turneu de handbal am invitat o echipă specială pentru mine, din Ungaria. La ea evoluează fiica mea și mă bucur foarte mult că am repatriat-o pentru weekendul acesta și a jucat aici alături de fetele din Arad. Va urma un alt turneu pentru copii, unul de fotbal, în care – probabil – vom avea prezente echipe și din alte orașe. Captain s Cup la fotbal ajunge deja la a șasea ediție și mă bucur pentru asta, mai ales că adunăm în jur de 300 de copii la noua noastră bază sportivă din Bujac”, a concluzionat Sorin Botiș, care recent și-a inaugurat și un teren sintetic de handbal cu o suprafață specială de joc.

 











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button