Crosul Cetăților începe în 2025 la Moneasa, înscrierile au început deja!

Crosul Cetăților ajunge la ediția a șasea, iar organizatorii speră la o participare record. Competiția este organizată de AS Proactivi pentru Viitor Arad, coordonată de fostul campion național de semimaraton Sorin Mîneran, împreună cu Gabriel Constantin Mîneran și Sebastian Țepurică. Prima etapă va avea loc sâmbătă, 17 mai, la Moneasa, cu sprijinul Primăriei Moneasa, dar şi a unor sponsori cu dragoste faţă de sport şi mişcare: Webasto, Hotel Parc Moneasa, Tracon Electric, Sildor, Lagermax, Leoni, Ascent Group, Promun, Biola şi Lelia’s Market.
Pe lângă cursele de 10 şi 21 kilometri şi cele rezervate copiilor, pe categorii de vârstă (4-14 ani), organizatorii nu au uitat de cursa populară de 2 kilometri. Înscrierile pentru prima etapă sunt deschise şi se vor încheia pe 7 mai și se pot face AICI
Participanţii vor primi kit-uri de start, iar primii clasaţi vor fi recompensaţi cu premii în bani şi obiecte. Calendarul Crosului Cetăţilor 2025 mai cuprinde etapele de la Ineu (11 octombrie) şi Săvârşin (8 noiembrie).

